La Brăduleț, primarul Florin Iordache a reînnoit jurământul!
![]()
Ziua de 24 octombrie a fost una cu totul specială pentru locuitorii comunei de pe Valea Vâlsanului, deoarece a fost cea hotărâtă pentru depunerea jurământului de către primarul Florin Iordache, reales în 9 iunie.
În cadrul alegerilor locale din vară, locuitorii comunei Brăduleț i-au acordat încă o dată votul de încredere edilului-șef mai sus menționat, acesta devansându-l pentru a doua oară pe principalul contracandidat, Evlampie Alecu.
După parcurgerea etapelor juridice obligatorii, stabilite prin lege, rezultatul alegerilor a fost validat de instanţă, astfel că primarul a depus jurământul în cadrul unei şedinţe solemne a legislativului local, convocată pentru ziua de joi, 24 octombrie.
![]()
Nu doar șeful administrației publice locale a jurat să respecte Constituția, ci și noii consilieri. Iată cum arată acum legislativul local din localitatea Brăduleț:
- Din partea PSD:
- Maria Catrinescu
- Ion Burnei
- George Nica
- Constantin Vasile
- Din partea PNL:
- Alecu Evlampie
- Constantin Ancuța
- Dragoș Bîrdici
- Din partea PMP:
- Nicolae Matei
- Din partea AUR:
- Damiean Florian
De menționat este faptul că Ion Ionescu și Maria Palliu încă așteaptă validarea mandatelor de consilieri...
După ce au fost citite documentele oficiale, aleșii locali au jurat, cu mâna pe Biblie, că vor respecta legile țării și vor face tot ce le stă în putință pentru binele comunității.
![]()
"Vreau să felicit toți consilierii locali, atât pe cei de la Partidul Social Democrat, cât și pe ceilalți.
Sper ca în acest mandat să avem o comunicare mult mai bună și așa cum am jurat, să lucrăm pentru binele locuitorilor comunei Brăduleț.
Să uităm de orgolii personale, de răutăți și să ne axăm pe problemele cetățenilor, căutând soluții și sporind calitatea vieții minunaților oameni ai localității noastre!", a fost mesajul scurt, dar plin de esență, al șefului administrației publice locale, Florin Iordache.
Oaspete de seamă la eveniment: deputatul Mircia Chelaru
Întâlnirea a avut loc la Căminul Cultural Galeșu, iar la masa prezidiului, prin delegarea Prefecturii Argeș, ca reprezentant legal, s-a aflat Cătălin Cârstea.
![]()
Alături de acesta a fost vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Marius Nicolaescu, iar o prezență onorabilă a reprezentat-o deputatul Mircia Chelaru, cel care are rădăcini adânci de aproape 2 decenii în frumoasa localitate de pe Valea Vâlsanului.
![]()
Acesta a subliniat faptul că toată viața a fost un luptător din perspectiva UNITĂȚII dincolo de orice ne separă.
Mai mult decât atât, deputatul de Argeș consideră că țara este suma integrată a vetrelor în care se plămădește viața, iar acolo trebuie să fie în permanență o UNITATE.
Ca de fiecare dată, din discursurile gen (r) prof. dr. Mircia Chelaru ai mereu de învățat, motiv pentru care redăm integral alocuțiunea sa.
În cele din urmă, vicepreședintele CJ Argeș, Marius Nicolaescu a declarat:
"Perioada disputelor politice din campania electorală a trecut. Acum trebuie făcută administraţie în folosul oamenilor care v-au ales, lăsând la o parte alte caracteristici personale sau ambiții și culori politice. Toţi trebuie să conştientizăm faptul că avem multă treabă de făcut împreună. Să vă dea şi să ne dea Dumnezeu tot binele pe care-l vom merita!"
Nu vom încheia înainte de a le ura locuitorilor comunei Brăduleț să aibă parte de o administraţie publică locală corectă, eficientă şi cu o agendă de lucru pusă în acord cu aceea a cetăţeanului de rând, care vrea să trăiască un pic mai bine de la an la an...
