Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
smbt 24 iulie 2021 20:54

"Vaccinare în zi de sărbătoare", la Brăduleț!

Pentru a veni în sprijinul cetățenilor care domiciliază în mediul rural și pentru a facilita accesul acestora la imunizare împotriva Covid–19, prefectul de Argeș, Emilia Mateescu, a demarat la nivelul județului nostru proiectul „Vaccinare în zi de sărbătoare”. Acesta se va desfășura în următoarele condiții: echipe mobile din centrele de imunizare se vor deplasa în localitățile din județul Argeș în care se desfășoară evenimente, precum zilele comunelor, târguri, festivaluri (fără a se limita la acestea) și vor vaccina toți doritorii. Persoanele interesate trebuie să se prezinte doar cu cartea de identitate și se pot imuniza cu serul Pfizer-BioNTech sau Johnson & Johnson. Serurile utilizate sunt autorizate de Agenția Europeană a Medicamentului. Proiectul se desfășoară la inițiativa Prefectului județului, cu implicarea Direcției de Sănătate Publică Argeș, care va pune la dispoziție echipe mobile compuse din personal medical și dozele de vaccin, cu ajutorul Inspectoratului pentru Situații de Urgență și cu susținerea primăriilor.

Prima localitate în care s-a demarat acest proiect a fost comuna Brăduleț. Așadar, marți, 20 iulie, între orele 09.00 - 14.00, la Târgul de Sfântul Ilie organizat în satul Brădetu din comuna Brăduleț, s-a dat startul campaniei ”Vaccinare în zi de sărbătoare”.
"Am vrut să mă asigur că vaccinul ajunge astfel în toate comunele din județul Argeș, pentru că bucuria sărbătorii este cu adevărat atinsă atunci când teama de virus este învinsă. Am profitat de ocazie și de bucuria cu care am fost întâmpinată de localnici și am vizitat Fabrica de Lactate și Spitalul de Recuperare Brădet. Pe această cale am aflat că secretul gustului autentic și tradițional al produselor lactate Brădet este grija față de oameni. Am simțit bucuria pacienților internați la Spitalul de Recuperare și implicarea personalului medical din această unitate", a fost mesajul plin de entuziasm, transmis de către prefectul Emilia Mateescu.
Deși vremea a fost capricioasă, ploaia îngreunând procesul, toți cei prezenți care și-au exprimat dorința, au fost imunizați. "Cei mai mulți dintre cei care au dorit să se vaccineze aveau programate vacanțe în afara țării, așa că acțiunea a venit în întâmpinarea dumnealor. Au fost și persoane mai în vârstă care s-au imunizat de teama îmbolnăvirii cu acest virus extrem de periculos. Echipa de vaccinare a fost organizată și pusă la dispoziție de către DSP Argeș, (dr. Florian Badea a efectuat vaccinările), cortul a fost trimis de către ISU Argeș, iar inițiativa a aparținut Prefecturii Argeș, Primăria Brăduleț fiind colaborator în acest demers. Le mulțumesc tuturor celor care au contribuit la acest eveniment și m-a onorat prezența doamnei prefect, cu care administrația publică locală Brăduleț are o excelentă relație de colaborare. Deși avea un program încărcat, doamna prefect Emilia Mateescu a dorit să viziteze atât Spitalul de Recuperare cât și Fabrica de Lactate Brădet", ne-a declarat cu bucurie primarul comunei Brăduleț, Florin Iordache.

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 15 lei, pe trei luni 42 de lei, pe șase luni 80 de lei, iar pe un an 150 de lei.