Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
luni 22 iunie 2026 11:31

Bilanț de sfârșit de an, în comuna Tigveni

Pentru conducerea primăriei Tigveni, anul 2023 a fost unul destul de echilibrat. Chiar dacă au existat și momente mai puțin plăcute, primarul Constantin Smeu ne-a declarat că se fac demersuri ca totul să fie bine pus la punct în funcție de buget și posibilități. Obiectivul de anul acesta a fost îmbunătățirea drumurilor, proiect care s-a bucurat de o atenție deosebită. Modernizarea infrastructurii rutiere a comunelor reprezintă una dintre cele mai importante lucrări ale primăriilor. În luna martie au fost semnate 63 de noi contracte de finanțare prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, valoare totală fiind de 639.625.357,13 lei. S-a avut în vedere modernizarea infrastructurii rutiere, a sistemelor de alimentare cu apă, dar și a rețelelor de canalizare.


În judeţul Argeş, una dintre comunele care au semnat contractele a fost Tigveni. Proiectul a avut în vedere reabilitarea drumurile în satele din localitate, valoare lui fiind de 13.828.993,02 lei. Primarul Constantin Smeu ne-a declarat atunci că dorește să asfalteze 11,4 km în acest mandat. Primul beneficiu direct al includerii unor investiții este cel al populației locuitoare care poate beneficia de utilități publice atât de necesare. Al doilea beneficiu major îl reprezintă oportunitatea uriașă pentru fiecare unitate teritorial administrativă de a-și dezvolta infrastructura în scopul atragerii investitorilor strategici. Astfel, în 2023, aproape toate drumurile comunei au fost asfaltate.


S-au luat măsuri pentru remedierea distrugerilor cauzate de ploi


Constantin Smeu ne-a declarat că este foarte preocupat de nevoile localității. Om gospodar, acesta se implică și, împreună cu viceprimarul Vasile Filip, lucrează pentru a-și onora îndatoririle. Și anul acesta, din cauza fenomenelor meteorologice nefavorabile, foarte multe zone din comuna Tigveni au fost afectate. Primarul ne-a spus că s-au luat măsurile necesare. Pagubele au fost numeroase și costisitoare, fiind evaluate la aproape un milion de lei. Primăria a lucrat cu forțe proprii pentru a remedia stricăciunile.


Tigveni intră în cursă pentru a fi o comună verde

În ceea ce privește proiectele prin PNRR, a fost semnat contractul prin care localitatea va beneficia de microbuzele nepoluante. Consiliul Județean Argeș a depus cererea de finanțare pe 30 iunie 2023. Prin acest proiect vor fi achiziționate 25 de microbuze de care vor beneficia aproximativ 5.815 elevi din județul Argeș. Solicitările au vizat alocarea de microbuze 16+1 locuri. Beneficiarii investiției trebuie să amplaseze o stație de încărcare pentru microbuzul electric într-un loc public până la data de 31.12.2024.
A fost depusă și cererea de finanțare nerambursabilă pentru realizarea a două piste de biciclete. Hotărâre adoptată a vizat modificarea Devizului general al proiectului „Pistă continuă pentru biciclete pe DJ 678A, km 42+420 – 49+095 și pe DJ 703H, km 12+924 – 17+368, L=11,200 km, în comunele Tigveni, Cepari și Șuici”.

Modernizarea unităților de învățământ continuă


În urma apelului de proiecte „Dotarea unităților de învățământ și a unităților conexe”, deschis și derulat de Ministerul Educației în perioada 19 decembrie 2022 - 29 martie 2023, au solicitat și primit finanțare 5.846 de școli și unități conexe (cuprinse în cadrul a 2.538 de proiecte). Acestea au solicitat finanțare pe diverse componente din cadrul apelului: digitalizarea mediilor de învățare din învățământul preuniversitar, infrastructură școlară, respectiv dotarea cu echipamente, inclusiv digitale, a atelierelor de practică din rețeaua învățământului profesional și tehnic. Finanțarea proiectelor de investiții prin PNRR continuă, toate unitățile de învățământ și conexe primind sumele solicitate pentru investițiile propuse.


În comuna Tigveni, Școala cu clasele V-VIII Bârseștii de Jos trece printr-un proces de modernizare, proiectul fiind finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Mai exact, se face o eficientizare energetică. Tâmplăria va fi complet schimbată. Pe lângă reabilitarea moderată a clădirii școlii, în acest proiect este prinsă și montarea panourilor solare, dar și amplasarea unei pompe de căldură pentru aer și apă. Ca orele de studiu să nu aibă de suferit, elevii vor învăța în clădirea vestiarelor stadionului comunal. Lucrările interioare vor fi gata în viitorul foarte apropiat.


La capitolul „Învățământ” se află și proiectul pentru extinderea Grădiniței Tigveni. Finisajele interioare și cele exterioare au fost realizate. S-a lucrat și la instalațiile termice, la cele sanitare și la cele electrice. Obiectivele proiectului sunt: construcția unei săli de clasă de 47 m², un cabinet medical de 19 m², un izolator de 16 m², toaletă, un hol de 19 m², un grup sanitar în cabinetul medical și camera centralei termice.
Și clădirea Primăriei va fi modernizată. Ea va beneficia de anvelopare, se vor monta calorifere, se va schimba tâmplăria, vor fi instalate pompe de căldură, panouri fotovoltaice și panouri pentru producerea energiei verzi.


„Pentru toate proiectele realizate anul acesta sunt foarte recunoscător. Mă bucur enorm că am reușit să asfaltăm drumurile comunei și să îmbunătățim unitățile de învățământ. Am întâmpinat și probleme, ne-am lovit de obstacole, dar am reușit să trecem peste și să ne ținem promisiunile. Nu am terminat ce mi-am propus. Încă mai avem lucruri de făcut, însă, pentru moment, stăm foarte bine. Nu-mi doresc decât sănătate și liniște în 2024. Asta le urez și cetățenilor localității. Să aibă parte de sărbători pline de lumină și căldură și un An Nou așa cum își doresc. Le mulțumesc pentru încredere și pentru sprijinul pe care mi l-au acordat. Crăciun fericit! Noul an să ne aducă bucurii și realizări pe toate planurile!”, a fost mesajul transmis de primarul Constantin Smeu.

 

 

Pin It