Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
luni 22 iunie 2026 20:34

Încep lucrările la Grădinița Tigveni!

Așa cum v-am adus la cunoștință într-un articol trecut, în urma consultărilor pe care consilierii județeni liberali le-au avut cu primarii PNL și a discuțiilor pe care le-au întreprins cu președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, pe tema bugetului, a fost formulată o serie de amendamente, orientate spre dezvoltarea comunităților locale. Printre obiectivele care au obținut finanțare prin bugetul județean, la Tigveni, se numără înlocuirea grupului de alimentare cu apă din Bălilești, fiind alocată suma de 65.000 lei şi extindere Grădiniței Tigveni, suma oferită fiind de 150.000 lei.


De curând am discutat cu primarul Constantin Smeu, pentru a afla stadiul proiectelor din comună, iar acesta ne-a asigurat că lucrurile se îndreaptă în direcția cea bună, cu obstacolele și reușitele de rigoare. „Aș putea spune că stăm bine momentan. Ne pregătim să dăm câteva hotărâri pe PNRR. Din păcate am avut și întâmplări nefericite în ultima perioadă din cauza incendiilor din comună. Au fost câteva destul de serioase și ne așteptăm să mai urmeze pentru că oamenii au început curățenia de primăvară și ard deșeurile. Suntem în fiecare zi atenți și chiar aș vrea, pe această cale, să le spun cetățenilor să fie foarte prudenți când decid să aprindă ceva. Nu vorbesc doar despre gospodari. Un chibrit sau o țigară aruncate aiurea pot duce la distrugeri. În rest, lucrurile merg bine la Tigveni. Continuăm proiectele în funcție de cât buget avem”, ne-a spus șeful administrației publice locale.


De asemenea, deoarece primăvara a început să-și facă bine simțită prezența, atât prin temperaturile ridicate, cât și prin dorința cetățeanului de a-și începe muncile gospodărești, edilul șef ne-a declarat că și la Tigveni s-au desfășurat activități specifice acestei perioade. „Ne-am ocupat de toaletarea arborilor, dar și de decolmatarea șanțurilor și tăierea vegetației de pe marginea drumurilor. Facem tot ceea ce putem. Sperăm să avem vreme frumoasă în continuare pentru a ne onora și restul proiectelor”, ne-a explicat primarul Smeu.


Cât despre Grădinița Tigveni, aceasta va avea program prelungit, iar planul este, momentan, în faza de proiectare. „Am făcut deja studiul geo, verificările topo și releveul la construcția existentă. Mai trebuie să facem expertiza tehnică și proiectarea. Proiectantul o să vină cu câteva propuneri și vom vedea pe care dintre ele o vom alege în funcție și de bugetul alocat. E necesar să avem o astfel de grădiniță în comună, nu se pune problema. Este vorba despre un proiect important. Așa cum v-am mai spus și cu alte ocazii, avem tot mai mulți copii în localitate și interesul nostru este să le oferim un spațiu adecvat unde să poată învăța așa cum se cuvine. Mă bucur că putem face asta și sper din suflet să vedem totul terminat și în stare funcțională”, a conchis primarul comunei Tigveni, Constantin Smeu.

 

Pin It