Elevii din Șuici vor beneficia de învățământ la standarde europene!

Luna trecută, la Școala "Toma Brătianu" din Șuici au început lucrările pentru modernizarea și eficientizarea energetică.
În ceea ce privește acest important proiect, administrația locală a obținut finanțare europeană, prin Planul Național de Redresare și Reziliență.
Astfel, unitatea de învățământ va fi izolată pe exterior cu polistiren și vată minerală, va fi placată, tâmplăria exterioară va fi și ea înlocuită și se vor monta pompe de căldură, dar și panouri fotovoltaice. În paralel, printr-o altă finanțare prin PNNR, școala va fi dotată cu echipamente digitale, materiale didactice și mobilier. Clasele vor beneficia de table interactive, va fi amenajat un laborator de informatică, deservit de 12 calculatoare, și se va înființa un cabinet psihologic.

De la primarul Constantin Iatagan am aflat faptul că tot în cadrul acestui proiect, în localitate va fi amenajat un punct de încărcare pentru mașinile electrice, deservit de două stații.
Pare a fi un an bogat în realizări pentru frumoasa comună de pe Valea Topologului, pentru că tot anul acesta, la Șuici se vor implementa două proiecte ce vizează infrastructura rutieră și cea de utilități. Este vorba despre modernizarea prin asfaltare a 11 km de drumuri comunale și vicinale în satele Șuici și Rudeni și extinderea, pe o lungime de 17 km, a sistemului de canalizare în satele Paltenu, Păuleni, Ianculești și cătunul Moșteni din satul Șuici.
"Investițiile sunt în faza de proiectare, sperăm ca luna viitoare să demarăm efectiv lucrările. O altă veste bună ar fi aceea că pe lista de investiții a CJ Argeș se află și drumul județean spre Cicănești, drum care, pe raza comunei Șuici, nu a fost niciodată asfaltat și pune probleme mai ales locuitorilor din zonă. Reabilitarea sa ar fi cu adevărat ceva extrem de necesar!", a adăugat edilul-șef Constantin Iatagan.
Așadar, comuna Șuici se află în plin progres de modernizare, iar realizările din ultimii 4 ani sunt notabile. Dacă luăm în calcul și realizarea Autostrăzii Pitești-Sibiu și al coridorului III al acesteia, care tranzitează localitățile Tigveni, Cepari, Șuici și Sălătrucu, pentru a străpunge munții înspre județul Vâlcea, ajungem la concluzia că în următorii ani toate aceste localități vor avea parte de o dezvoltare economică fără precedent...
