Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
luni 27 septembrie 2021 19:27

La primăria municipală, nicio ședință fără scântei!

 

Deși începând cu luna mai, Consiliul Local Curtea de Argeş are un nou Regulament de Funcţionare şi Organizare (ROF), făcut conform ultimelor reglementări legale, care spune clar că este interzisă adresarea de insulte sau calomnii de către consilierii locali prezenţi la şedinţă, precum şi dialogul dintre vorbitori şi persoanele aflate în sală, acesta a fost încălcat din nou de către membrii legislativului și miercurea trecută, când a avut loc ședința ordinară pentru luna iunie. Chiar dacă primarul Constantin Panțurescu le-a atras atenția în repetate rânduri că se abat de la regulament, iar președintele de ședință Ion Petre Păunescu a împărțit avertismente de sancțiuni și eliminare din sală, aleșii rebeli (aceiași de fiecare dată, respectiv Daniel Petrescu - PMP, Bogdănel Marina - USR-PLUS și, mai nou, Ştefan Dumitrache - PSD), nu prea și-au putut tempera ieșirile, transformând ședința într-o veritabilă sesiune de invective. Pus în fața unei situații atât de tensionate, primarul Panțurescu le-a promis pentru Zilele Municipiului introducerea în program a unui sector dedicat de circ, în care să se poată desfășura în voie cei mai sus menționați, dar în fața cetățenilor, ca să vadă toți argeșenii. Dintre cei 19 consilieri, a lipsit fizic de această dată numai Cătălin Tiţa, de la PMP. Totuși, întrucât regulamentul îi permite, acesta a participat online și a votat prin mijloace electronice. După ce edilul-șef s-a ridicat de la prezidiu cu scopul de a părăsi ședința, sătul fiind de tonalitățile ascuțite, apele s-au mai liniștit și s-a trecut la discutarea celor 9 proiecte de pe ordinea de zi. Astfel, 8 dintre acestea au primit aprobare. Doar în ceea ce privește stabilirea reprezentantului Consiliului Local în A.G.A. de la S.C. AQUATERM S.A., nu s-a luat încă vreo decizie, voturile fiind egale (9-9) pentru candidații propuși. Astfel, deocamdată, în acel post rămâne tot Ștefan Dumitrache. La rubrica de Diverse, Ion Șerban a propus ca eleva de 10 curat la Evaluarea Națională să fie premiată cu o bursă de 2.500 de lei, însă primarul Panțurescu a explicat că are deja în derulare un proiect de răsplătire a elevilor silitori, despre care vă vom informa într-o ediție viitoare...

 

 

 

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 15 lei, pe trei luni 42 de lei, pe șase luni 80 de lei, iar pe un an 150 de lei.