VEDERE DE PE DEALUL OLARILOR - Demolatori de serviciu

Săptămâna trecută, am revenit cu o "vedere de pe DO" cu totul neaşteptată, şi pentru mine şi, presupun, pentru cititor. Pentru mine, pentru că nu aveam de gând să reiau acum rubrica, în viitorul apropiat am o mulţime de lucruri de dus la capăt, de la conferinţele obişnuite de vară-toamnă la mai multe volume colective de editat, de la revista Curtea de la Argeş la activităţi legate de recent înfiinţata Societate Internaţională de Calcul Membranar (sisteme P). La rândul său, cititorul este probabil surprins de tonul pamfletar-agresiv al textului anterior - şi îi sunt dator cu o minimă justificare (agresivă şi aceasta...). Mai ales că am de gând să o ţin tot aşa pentru o vreme...

Abia acum am aflat de o măgărie în stil specific a celui pe care doar îl sugeram săptămâna trecută, identificându-l prin sintagma "fosilă comunistopată". Într-o carte din 2014 a ipochimenului, m-am găsit ţinta puşteşti-senilelor lui epitete, alături de "victime" clasice ale individului, de la personajele Bibliei la Ştefan cel Mare, de la orice non-simpatizant al comunismului la... Academia Română. A fost picătura care a revărsat paharul! Academia Română terfelită de un caraghios...

Mi-am pus atunci pentru a multa oară un număr de întrebări - le formulez acum cu voce tare. Nu am răspunsuri la ele, am doar presupuneri, posibilităţi pe care le enumăr, (şi) spre provocarea cititorului la a le examina.

Mirarea dintâi: de unde vine obişnuinţa-ardoarea unor indivizi de a dărâma, de a murdări, de a fi mereu contra? Să fie, freudian sau nu, ceva care le stă în psihologie încă din copilărie, au pe suflet traume vechi care-i fac vindicativi la maturitate (statistic vorbind, se observă asta la bărbaţii scunzi, victima agresivităţii colegilor de şcoală - mulţi dictatori au fost/sunt mici de înălţime), au acumulat cu vremea frustrări care-i îneacă în mizantropie? Asta ar fi explicaţia psihopatologică. Există stabilimente psihiatrice unde terapia foloseşte şi spargerea de farfurii...

Tot pe aici se plasează criza de personalitate a mediocrităţii, a ratării, care se acumulează infinitezimal zi de zi şi, dincolo de un anume nivel, se transformă în agresivitate.

La fel de frecvent cred că funcţionează însă ca explicaţie prostia - cuplată cu cele dinainte. Aşa cum sunt mai multe tipuri de inteligenţă, ar trebui să fie şi mai multe tipuri de prostie. Aici am în vedere doar categorii mai "operaţionale", înţelegând prin prostie incapacitatea de a acţiona în propriul interes, autosabotarea, neputinţa şi lenea de a construi. E mai greu cu mistria, e uşor cu târnăcopul, am mai folosit figura asta de stil. Invidia, gelozia, neputinţa de a înţelege ce se întâmplă în jur, influenţa "prietenilor" sunt alte manifestări şi potenţatori ai prostiei. Sunt convins, de pildă (de fapt, cunosc exemple), că unii scribălăi "demolatori" nu sunt altceva decât eunuci caraghioşi ai unor (in)amici care-i mobilizează-aplaudă-folosesc. 

Dincolo de tarele psihologice şi prostie, dar uşor de recrutat tocmai pe asemenea baze, se plasează cei care au sarcină să facă zgomot, să inducă stres în societate, să niveleze, să dărâme. Cozile de topor, unii deveniţi topoare. Recrutaţi explicit, cu angajament semnat, sau manipulaţi fără să ştie, rămaşi activi din obişnuinţă sau încă plătiţi (nu neapărat în bani: nevoia de apartenenţă la un grup transformă apartenenţa în recompensă); cu siguranţă, mulţi sunt recent angajaţi de "forţa obscură" (mai ales externă) - subiectul este mai mult decât serios, merită o "vedere" separată, drept care voi reveni.

fShare

Tweet