Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
joi 25 iunie 2026 21:22

La Curtea de Argeş se aşteaptă performanţă de la funcţionarii publici

Consilierii locali au aprobat în unanimitate Organigrama şi Statul de funcţii de la Primăria Municipală în şedinţa din 25 februarie în care s-a adoptat şi bugetul municipal. Şeful administraţiei publice locale, primarul Constantin Panţurescu, a precizat faptul că nu sunt modificări esenţiale faţă de personalul cu care se asigurase funcţionarea în anul 2019 şi că s-au respectat întru totul prevederile legale în vigoare. Consilierul PSD Gheorghe Andreescu a fost primul care a ridicat obiecţiuni la proiectul de hotărâre: "Numărul de funcţii aprobate şi angajate conduc spre cheltuieli enorme, în timp ce veniturile sunt foarte subţiri. Avem vreo trei direcţii în primărie, ce se adaugă la servicii şi birouri cu şefi cât încap. De muncit, muncesc cei de jos, şefii doar încasează salarii mari! Sunt bani cheltuiţi cu grămada, care duc la o pondere enormă în buget. Eu zic că ar fi de ajuns 50, maxim 60 de angajaţi la primărie!". Ion Şerban a căutat să explice situaţia, dar a ţinut să puncteze pe anumite aspecte: "Organigrama şi Statul de funcţii respectă ultimul Cod administrativ, care impune angajări obligatorii pe anumite posturi. Aşa s-a ajuns ca ponderea salariilor în buget să fie cam de 50%, dacă dăm la o parte fondurile europene. Este ceva precum cancerul la om, care nu se vindecă uşor... Dle primar, le-aţi mărit salariile, conform legii, iar noi în mod legitim aşteptăm şi rezultate pe măsura acestora!" "Şi eu!", a punctat - la rându-i - Constantin Panţurescu. "Vă rog frumos să aplicaţi legea!" "Fiecare şef de birou, compartiment, serviciu are datoria să prezinte rapoarte de activitate...". "Noi n-am primit aşa ceva!", l-a întrerupt Ionel Păunescu pe primar. "Cereţi-le şi le veţi primi!"
Şerban a spus că sunt birouri care nu-şi fac treaba, şi a exemplificat cu cel de Mediu, readucând în atenţia legislativului situaţia din zona fostei fabrici de porţelan, unde există un loc transformat într-o veritabilă groapă de gunoi ad-hoc. "Salubritatea a făcut de mai multe ori curăţenie acolo pe domeniul public, însă pe proprietăţile particulare nu putea intra şi situaţia este jalnică. Biroul de Mediu trebuia să intervină şi să-i avertizeze pe proprietari, iar în caz că nu se conformau, să-i sancţioneze, aplicându-le prevederile legale în vigoare!" Primarul Panţurescu i-a informat pe aleşii locali că au fost destule cazuri în care s-au aplicat amenzi, însă că situaţia ar trebui monitorizată cu mare atenţie în continuare. "Eu sunt întru totul de acord cu ce-a spus colegul Andreescu. Avem datoria să intrăm în normalitate şi să ne facem fiecare treaba, ca să nu mai vedem cetăţeni nemulţumiţi, pentru că ei plătesc pentru serviciile publice!", a concluzionat liberalul Doru Georgescu.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It