Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
luni 22 iunie 2026 10:07

Primarul comunei Cepari: „Ne aflăm în fața unui an bogat în proiecte pe care sper să le realizăm cu succes!”

 

 

La finalul lui 2023 v-am prezentat un bilanț administrativ al lucrărilor efectuate în comuna Cepari. La acea vreme, primarul Cristian Ciobanu ne spunea că principalele preocupări sunt proiectele de dezvoltare prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”: înființarea rețelei de distribuție a apei în satul Cărpeniș, lucrare care valorează 3.986.115,01 lei; înființarea rețelei de canalizare în același sat (3.974.797,62 lei). În 2024, preocupările sunt aceleași, iar edilul șef este foarte optimist și speră ca lucrările să debuteze cât mai curând.


„Le promit cetățenilor că facem tot ce ne stă în putere pentru a îndeplini și această sarcină. Este un proiect vast, de o mare importanță pentru locuitorii de la Cepari. Am mai spus-o și cu alte ocazii, dar birocrația a fost principalul nostru inamic atunci când am vrut să demarăm anumite proiecte. Avem nevoie de toate aprobările pentru a putea începe lucrările. Așa este normal. Este procedura și trebuie să acceptăm situația, chiar dacă devine frustrant. În orice caz, sunt destul de optimist și trag speranțe că anul acesta va fi unul plin de reușite”, ne-a declarat primarul Ciobanu.


În continuare, la Cepari încă se lucrează pentru modernizarea Școlii Gimnaziale „Nicolae Velea”. Proiectul derulat prin Programul Operațional Regional are în vedere reabilitarea exteriorului, dar și modernizarea claselor. Vă reamintim că, în 2023, exteriorul unității de învățământ a fost finalizat. Conform șefului administrației publice locale, interiorul va fi utilat cu mobilier și echipamente IT de ultimă generație, finanțările venind prin PNRR. Totodată, școala va beneficia de panouri solare, pompe și recuperatoare de căldură, ce vor înlocui centralele pe lemne existente.


„Modernizarea școlii este un proiect de suflet și sunt încântat să spun că este din ce în ce mai aproape de finalizare. Am tot vorbit despre lucrările pe care dorim să le facem. Am pus multă energie în acest loc. Ne-am ocupat ca totul să iasă așa cum am plănuit de la început. Am fost răbdători, iar rezultatele încep să se vadă. Sunt mândru de felul în care arată clădirea unității de învățământ și sper că și elevii apreciază. Am depus o solicitare prin PNRR, iar școala va fi dotată cu echipamente pentru digitalizare, dar și cu mobilier modern. Vrem să avem o <<Școală verde>>, dotată cu toate cele necesare.


Cât despre restul proiectelor, anul acesta vrem să depunem un proiect la AFM. Este vorba despre o rețea de canalizare și stație de epurare în satul Cepari Pământeni. Avem în vedere și modernizarea iluminatului public stradal și construirea unui parc fotovoltaic. De asemenea, suntem preocupați de mediul înconjurător. Mai exact, vrem să înființăm platforme de depozitare și reciclare a gunoiului de grajd și să achiziționăm un buldoexcavator și un tractor. Desigur, nu putem uita de drumurile care au nevoie de asfaltări. Ne aflăm în fața unui an bogat în proiecte pe care sper să le realizăm cu succes!”, a conchis primarul comunei Cepari.

 

Pin It