Lupta cu pandemia se duce prin toate mijloacele şi organizat, la Ciofrângeni

În ultima duminică din luna martie, atunci când s-a dat ceasul înainte şi s-a trecut la ora de vară, autorităţile locale conduse de către primarul Dorin Florin Panţeru s-au plasat cu un pas înainte faţă de alte comunităţi: printr-o concentrare de forţe impresionantă, s-a reuşit o dezinfecţie totală a localităţii! "Noi am învăţat cam de multişor faptul că la baza reuşitei stă o organizare fără cusur. De aici am pornit în lupta cu coronavirusul, asigurându-ne şi buna colaborare cu membrii comunităţii locale, pe care i-am convins că acum mai mult decât oricând trebuie să strângem rândurile şi să acţionăm ca o mare familie, ca să ne putem proteja. Rezultatul a fost acela că oamenii - cel puţin până la ora actuală - au dat dovadă de o disciplină considerabilă în respectarea condiţiilor impuse de starea de urgenţă. Aşa ne-au ajutat şi pe noi, cei din administraţia publică, să ţinem situaţia sub control şi să nu avem cazuri deosebite până acum. Avem, după cum spuneam, o bună organizare, astfel încât acţionăm cu angajaţii primăriei prin serviciul propriu de voluntariat, dar şi cu consilierii locali în satele pe care le reprezintă pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă locuitorii. Noi am dat o atenţie deosebită satului Piatra, care este ceva mai depărtat de centrul comunei şi este populat cu cetăţeni în general vârstnici. Puntea noastră de comunicare cu dumnealor, pe lângă telefoane şi alte mijloace, este un angajat al primăriei, care s-a născut, a crescut şi locuieşte acolo, cunoscându-i pe toţi oamenii cu nevoile lor cu tot. El strânge comenzile oamenilor de alimente şi alte produse şi noi le ducem la destinaţiile indicate, luându-le drumul din picioare şi ferindu-i de pericolul infectării cu COVID-19. Căutăm să le păstrăm tuturor cetăţenilor din Ciofrângeni starea de normalitate în viaţa de zi cu zi. Acum, ne place sau nu, situaţia aceasta de criză neobişnuită ne-a pus pe fiecare dintre noi în postura de a ne reconsidera parcursul existenţial şi de a-i privi cu alţi ochi pe cei din jur, ca pe nişte rude apropiate. Vârful nostru de lance în lupta cu pandemia este SVSU, condus de către Constantin Băbeanu, pe care nu numai eu, ci şi oamenii din comună l-au notat la superlativ pentru buna organizare, promptitudinea şi omenia cu care acţionează în aceste zile grele, la fel ca toţi ceilalţi, ce ştiu ce au de făcut şi fac întocmai şi la timp! Oameni ca aceştia, ce acţionează zilnic expunându-se unor riscuri majore, aproape ca acelea ale personalului medical din spitale, merită tot respectul beneficiarilor serviciilor prestate şi nu numai...", a spus primarul Panţeru, reiterând hotărârea sa şi a colegilor de a rămâne pe baricade şi de a câştiga lupta cu perfidul virus.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
