Părculeț pentru copii la Școala Primară din Albeștii Ungureni

Cu toate că vacanța de vară bate la ușă și toți elevii sunt nerăbdători să încheie orele și să întâmpine binemeritata odihnă, ultimele zile de studiu au venit și cu o bucurie la Școala Primară din Albeștii Ungureni, dar și la grădiniță. Parcul de joacă pentru micuți a fost dat spre trebuință, fiind echipat cu leagăne, tobogane și balansoar unde aceștia se pot juca în timpul pauzelor.
La începutul anului școlar 2021-2022 a fost adusă în atenția părinților și a elevilor munca și implicarea autorităților locale pentru a conduce instituțiile de învățământ la standarde europene. Interiorul, dar și exteriorul au fost renovate, curțile aranjate și clasele pregătite pentru toți copiii. De acum înainte, elevii vor avea și un spațiu special amenajat pentru a se juca în siguranță alături de ceilalți colegi.

„Am promis că vom amenaja și un părculeț pentru elevi și iată că am reușit să ne ținem de cuvânt. Până acum copiii de la Școala Primară Albeștii Ungureni și de la grădiniță se jucau prin curtea instituțiilor de învățământ. Oricărui copil îi place să alerge și să exploreze prin împrejurimi, dar acum au și un spațiu special unde se pot juca în voie.
Am pus la dispoziție o zonă cu nisip, leagăne, balansoare, tobogane, toate fiind viu colorate. Legat de leagăne, acestea pot fi folosite atât de elevii mărișori, cât și de cei mai mici. Sunt bucuros că le-am putut oferi acest <<cadou>> de sfârșit de an școlar și sper să-l folosească încântați”, ne-a declarat primarul de la Albeștii de Argeș, Gabriel Popa.
