Potop de proporții în comuna Albeștii de Argeș!

A doua lună a verii a avut un start de-a dreptul zguduitor pentru albeșteni din cauza furtunii care s-a întețit în noaptea de 1 iulie. Vântul s-a intensificat imediat după miezul nopții, iar ploaia violentă și grindina au început la scurt timp, dând impresia că cerul s-a rupt în întregime, provocând urgia. Primarul Gabriel Popa a recunoscut că nu a văzut un asemenea potop. Albeștenii, de asemenea, au mărturisit că ploaia nu a fost doar înfricoșătoare, ci și distrugătoare. „A plouat cum nu am mai vazut niciodată. Deși nu a durat foarte mult, undeva la 10-15 minute de intensitate maximă, a fost suficient pentru a lăsa câteva urme, plus că am avut ghinionul să dea și grindină după aceea. În centrul comunei, mai ales, culturile agricole au fost cele care au suferit cel mai mult. Norocul nostru a fost că apa a rămas, cât de cât, sub control, altfel am fi avut mari probleme cu drumurile. Șanțurile de scurgere pluvială nu ar fi făcut față, iar asta ar fi dus la stricăciuni mult mai grave. Din fericire am fost feriți de catastrofe. Totuși, au fost înregistrate câteva distrugeri în satul Albeștii Ungureni și în Brătești. Acolo unde este nevoie de ajutor o să intervenim cu tot ce se poate pentru a remedia pagubele”, a mărturisit edilul șef. Localnicii au sperat că potopul nu le va afecta recoltele, însă la ivirea zorilor au putut fi văzute și primele daune. „Nu m-am așteptat la așa ceva. Am mai văzut ploi violente, dar nu ca acum. În grădini, cel puțin, ne-a distrus tot. Nu mai vorbesc de pomii fructiferi. E munca noastră și de aceea ne pare rău că a fost afectată într-o asemenea măsură...”, ne-a declarat o localnică.
