Peste 400 de cereri depuse la D.A.S. pentru supliment de energie

Potrivit legii 226/2021, a Consumatorului Vulnerabil, în sezonul rece, mai multe persoane din municipiu s-au încadrat, conform cuantumurilor stabilite, la ajutoare pentru încălzire. Noutatea adusă de această lege constă în faptul că s-a acordat și un supliment pentru energie, în funcție de ce s-a consumat în scop casnic - energie electrică, gaze, lemne, în afară de ajutorul propriu-zis. „Astfel, persoana care s-a încadrat la ajutorul de încălzire (care se acordă numai în sezonul rece, pentru 5 luni), a beneficiat și de un supliment care se acordă tot anul. De menționat ar fi faptul că acest supliment vizează toate cele trei tipuri de consum de energie - electrică, gaz și combustibil solid. Cu alte cuvinte, o persoană poate primi, pe lângă ajutorul de încălzire, trei suplimente”, a precizat Mariana Moise, directorul Direcției de Asistență Socială Curtea de Argeș.
În ceea ce privește ajutorul de încălzire pentru lemne, recent s-au primit banii pentru perioada decembrie-martie, astfel că astăzi, începând cu ora 12.00, beneficiarii care s-au încadrat vor intra în posesia lor. „În total, au fost înregistrate 98 de cereri în noiembrie, însemnând un cuantum de 108.480 lei, suma pentru fiecare fiind de 1.960 lei. În decembrie, la cele 98 de cereri s-au mai adăugat 12, iar în ianuarie încă 12...”, a adăugat Mariana Moise.
Anul acesta, 458 de persoane beneficiază de ajutor petru gaze, în timp ce 465 primesc și supliment. Pentru încălzirea cu energie electrică au depus cereri 30 de persoane, dar la supliment s-au încadrat 423. „Cei 30 se încălzesc cu energie electrică, dar restul de solicitanți folosesc curentul pentru iluminat și au și ei dreptul, potrivit legii, la supliment”, a explicat directorul D.A.S..
