Prima problemă pe care au întâmpinat-o primarul Constantin Panţurescu şi viceprimarul Gabriel Jubleanu, în ziua validării, a fost înfundarea canalizării de la Sf. Gheorghe. De ani de zile, în zona
Mâine, de la ora 13.00, consilierii locali au fost invitaţi de către primarul Constantin Panţurescu să participe la ultima întâlnire cu reprezentanţii firmei care a întocmit Strategia de dezvoltare a
Propunerea a fost făcută de către primarul Constantin Panţurescu, la încheierea şedinţelor legislativului municipal şi a celei de la A.G.A. S.C. AQUATERM. Edilul-şef le-a propus consilierilor locali
Asta a fost întrebarea pe care i-a adresat-o primarul Constantin Panţurescu lui Dumitrache, managerul Muzeului Municipal, atunci când s-a pus în discuţie bugetul de venituri şi cheltuieli al S.C
Acum câţiva ani, pe când era consilier local, primarul Constantin Panţurescu a stabilit recordul de viteză la votarea bugetului din postura de preşedinte de şedinţă a Consiliului Local Curtea de
# Mandatul lui Nastea este provizoriu, pentru o perioadă de 6 luni de zile # Salariul său va fi de 4.000 lei net # Sarcina sa este să asigure buna funcţionare a societăţii şi să înfiinţeze, conform
Primarul municipiului Curtea de Argeş, Constantin Panţurescu, a fost invitat să ia parte la ceremonia de învestire a noii conduceri a Prefecturii Argeş. Aceasta se va desfăşura mâine, de la ora
Marţi, 28 martie 20117, de la ora 15.00, consilierii locali se întrunesc în şedinţa ordinară lunară, ce se anunţă una dintre cele mai grele de până acum. Pe ordinea de zi sunt următoarele puncte
În proiectul de buget pentru anul în curs, care este supus dezbaterii în vederea aprobării mâine, sunt prevăzute şi două lucrări de reabilitare poduri. Primul este cel din apropierea Mănăstirii