Zilele trecute am fost oripilaţi de o informaţie care a ajuns la urechile noastre după ce un cetăţean de pe str. Oituz ne-a sunat să ne semnaleze o problemă cu care se confruntă de vreo 2 luni de
S-a scurs un an de zile de când aleşii locali din actualul mandat au depus jurământul. Dintre cei vechi, unii au plecat, alţii au rămas. Acum un an lansam tradiţionalul nostru serial prin care
Primarul Nicolae Barbu a convocat şedinţa ordinară din luna în curs pentru data de 14, începând cu ora 16.00. Pe ordinea de zi sunt înscrise următoarele puncte: procesul-verbal al şedinţei ordinare
Ultimele zile, primarul municipiului Curtea de Argeş a cam bântuit prin zona stadionului, unde se pregăteşte terenul pentru ceea ce se doreşte a fi materializarea investiţiei prin care anul acesta ar
Miercuri dimineaţă, Agenţia Naţională de Integritate a comunicat faptul că Dorel Drăghia, ales în cadrul Consiliului Local al comunei Călineşti, a fost găsit incompatibil. Începând cu data de 21
În data de 10 iulie s-a desfăşurat o şedinţă extraordinară a Consiliului Local, convocată de primarul Nicolae Barbu. Obiectul acesteia a fost aprobarea unei rectificări pozitive de buget în sumă de
"După lupte seculare", care au durat aproape o lună de zile după expirarea termenului legal, angajaţii municipalităţii cu sarcini de serviciu în acest domeniu au reuşit performanţa de a posta
Prezent la Ziua comunei Valea Iaşului a fost şi venerabilul Niculae Ion Ciolac, iar când îl numim aşa ne referim la cele 91 primăveri care i-au sculptat chipul de-a lungul vremii. Consăteanul
Zilele acestea, angajaţii SPGC Curtea de Argeş lucrează la amenajarea spaţiului verde de lângă Stadionul Municipal. Lucrările au fost anunţate de primarul Constantin Panţurescu, la ultima şedinţă a