Sălătrucenii vor urmări slujba de Înviere la TV

Zilele trecute, în localitatea situată în nordul Văii Topologului şi condusă de către primarul Nicolae Langer mai erau înregistrate două-trei cazuri de oameni aflaţi în autoizolare. "Nu ne-am confruntat cu situaţii deosebite, deşi a revenit şi la noi un anumit număr de repatriaţi din străinătate. S-a intervenit prompt, când a fost cazul şi sancţiunile aplicate de către organele abilitate au avut - se pare - rolul de a-i disciplina pe cei tentaţi să sfideze interdicţiile impuse prin starea de urgenţă şi prin ordonanţele militare. Viaţa comunităţii se desfăşoară pe coordonatele trasate de acestea, cei mai mulţi cetăţeni le respectă, fiind convinşi că protejându-se pe ei înşişi, feresc întreaga comună de pericolul infectării cu coronavirusul. Iar faptul că în anumite cazuri s-a dovedit mortal, a plasat prevenirea pe locul meritat, zic eu. Astfel, oamenii respectă condiţiile stabilite chiar şi când desfăşoară muncile de primăvară obligatorii, pe proprietăţile pe care le deţin, căci dacă nu muncesc acum şi în perioada următoare, nu vor avea ce pune pe masă, la un moment dat... După ce am analizat situaţia cu slujba de Înviere şi am discutat şi cu cetăţenii, am ajuns la concluzia că ar fi mai prudent să nu riscăm mergând la biserică. Drept urmare, vom urmări fiecare de acasă slujba tradiţională şi vom prăznui, după cuviinţă, în cadru foarte restrâns, cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii", ne-a spus primarul Langer. Din aceeaşi sursă am mai aflat că şedinţa ordinară a Consiliului Local Sălătrucu s-a desfăşurat în Căminul Cultural din imediata vecinătate a sediului administraţiei publice locale, deoarece spaţiul extrem de generos a permis celor 11 aleşi locali să stea la distanţă de 10-20 m, respectând astfel restricţiile. Dacă nu se vor schimba condiţiile, foarte probabil scenariul se va repeta şi în această lună, a mai spus primarul comunei.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
