Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
luni 22 iunie 2026 23:12

Mai durează cel puțin 5 luni până la „schimbarea la față” a transportului public local

Joia trecută a avut loc o ședință extraordinară în cadrul căreia s-a discutat proiectul cu finanțare europeană ce va schimba total transportul local din Curtea de Argeș. Este vorba despre cel intitulat „Dezvoltarea transportului public în Municipiul Curtea de Argeș”, având ca sursă de finanțare Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa 3.2, cod SMIS 130760 și o valoare totală de 47,028,577.51 de lei. Principalele lucrări de intervenție prevăzute în cadrul proiectului sunt: modernizarea transportului în comun prin achiziționarea de autobuze electrice (14 bucăți), inclusiv construirea staţiilor de alimentare a autobuzelor alimentate electric; construirea/amenajarea/modernizarea stațiilor de transport public; realizare autobază; asigurare acces spre autobază prin reabilitarea străzii Lt. Pavelescu; modernizarea transportului în comun prin implementarea unui sistem de management informatizat cu rol în optimizarea și eficientizarea traseelor de transport public, dar și de creștere a siguranței și confortului călătorilor; modernizarea sistemelor de bilete integrate pentru călători „e-ticketing”. Sistemul presupune alegerea unor soluții informatice care să gestioneze elementele specifice activității de transport ale operatorului prin implementarea unui sistem e-ticketing de taxare pe bază de carduri contactless. Acest sistem presupune implementarea unei infrastructuri IT integrate, care conectează componentele investiționale propuse prin proiect. Transportul public de călători necesită un sistem de tarifare (e-ticketing), performant care să ofere atât creșterea confortului călătorilor în utilizarea sistemului urban de transport, cât și optimizarea exploatării acestuia. Sistemul de tarifare este un factor important în transportul public de călători, fiind în același timp un element de mare complexitate, atât din punct de vedere constructiv, cât și funcțional. Joi, s-a amintit că proiectul a obținut deja de la Uniunea Europeană finanțarea care se apropie de suma de 10.000.000 de euro, iar de la bugetul local se vor investi 2%, drept cofinanțare, adică aproximativ 200.000 de euro. Cu scopul de a se împărți riscurile, activitatea va fi concesionată către un operator de transport privat, întrucât odată implementat proiectul, este obligatoriu ca activitatea să se mențină minimum 5 ani. De altfel, primarul Constantin Panțurescu a explicat că redevența va fi direct proporțională cu rata profitului obținut anual de către acel operator. Tot joi, întrucât luna viitoare va expira contractul de delegare a gestiunii Serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate efectuate cu autobuze pe raza municipiului (Asociaţia Translocal), acesta a fost prelungit cu încă cinci luni, fiindcă va mai dura ceva vreme până la implementarea proiectului mai sus menționat.

Pin It