Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
duminic 9 august 2026 10:44

Teren de sport la Şcoala "Radu Şerban" din Sălătrucu

În doar patru mandate, primarul Nicolae Langer a reuşit să schimbe în bine faţa comunei pe care o conduce. Dacă în 2004, când a depus primul jurământ de şef al administraţiei publice locale, Sălătrucu arăta ca un ţinut uitat de timp, undeva la răscrucea secolelor XIX şi XX, acum a păşit curajos în mileniul III, având rezolvată în mare parte problema utilităţilor indispensabile unei vieţi civilizate, drumurile pline de gropi, prăfuite sau noroioase, cu bălţi la tot pasul - în funcţie de condiţiile meteorologice - au cam dispărut sub asfalt şi se mai regăsesc prin cine ştie ce fotografii alb-negru ori prin amintiri înceţoşate. În urmă cu ani de zile, primarul Langer a avut inteligenţa de a depune la finanţare proiecte de modernizare a şcolilor din centrul comunei şi de la Bocănita, cu care a accesat fondurile externe necesare îndeplinirii acestor obiective. De asemenea, a refăcut şi modernizat căminele culturale de la Sălătrucu şi de la Văleni, astfel încât au devenit multifuncţionale, putând găzdui nu doar acţiuni culturale, ci şi alte genuri de evenimente. "Noi am fost tot timpul preocupaţi de a crea condiţii cât mai bune de desfăşurare a procesului instructiv-educativ pentru copiii localnicilor. Şi avem satisfacţia de fi reuşit în eforturile depuse atât în ceea ce priveşte sălile de clasă şi laboratoarele, dar şi dotările aferente. La şcoala gimnazială din centrul comunei am amenajat cu câtva timp în urmă o sală de sport şi, mai nou, am finalizat un teren multifuncţional, cu gazon sintetic şi nocturnă. Investiţia s-a cifrat la circa 300.000 lei şi s-acoperit din fonduri de la bugetul comunei. Acum este la dispoziţia elevilor şi tinerilor din comună, iar din toamnă va oferi cele mai bune condiţii pentru desfăşurarea orelor de specialitate şi chiar a unor competiţii sportive. Şi noi, ca şi străbunii daco-romani, dăm preţuirea cuvenită conceptului de <<minte sănătoasă în corp sănătos!>>", ne-a asigurat neobositul vizionar care este primarul Nicolae Langer, cel care are planuri interesante şi pentru mandatul cu nr. 5 pentru care se va prezenta la judecata electoratului în ziua viitoarelor alegeri locale anunţate pentru toamna acestui an.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It