Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
luni 22 iunie 2026 08:48

Președintele CJ Argeș a semnat încă un contract pentru furnizarea microbuzelor electrice

Ion Mînzînă a semnat luni, 22 aprilie 2024, contractul de finanțare a proiectului ce vizează achiziționarea a 17 microbuze electrice școlare și a 17 stații de încărcare prin intermediul Programului Administrației Fondului pentru Mediu. Valoarea proiectului este de 25.000.000 lei.


Microbuzele vor ajunge la elevii de la Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Sfânta Marina” Curtea de Argeș și Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Sfânta Filofteia” Ștefănești, precum și în comunele Sălătrucu, Nucșoara, Vulturești, Căldăraru, Poiana Lacului, Bogați, Buzoești, Băbana, Bascov, Davidești, Popești, Mărăcineni, Vedea, Stâlpeni și Dârmănești.
„Este încă un pas important pentru modernizarea infrastructurii școlare. Prin accesarea acestor finanțări foarte mulți elevi vor beneficia de microbuze moderne, prietenoase cu mediul. Astfel, facilităm accesul la educație și asigurarea unor șanse egale de dezvoltare pentru toți copiii din județ”, a declarat Ion Mînzînă, președintele Consiliului Județean Argeș.


Acest proiect se alătură celui depus de Consiliul Județean Argeș, în cadrul Programului Național de Redresare și Reziliență, ce a vizat achiziția a 25 de microbuze electrice pentru care s-a semnat deja contractul de furnizare. Aceste microbuze vor ajunge la școli până la sfârșitul lunii noiembrie. Este vorba despre localitățile: Albeștii de Argeș, Corbeni, Mușătești, Tigveni, Leordeni, Micești, Mihăești, Schitu Golești, Stoenești, Călinești, Berevoești, Cetățeni, Cocu, Hârtiești, Țițești, Ungheni, Valea Mare Pravăț, Mălureni, Aninoasa, Bughea de Jos, Drăganu, Dragoslavele, Lerești, Merișani și Bughea de Sus.

Pin It