Amintiri de neuitat, puse sub lozinca "Mai rău pentru mai mulţi": Gropile din strada Groape
Str. Groape din municipiul nostru se încadrează fără excepţii la categoria "străzi făcute de mântuială", după moda care se poartă de ani de zile la SPGC. Riveranii au destule nemulţumiri, însă s-au săturat să şi le tot exprime către autorităţile locale, fiindcă de fiecare dată au vorbit ca Moise-n pustiu. Ba - mai mult - li s-a spus cu mojicie să înceteze cu plângerile, că zgândăre prea mult nervul sensibil al administraţiei municipale. Şi, de parcă nu ar fi de-ajuns că asfaltul anemic turnat acolo se macină de la an la an, formând nişte cratere numai bune să-i pregătească pe oameni pentru prima vizită pe Marte, când vin ploile, acestea spală toată huma de pe uliţa în care se termină strada, realizându-se astfel cadrul perfect pentru simulare. Păcat că nu e cărămizie!
O altă caracteristică numai bună de încadrat strada în categoria mai sus menţionată este că spaţiul îngust pe care lucrătorii l-au lăsat abia permite trecerea cu o singură maşină şi se creează de multe ori situaţii încurcate. "Eu am vrut să cedez 1 m din grădină până sus, în capăt, fără niciun ban, dar au zis <<Nu se poate, dom'le, că nu e în proiect, şi ăla trebuie respectat!>> Aşa că i-am întrebat de ce nu renunţă la trotuarul de peste drum, ca să poată trece două maşini? Nici nu le-a păsat! Oamenii aşteaptă aici, la răscruce, până trece de sus maşina... sau invers, că sus e un refugiu şi are unde se băga. E complicat, trebuie să se dea cineva jos să meargă să vadă dacă e drumul liber sau nu. Nici îmbinarea nu e făcută bine deloc. Jos este humă, şi, cum ajunge un pic de apă, joacă asfaltul şi se crapă imediat. Aici se repară în fiecare an. De când au turnat asfaltul, e a treia oară când se intervine la drum. Vă asigur că, până în toamnă, iar se sfărâmă", a explicat unul dintre riverani, V. Petrescu, făcând cu mâna a lehamite. Unii dintre vecini au făcut aluzie la lozinca fluturată de un anume partid în trecutele campanii electorale, pe care au parodiat-o niţeluş...
"Mai lăsaţi-mă, că m-aţi înnebunit cu strada asta!..."
Un altul, membru al familiei Iordache, s-a săturat să tot care cu lopata depunerile sedimentare adunate în urma scurgerii apei pluviale. "Nu ne-au înţeles şi pe noi când am vorbit cu ei la început. Le-am zis: <<Dom'le, faceţi axul drumului cumva, să nu se adune nisip aici!>>, că ştiam că aşa va fi. Nici vorbă să facă ei treaba asta!... Păi se face plajă după ce plouă, adunăm cu lopeţile mereu la el. Şi-aşa, treaba e neisprăvită... pe aici nu au mai pus bordurile la rigole. I-am spus domnului inginer, dar a zis că să-l lăsăm în pace, că l-am înnebunit cu strada asta! Acum stăm fără borduri. Apoi, dacă eu vin cu un tractor cu remorca cu fân, dacă nu se duce cineva înainte să stea la podeţul acela mare să anunţe... e jale! Podişca mi-au băgat-o aproape sub poartă, cu tub cu tot. I-am rugat s-o dea puţin mai încolo, să pot deschide şi eu poarta în afară, dar sunt imposibil de clintit, nu le pasă de oameni. Asta este!", ne-a spus omul necăjit.
Ca ei mai sunt şi alţii, fiecare cu nemulţumiri, ba cu privire la rigole, ba cu privire la gropi sau la nisip. Dar ce te faci mai la vale, când cobori spre oraş şi dai de mai multe denivelări cauzate de diferenţa dintre asfaltul vechi şi cel nou, vizibilă de la o poştă?... Aşadar, se poate şi mai rău decât o jale de nedescris, o tristeţe iremediabilă şi o lene ancestrală!
