Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
mari 23 iunie 2026 02:15

Primarul Smădu vrea să facă din comuna pe care o conduce "un Domneşti european"!


"Noi am venit cu o alternativă viabilă la fosta administraţie publică locală. Obiectivele propuse alegătorilor sunt realiste, realizabile. Ele au fost generate de lipsurile constatate şi au fost gândite astfel încât priorităţile agendei noastre să vină în întâmpinarea celor ale cetăţeanului. Ne vom lupta în mandatul acesta pentru creşterea siguranţei vieţii fiecărui domnişan şi pentru a-i pune la dispoziţie atributele civilizaţiei adevărate, pe care le aşteaptă de mulţi ani... Pentru a reuşi, ne-am propus un real parteneriat cu oamenii în slujba cărora ne aflăm. Şi nu vom abdica de la acest concept! Vom promova o totală transparenţă în ceea ce priveşte cheltuirea banului public şi vom pune această instituţie cu toate serviciile din subordine la dispoziţia comunităţii care o plăteşte. Suntem cu toţii oameni serioşi, ştim ceea ce avem de făcut şi vom face întocmai şi la timp ceea ce trebuie, în deplin respect al legilor în vigoare, chiar dacă anumite măsuri nu le vor pica deloc bine unora sau altora. Ne-am prezentat încrezători la judecata dreaptă a alegătorilor şi ne vom supune deciziei votului! Noi ne vom concentra pe administraţie, trecând politica în plan secund", ne-a declarat la scurt timp după rezultatul alegerilor locale din septembrie 2020, primarul comunei Domneşti, liberalul Ion Doru Smadu. Între timp, aşa cum îşi dorea, a fost identificată şi cea mai bună formulă de echilibru în legislativ, care să asigure cu adevărat o gospodărire eficientă a treburilor comunei.

Drumuri asfaltate, trotuare în centrul comunei, sală de sport ultra-modernă - doar câteva dintre proiectele noului legislativ de la Domneşti

Iată că au trecut aproape 4 luni de la preluarea funcţiei de edil-şef - suficient timp pentru acomodarea şi stabilirea strategiilor, a priorităţilor - iar acum, Doru Ion Smădu este pregătit să pună în practică promisiunile pe care le-a făcut concetăţenilor în campania electorală. "Este esenţial să ai alături o echipă muncitoare, care să te susţină, iar eu am noroc de un viceprimar excelent, în persoana doamnei Luminiţa Florea şi de un Consiliu Local care, ca şi mine, indiferent de culoarea politică, pune în prim-plan binele acestor oameni minunaţi din comuna noastră. Prima veste bună este că, aşa cum ştiţi, la scurt timp după învestirea mea şi a colegilor consilieri, s-au pus la dispoziţia CNI (Comisia Naţională de Investiţii) 6.26 km de drumuri comunale (16 străzi) pentru asfaltare, iar acum ne aflăm pe ultima sută de metri, aşteptând licitaţia. De toate procedurile şi lucrările se vor ocupa cei de la CNI. Valoarea acestui proiect este de 1.9 milioane de euro", ne-a declarat primarul Smădu. Din datele pe care acesta ni le-a oferit, am mai aflat că, în curând, în apropierea Liceului Tehnologic "Petre Ionescu Muscel", va fi construită o sală de sport cu 102 locuri, dotată la cele mai înalte standarde. Suma investită în acest proiect este de 1,3 milioane euro. De asemenea, lucrările la unitatea de învăţământ amintită sunt în plină desfăşurare. Acolo se construieşte un culoar de peste 75 mp, cu fundaţie şi placă. Se vor închide scările la construcţia din spate, unde erau atelierele, şi se vor construi toalete în interiorul clădirii. Un alt proiect demarat de edilul Smădu vizează 8.5 km de asfalt, execuţia de şanţuri, canale, accese la gospodării, dar şi trotuare în centrul comunei, pe o lungime de 1.500 m. Investiţia necesită 600.000 de lei. "În această iarnă s-au alocat bani pentru dotarea tractorului comunei cu o lamă pentru deszăpezire, mai exact 14.000 lei, considerată la unison ca fiind o realizare măreaţă, câtă vreme deszăpezirea anuală a drumurilor din comună însuma nu mai puţin de 40-50.000 lei! Iată că în viitorul apropiat, imediat după aprobarea bugetului, ne dorim să achiziţionăm un buldoexcavator, care ne va costa aproximativ 5 miliarde de lei vechi, dar ne este extrem de necesar!", a explicat acesta. În altă ordine de idei, Casa de Cultură din localitate va fi reabilitată, costurile lucrării ridicându-se la aproape 1,2 milioane de lei. De la consilierul Bogdan Grigore (USR-Plus) am aflat că şi Biserica Veche din Domneştii de Sus va fi restaurata. Lăcaşul, ridicat din zid în 1828 în stilul bisericilor postbrâncoveneşti, este una dintre frumoasele biserici de ţară din zona Argeşului şi face parte din Patrimoniul Naţional. "O dezbatere pe larg privind Strategia Culturală a comunei Domneşti va avea loc marţi, 26 ianuarie, de la ora 18.00, în cadrul şedinţei de consiliu", a precizat alesul local Bogdan Grigore. Vom reveni cu detalii legate de acest apect!

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

 

 

 

Pin It