Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
duminic 9 august 2026 08:16

Coronavirus la Primăria Curtea de Argeş!

Ceea ce părea a fi doar un zvon a căpătat contururi reale în urma declaraţiei şefului de la Resurse Umane, Dorinel Savu: "Este foarte adevărat, am avut un angajat al administraţiei muncipale confirmat pozitiv cu COVID-19. Este vorba despre o persoană ce lucra la Achiziţii publice, care imediat ce a acuzat stări proaste de sănătate, a fost izolată şi pusă sub supraveghere medicală şi tratament. Colegului cu care lucrase în birou i s-au creat preventiv condiţiile pentru telemuncă. Din fericire, nu s-au mai semnalat alte cazuri, deoarece la noi se respectă strict restricţiile stabilite pentru lupta contra pandemiei. Din câte am înţeles, persoana diagnosticată pozitiv ar fi putut fi infectată în timpul în care a participat la sărbătorirea unei zile onomastice, dar problema stabilirii împrejurărilor în care s-a produs cade în sarcina anchetei epidemiologice. Noi am întărit măsurile recomandate de specialişti pentru protecţia angajaţilor şi a cetăţenilor care au probleme de rezolvat prin prezenţa fizică la sediul Primăriei Municipale şi veghem permanent să nu fie încălcate!". Deocamdată aşa se prezintă situaţia, dar n-ar strica să avem mai multă grijă unii de sănătatea celorlalţi, căci doar împreună vom depăşi aceste momente dificile!...

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It