Aşa cum a promis, municipalitatea din Curtea de Argeş n-a uitat de porţiunile de stradă care nu au fost incluse în Planul Integrat de Dezvoltare Urbană şi în această perioadă se lucrează la
Primarul Nicolae Diaconu a convocat pentru mâine, de la ora 13.00, şedinţa ordinară a Consiliului Local pe luna septembrie. Pe ordinea de zi figurează următoarele puncte: conferirea a nouă diplome de
După o vacanţă de vară lungă, elevii urmează să revină în bănci pentru noul an şcolar. Administraţiile publice locale, în colaborare cu conducerile unităţilor de învăţământ de pe raza lor de
Traficul rutier a fost ieri îngreunat pe mai multe străzi ale municipiului pentru că o turmă de oi a fost dusă de ciobani... să facă baie. Oile au pornit la drum din Valea Iaşului şi au ajuns la un
Maşina care colectează gunoiul dă bătăi de cap locuitorilor din oraş. În orice zi în care circulă prin cartiere, din aceasta curge o zeamă urât mirositoare, iar locatarii sunt disperaţi. „Nu
Şedinţa ordinară din luna iulie a avut un aer de vacanţă de vară, astfel că proiectele de hotărâre au trecut ca acceleratul prin halte de câmpie, fără riscuri de deraiere, chiar şi acolo unde
Astăzi vă vom prezenta strada Meşterul Manole care se află chiar în spatele Mănăstirii Argeşului. Dacă până acum aproximativ doi ani zona era populată la maximum de turişti, acum totul e pustiu şi
Primarul Nicolae Diaconu a convocat Consiliul Local Curtea de Argeş mâine, începând cu ora 15.00, în şedinţa ordinară din luna iulie. Pe ordinea de zi figurează următoarele puncte: conferirea a două
Asfaltarea drumurilor din Curtea de Argeş este un test greu de trecut pentru cei care se ocupă de lucrările de asfaltare de pe anumite străzi. Acest proiect de investiţii era aşteptat de argeşeni de
După ce administraţia publică n-a mai investit de ani buni în parcurile din municipiu, acum argeşenii trebuie să ceară, dacă mai vor să stea pe bănci, în faţa blocurilor. Potrivit directorului SPGC