La Cepari, administrația locală investește în viitorul locuitorilor

Comuna Cepari continuă dezvoltarea prin proiecte esențiale în domeniile educației, infrastructurii și protecției mediului. Administrația locală implementează mai multe investiții menite să îmbunătățească semnificativ condițiile de trai pentru locuitori, orientându-se spre soluții care nu doar rezolvă problemele de azi, ci pregătesc comuna pentru ziua de mâine.
Pentru început, noul an școlar a debutat în condiții excelente pentru elevii din localitate. Școala Gimnazială „Nicolae Velea” este complet reabilitată și eficientizată energetic, printr-un proiect finanțat din fonduri europene. Clădirea este dotată cu pompe de căldură, panouri fotovoltaice și a fost modernizată la interior, oferind un mediu educațional modern și sigur. De asemenea, și școala primară funcționează într-un spațiu complet reabilitat.
„Sunt de părere că avem una dintre cele mai moderne școli din județ. Aceste investiții sunt foarte importante pentru viitorul copiilor noștri”, a declarat primarul Cristian Ciobanu.
De asemenea, în ciuda limitărilor bugetare, administrația locală intervine constant pentru întreținerea drumurilor pietruite din comună. Acțiunile de reparație și pietruire sunt desfășurate periodic, indiferent de sezon, pentru a menține infrastructura rutieră în stare funcțională.
Extinderea rețelei de apă în zona Cărpeniș
Un proiect important aflat în curs de execuție vizează extinderea rețelei de alimentare cu apă în satul Cărpeniș. Din cei 7 kilometri de conductă prevăzuți, aproximativ jumătate au fost deja realizați. Rețeaua va fi racordată la un foraj nou realizat și la stația de clorinare existentă, urmând a fi completată cu un bazin de stocare suplimentar. Finalizarea lucrărilor este estimată pentru luna noiembrie 2025.

Totodată, comuna Cepari derulează un proiect cu finanțare europeană pentru amenajarea unei platforme destinate colectării gunoiului de grajd. Proiectul include și dotarea gospodăriilor cu containere individuale, precum și achiziția de echipamente (tractor, remorcă, buldoexcavator) pentru transportul și gestionarea deșeurilor organice.
Într-un final, administrația locală a inițiat demersurile pentru înființarea unui parc fotovoltaic în zona Urluiești. Terenul alocat are o suprafață de 3.000 mp, iar energia produsă va fi folosită pentru iluminatul public și alimentarea instituțiilor din comună. Documentația este în curs de finalizare, iar autoritățile așteaptă aprobarea finanțării.
„Ne-am concentrat în permanență pe proiecte care au impact real în viața oamenilor. Investim în educație, infrastructură, servicii publice și energie verde, pentru că ne dorim o comună modernă, pregătită pentru viitor. Mulțumesc echipei din primărie și tuturor celor care ne sprijină în implementarea acestor inițiative. Știu că mai avem multe de rezolvat, dar încercăm să facem tot ce putem, în funcție de bugetul de care dispunem. Continuăm să muncim, cu seriozitate și responsabilitate, pentru fiecare sat din localitate”, ne-a declarat Cristian Ciobanu, primarul comunei Cepari.
