Legislativul municipal a aprobat valoarea totală a proiectului de dezvoltare a transportului public şi Programul de lucru al SPGC

La şedinţa convocată de îndată, în 12 martie, de către primarul Constantin Panţurescu, au fost prezenţi viceprimarul Gabriel Jubleanu, Ştefan Dumitrache, Ana Răduţu Babeţ, Gheorghe Andreescu, Maria Dicu, Loredana Stancu (toţi de la PSD), Cristian Mitrofan, Mădălin Marinescu, Doru Georgescu şi dr. Jean Chefani (PNL), Ionel Păunescu şi Ion Şerban (PAM), Bogdan Alexandru Dabija (UNPR) şi Emelian Oreviceanu (ALDE). Din partea executivului au fost în Sala de şedinţe secretarul general al UAT, Radu Chirca, secondat de juristul legislativului, Călin Budan, alături de care s-au regăsit Isabel Janina Zarioiu (Juridic), Adriana Ciorbaru (ADP), prceum şi directorul de la SPGC, Ioan Ghiţă. După ce preşedintele de şedinţă, Dumitrache, a constatat existenţa cvorumului legal, a obţinut votul pe ordinea de zi şi s-a intrat în dezbateri. Dar nu înainte ca şeful administraţiei să facă o prezentare a situaţiei municipiului, ocazie cu care i-a informat pe aleşii urbei despre situaţia cu coronavirusul şi despre anumite devieri de la normalitate din partea unor reprezentanţi mass-media. Cu acest prilej a pomenit despre măsurile legale aplicate pentru păstrarea calmului şi evitarea unor situaţii de panică în rândul populaţiei. Atmosfera a fost una de totală responsabilitate din partea tuturor celor prezenţi, astfel că s-a aprobat valoarea totală a proiectului "Dezvoltarea transportului public", în cuantum de 47.028.577,51 lei (TVA inclus), din care contribuţia proprie este de 3.971.697,12 lei, cât şi contribuţia de 2% din valoarea eligibilă (878.711,84 lei). 
Mult mai pe larg s-a discutat la Programul de lucru al SPGC, unde s-a dezbătut punct cu punct şi s-au propus amendamente, din care s-au aprobat cele ce nu făceau parte din alte proiecte de execuţie. Totodată s-a făcut o prioritizare a lucrărilor, astfel încât - spre exemplu - parcarea de la LukOil - a căpătat grad zero. Ceea ce trebuie remarcat este faptul că a existat destulă răbdare atât din partea puterii, cât şi a opoziţiei, astfel încât s-a putut discuta argumentat şi, la final, şi acest program a fost aprobat tot în unanimitate. Vom reveni cu amănunte!
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
