În luna iunie 2017, Consiliul Judeţean Argeş a transmis o solicitare către Ministerul Sănătăţii care viza dotarea Spitalului Judeţean de Urgenţă cu aparatură de radioterapie. Ca urmare a acestei
În şedinţa ordinară din 29 noiembrie, consilierii municipali au aprobat un proiect de hotărâre al primarului, promovat ca urmare a solicitării Serviciului Public de Asistenţă Socială. Acesta viza
Primăria şi Consiliul Local Ciofrângeni vă invită la tradiţionala "Seară a colindelor", ce va avea loc duminică, 17 decembrie, cu începere de la ora 16.00, pe platoul din faţa sediului administraţiei
Pentru a onora valorile judeţului, Consiliul Judeţean Argeş a organizat în data de 8 decembrie cea de-a doua ediţie a Galei "10 pentru Argeş". Astfel, 10 argeşeni din domeniile Mediu de afaceri
La ultima şedinţă de consiliu local din luna noiembrie, pe ordinea de zi a existat - ca de obicei - şi un punct prin care două familii din municipiu au fost premiate la împlinirea a 50 ani de
Astăzi, la ora 09.00, consilierii locali au fost convocaţi într-o şedinţă de îndată pentru aprobarea unor rectificări bugetare ce au vizat în principal plăţile care să acopere hotărârile
În ultima conferinţă de presă a PNL Curtea de Argeş, preşedintele Organizaţiei Oamenilor de Afaceri Liberali, Liviu Nicolae, a reiterat o mai veche propunere: "Nu înţeleg de ce nu s-a acceptat până
Ultimul suveran al României a decedat astăzi, în jurul orei 13.00, la reşedinţa sa din Elveţia, unde se afla de mai mult timp în suferinţă. Născut la 25 octombrie 1921 la Castelul Peleş (Sinaia), a
Festivităţile dedicate Zilei Naţionale a României au debutat practic înainte de prăznuirea Sfântului Apostol Andrei. Atunci, elevii din clasele a II-a şi a IV-a de la Şcoala Gimnazială din centrul