Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
luni 22 iunie 2026 12:52

Deputatul Chelaru Mircia, despre realitatea cruntă a problemelor cu care se confruntă românii

Vineri, 4 august, deputatul Chelaru, aflat la Pitești, a susținut, așa cum ne-a obișnuit, o nouă conferință de informare publică. Pentru început, unul dintre subiectele dezbătute a fost cel legat de campania AUR numită „Vara românilor”. Ea se concentrează pe identificarea problemelor cu care se confruntă comunitățile locale, în special cele legate de infrastructură, acces la servicii medicale, nivelul de trai și alte aspecte esențiale pentru bunăstarea cetățenilor. În prima lună de când partidul a demarat această campanie, susținătorii săi au ajuns în peste 1.000 de localități din România. Scopul este acela de a vorbi cu oamenii și de a le asculta nevoile. De asemenea, s-a tras un semnal de alarmă în legătură cu edilii care au trecut primăriile pe „persoană fizică”. Este vorba despre acei șefi ai administrațiilor publice locale care fac legea după bunul plac, fără a ține cont de drepturile și nevoile cetățenilor. La conferință s-a punctat faptul că partidul AUR dorește să schimbe lucrurile, prioritatea fiind, desigur, cetățenii.



Gen. (r) Prof. Dr. Mircia Chelaru a vorbit despre două teme foarte importante: prima se referă la legea recent promulgată de președintele Iohannis, anume legea privind evitarea separării copiilor de familie. Deputatul a amintit cazul celor doi doi frați - în vârstă de 12 și 14 ani - care au dispărut de pe malul barajului de la Udeni, în apropiere de comuna Golești, județul Argeș. Micuții au fugit de acasă, pentru că ar fi fost agresați de părinți și puși la muncă. În cele din urmă, au fost găsiţi la 15 kilometri depărtare. Pentru cei doi frați a fost dispusă măsura plasamentului în regim de urgență. Pentru a preveni separarea copiilor de familie trebuie luate niște măsuri.



A doua temă importantă a fost cea legată de noile hotărâri guvernamentale care vor să scoată țara dintr-o criză financiară. În prezent, alianța PSD-PNL plănuieşte să ia noi măsuri pentru a se putea încadra în deficitul negociat cu Comisia Europeană, în condiţiile în care deficitul bugetar din primele cinci luni ale anului, conform cifrelor oficiale, ar fi de 9 miliarde de lei. Printre măsurile discutate de coaliție se numără:


-Un nou impozit de 1% pentru cei care dețin imobile și terenuri în valoare de peste 500.000 de euro;
-Creșterea impozitelor pentru micro-întreprinderile cu cifră de profit peste 500.000 de euro, de la 1% la 2%;
-Creșterea impozitului pe dividende de la 8% la 10%;
-Majorarea salariului minim de la 3.000 la 3.300 de lei, apoi la 3.750;
-Supraimpozitarea veniturilor care depășesc salariul Președintelui României;
-TVA unic de 19% și renunțarea la cotele reduse la alimentele de bază sau în industrii precum HoReCa.
-Desființarea a 200.000 de posturi neocupate de la stat; Introducerea contribuției la CASS pentru salariile din domenii precum agricultura și construcțiile;
-Mărirea cu 10% a impozitului la licența pentru jocuri de noroc, păcănele, țigări electronice, tutun, băuturi de lux și alimente de lux;
-Creșterea impozitului pe câștigurile la Bursă de la 1% la 10%.


„Așa cum a declarat și președintele Iohannis, suntem un stat eșuat. La ora actuală, navigatorii acestei corăbii eșuate încearcă să o aducă la mal, dar se lovesc încontinuu de stâncile colțuroase ale unei realități pe care nu o pot gestiona încă. Se merge din rău în mai rău”, a spus Mircia Chelaru.
Iată ce crede deputatul AUR despre creșterea taxelor și impozitelor, problemă pusă pe umerii firavi ai clasei mijlocii din România:



În continuare, deputatul Chelaru a menționat câte ceva despre semnificația istorică a zilei de 4 august. La 4 august 1919, Armata Română a intrat victorioasă în Budapesta. A fost sfârșitul regimului comunist instaurat de Bela Kun la 21 martie 1919 în Ungaria. În zorii zilei de 20 iulie 1919, Guvernul de la Budapesta a declanșat o ofensivă pe linia Tisei împotriva Armatei Române. Ofensiva ungară a fost oprită de Armata Română în cea de-a patra zi de la declanșarea ei, iar contraofensiva românilor a început în dimineața zilei de 24 iulie. Forțele române au pătruns în capitala maghiară din seara zilei de 3 august. În dimineața zilei următoare, unitățile de cavalerie au depășit orașul și au realizat un cap de pod la 3 km vest de Budapesta, iar Divizia 1 Vânători a preluat sub control Pesta, pentru a pregăti intrarea solemnă a trupelor române în oraș în condiții de siguranță deplină. La 4 august, ora 18.00, generalul Mărdărescu, comandantul trupelor din Transilvania, primea pe Bulevardul Andrássy defilarea unui detașament compus din Regimentul 4 Vânători, un escadron din Regimentul 23 Artilerie și un divizion din Regimentul 6 Roșiori.



Spre finalul conferinței, prefectului județului Argeș și tuturor organelor abilitate li s-a atras atenția cu privire la niște articole apărute în presă, legate de Direcţiile Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului și de problemele serioase din acestea. Există voință și credință la nivelul județului Argeș. Copiii au nevoie de un mediu sigur în care să crească și să se formeze.



În încheiere, s-a vorbit despre acțiunile Oranizației Pitești. Principala preocupare este de a atrage noi susținători. Organizația este deschisă pentru toți cetățenii care vor să fie alături de Alianța pentru Unirea Românilor.


 

 

 

 

Pin It