Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
joi 25 iunie 2026 23:05

Arefu este o zonă ceva mai liniştită în privinţa autoizolării pentru COVID-19

Informaţia ne-a fost oferită de către primarul Gheorghe Stoican, care spunea că la începutul lunii aprilie se aflau în autoizolare circa 10 locuitori ai comunei: "Numărul este însă fluctuant, căci oricând pot apărea repatriaţi dintre cei ce lucrau până de curând în străinătate. Noi, ca administraţie publică locală, am luat toate măsurile impuse de starea de urgenţă şi de ordonanţele militare emise şi până la ora actuală nu ne-am confruntat cu situaţii deosebite. Am pus la dispoziţia locuitorilor numere de telefon de la primărie şi, funcţie de solicitări, am intervenit acolo unde situaţia a impus. Până în prezent am avut destul de puţine cazuri, două sau trei... Faptul se explică deoarece, în general, oamenii noştri sunt buni gospodari, cu posibilităţi şi se descurcă onorabil chiar şi în condiţii de criză cum sunt cele provocate de pandemia aflată în desfăşurare în toată ţara, ca şi în Europa şi în restul lumii. În plus, majoritatea locuitorilor noştri vârstnici locuiesc cu copii şi alţi aparţinători care-i ajută să treacă mai uşor peste această perioadă. Sperăm să depăşim aceste vremuri grele printr-o bună coordonare şi colaborare cu cetăţenii, care să limiteze la maximum proliferarea virusului ce sperie o lume întreagă".
Consiliul Local Arefu şi-a desfăşurat şedinţa ordinară din luna martie înainte de declararea stării de necesitate. "Acum analizăm opţiunile pentru şedinţa din aprilie, deoarece chiar şi într-o astfel de perioadă încercăm să ne desfăşurăm viaţa cât mai normal şi în plan administrativ. De pildă, intenţionăm să facem o rectificare de buget din fondul de rulment pentru plata unor datorii restante la lucrări executate deja de unele firme, care se confruntă acum - la rându-le - cu dificultăţi financiare. Altă posibilitate nu avem deocamdată, căci noi n-am primit bani până în prezent din partea forurilor superioare", a concluzionat primarul Stoican.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It