Se pregătesc noi lucrări de infrastructură la Valea Danului

Recent, la Valea Danului s-au aprobat două cereri de finanțare pentru noi obiective de investiții. Menționăm, în primul rând, proiectul "Construire pod de acces peste râul Valea Danului pe Drumul Tănase Cecilia, sat Valea Danului, comuna Valea Danului". Finanţarea acestei lucrări se va face prin Programul Naţional de Investiţii "Anghel Saligny", în timp ce cheltuielile neeligibile impuse de implementarea proiectului se suportă din veniturile proprii ale proiectului bugetului local. Conform devizului general estimativ elaborat de S.C. ALFRID SRL., valoarea totală a investiţiei este de 533.324,45 lei cu TVA şi 466.712,95 fără TVA, din care C+M 417.252,08 lei cu TVA şi 350.632 lei, fără TVA, iar proiectantul S.C. Methatron Engineering Trust SRL. a elaborat acest deviz în conformitate cu prevederile OUG m. 95/ 2021 pentru aprobarea Programului Naţional de Investiţii "Anghel Saligny", valoarea solicitată de la bugetul de stat fiind de 502.764,45 lei iar cea suportată din bugetul local fiind de 50.560 lei. Drumul pe care este amplasat obiectivul de investiție face parte din categoria „drum comunal”, clasa tehnică V. Podul va avea o lungime de 16 m, o deschidere de 10 m, fiind constituit dintr-o bandă cu lățimea de 5 m mărginită de 2 borduri-lise ale parapetului de câte 0,5 m fiecare.
Al doilea obiectiv de investiții este reprezentat de proiectul "Modernizare Drumuri de interes local în Comuna Valea Danului, judeţul Argeş", pentru care a fost elaborată documentaţia tehnico-economică - Studiu de fezabilitate - pentru realizarea acestui obiectiv de către S.C. SALTUS PROVIA 2012 SRL.. Conform devizului general estimativ elaborat, valoarea totală a investiţiei este de 8.526.315,02 lei cu TVA şi 7.176.062,61 fără TVA, din care C+M 7.277.499,07 lei cu TVA şi 6.115.545,44 lei, fără TVA, şi în conformitate cu prevederile OUG nr. 95/ 2021 pentru aprobarea Programului Naţional de Investiţii "Anghel Saligny", valoarea solicitată de la bugetul de stat este de 8.264.341,67 lei iar cea suportată din bugetul local fiind de 261.973,35 lei. Lucrările vizează următoarele străzi: Nepotu; Bunescu; Herișani; Miculești; Hărănești; Bolculești; Ulița Dispensar; Ulița Rădești; Ulita Pleșari; Ulița Ciurești; DC251A-Drumul Bisericii; Ulița Pantica; DC243-Drumul Bănicești.
„Ţinând cont de oportunităţile create de Lansarea Programului Naţional de Investiţii <<Anghel Saligny>> aprobat prin O.U.G. m. 95 /2021, consider că această investiţie este benefică pentru localitatea Valea Danului. Așa cum am promis, vom face tot posibilul să beneficiem de orice oportunitate care se ivește pentru a le oferi cetățenilor mai mult confort!”, a spus primarul Vasile Preda.
Între timp, se primesc cereri pentru ajutoarele de încălzire...
Edilul șef ne-a amintit cu această ocazie despre faptul că familiile sau persoanele singure care obţin un venit mediu net lunar de până la 1.386 lei/persoană în cazul familiei şi până la 2.053 lei în cazul persoanei singure şi care nu deţin bunuri din categoria celor care duc la excluderea de la obţinerea ajutoarelor sociale, pot depune în perioada până pe data de 20.11.2021 cereri şi declaraţii pe propria răspundere însoţite de actele doveditoare pentru acordarea ajutorului de încălzire a locuinţei cu combustibili solizi, petrolieri şi energie electrică potrivit legii nr.226/2021, pentru perioada sezonului rece noiembrie 2021-martie 2022. Lista cu documentele necesare întocmirii dosarului se regăsește pe site-ul primăriei, la adresa: https://valeadanului.ro/informatii-cu-privire-la-acordarea-ajutorului-pentru-incalzirea-locuintei-pentru-perioada-sezonului-rece-noiembrie-2021-martie-2022/.
