O decizie discutabilă a CJSU: Spitalul de Pneumoftiziologie "Sf. Andrei" se va ocupa de cazuri de coronavirus!

Zvonurile conform cărora duminică s-ar fi luat această hotărâre în Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă s-au confirmat a doua zi. Conducerea spitalului de la Valea Iaşului, aflată în subordinea directă a Consiliului Judeţean Argeş, s-a trezit cu o adresă de la DSP, care contrazicea toate deciziile anterioare, deoarece era desemnat ca unitate ce urma să se ocupe de cazuri uşoare şi medii de infectare cu COVID-19. În consecinţă, se ordona să se treacă la externarea pacienţilor cu stare de sănătate ce permitea acest lucru şi transferarea cazurilor mai grele către spitalul similar de la Leordeni. Pasul doi ar fi fost pregătirea unităţii pentru a putea îndeplini noile sarcini: amenajarea unui triaj al pacienţilor pentru serviciul de internări, identificarea unor circuite speciale de acces ale acestora, separate de cele din zona administrativă sau cea de odihnă a personalului medical, vestiare ori grupuri tehnice. Totodată se recomanda (!?!...) conducerii spitalului "să facă demersuri" pentru aprovizionarea cu echipament de protecţie pentru corpul medical şi personalul de deservire, cu substanţe dezinfectante şi cu tot ceea ce era necesar pentru monitorizarea stării de sănătate a personalului. Deşi nu se dădea un termen anume, era clar că totul trebuia făcut de urgenţă!
Managerul Spitalului de Pneumoftiziologie "Sf. Andrei" de la Valea Iaşului, Florentina Matei, a confirmat primirea acestei adrese, însă a refuzat să facă vreun comentariu, cu excepţia precizării că se va conforma întru totul cu echipa sa cerinţelor formulate. Sarcina este aproape imposibilă, având în vedere bugetul unităţii în raport cu necesităţile impuse de noua situaţie. Chestionată dacă ar avea nevoie de sprijin din partea firmelor din zonă, Florentina Matei a răspuns afirmativ, căci orice ajutor pentru a se putea dota cu minimul necesar, pentru început, ar fi primit cu recunoştinţa de rigoare. În consecinţă, apelăm şi noi la firmele din zona Curtea de Argeş şi la oamenii de afaceri cu posibilităţi, ce pot sprijini financiar sau cu materiale spitalul de la Valea Iaşului, pentru a le permite celor care lucrează acolo în prima linie a luptei cu coronavirusul să aibă şanse de victorie, astfel încât să nu lase pandemia să pătrundă şi spre celelalte localităţi, inclusiv Oraşul Regal Curtea de Argeş!
"Trebuie să fim pregătiţi pentru orice!" - a fost singurul comentariu al primarului Nicolae Barbu care, într-adevăr, nu are atribuţiuni legate de această unitate situată pe teritoriul comunei pe care o conduce, dar aflată sub tutela Consiliului Judeţean. Decizia CJSU este un pic cam ciudată, fie şi prin prisma faptului că nenorocitul de virus care a speriat lumea noastră prin numărul mare de victime acţionează direct asupra căilor respiratorii şi a plămânilor. Iar a duce suspecţii de o asemenea boală la o unitate care trata TBC-ul nu pare deloc - pentru nespecialişti - o decizie raţională, dacă nu se urmăresc nişte scopuri necurate. S-ar părea că spitalul de la Valea Iaşului a intrat pe această listă după incidentul Godeni, care ameninţă să depăşească net capacitatea Spitalului Municipal Câmpulung. Oricum, unitatea de la Valea Iaşului este mult peste cea de la Leordeni în ceea ce priveşte dotările şi tratamentul TBC-ului şi este cel puţin nepotrivit să duci acolo bolnavii de aici. Iar maniera în care acţionează DSP, strict doar prin recomandări de demersuri fără a trimte minimul necesar de dotare, este de-a dreptul scandaloasă, dovedind cinism, dacă nu nepricepere crasă! Nu de alta, dar nu trimiţi oameni la luptă pe post de carne de tun, bazându-te pe faptul că medicii au depus un jurământ şi trebuie să-şi rişte vieţile la Valea Iaşului sau aiurea. Aşteptăm momentul în care preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, dr. Manu sau şefa de la Direcţia de Sănătate Publică, dna Honţaru, se vor oferi voluntari în războiul contra pandemiei. Dar nu la autopsieri, Doamne fereşte! Deocamdată să le mulţumim aşa cum ne pricepem noi foarte bine, la modul nostru, că au deschis larg poarta coronavirusului spre zona Curtea de Argeş, ca să protejeze locurile care le sunt mai apropiate sufletelor lor!...
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
