Argeşenilor le-a fost dor de teatru!
"Omul cu mârţoaga" - comedie în patru acte scrisă de George Ciprian în perioada interbelică - le-a reamintit concitadinilor de gustul select al teatrului românesc şi, pentru mulţi dintre cei care au fost prezenţi marţi seară în sală, a redeschis pofta pentru spectacolul dramatic. Pe ceilalţi putem spune că măcar i-a sedus pe moment şi i-a prins pentru 100 de minute în mrejele unei poveşti care cu siguranţă i-a scos din cotidian şi le-a dat o temă de gândit pentru acasă. Montarea piesei în regia lui Dan Tudor pare a fi cea mai modernă de până acum, cu atât mai mult cu cât regizorul a introdus din loc în loc mici elemente de suprarealism şi a adus povestea de epocă mai aproape de vremurile în care trăim. Publicul a asistat la subtile, dar savuroase scene de comic absurd şi comic de situaţie, care au menţinut constant o legătură vie între cei care priveau cu încântare de pe scaune şi actorii de pe scenă. De altfel, aceştia din urmă au dat dovadă - deşi nu exista vreo îndoială! - de un profesionalism care îi recomandă, iar personajele au fost interpretate cu un farmec aparte, reuşind astfel să atragă cu uşurinţă empatia celor din sală.
O poveste cu tâlc
Piesa spune povestea încununării unui vis, urmărind câteva ipostaze ale personajului principal - arhivarul Chirică, interpretat de Dan Tudor, care merge până la extrem cu credinţa în visul său. Un împătimit al curselor de cai, eroul îşi cumpără un exemplar exploatat până la extenuare de la proprietarul interpretat de Andrei Duban. Faraon al Cincilea este categorisit de oamenii din jur drept mârţoagă, iar numele batjocoritor îi este transferat treptat şi lui Chirică - el fiind noul proprietar. În scurt timp, personajul principal ajunge de ocara întregii comunităţi, cunoştinţele îl condamnă, presa vuieşte, iar inspectorul general (Orodel Olaru) îl anunţă că este eliberat din funcţia căreia nu-i mai face cinste. Mai mulţi îi propun să le vândă lor calul pentru sume fabulos de mari sau să-l dea înapoi proprietarului, însă refuzul este atât de categoric că pare a veni din partea unui nebun. Şi ca şi cum nu ar fi de ajuns, din pricina datoriilor mari pe care le are către Leo, proprietarul casei în care locuieşte (Tudorel Filimon) şi a situaţiei financiare precare, soţia Ana (Ana Ioana Macaria) îl părăseşte pentru burghezul Nichita (Marius Bodochi), un prieten arogant şi sobru al lui Chirică. Deşi această lovitură îl doboară, dă dovadă de o neobişnuită stăpânire de sine şi înţelege gestul consoartei care pleacă către o viaţă mai împlinită, lăsându-i copiii în grijă. Singurii care îi rămân alături până la final sunt prietenul său cel mai bun, Varlam (Dragoş Ionescu) şi slujnica Fira (Afrodita Androne). Eroul renunţă la sine până la îmbolnăvire, pentru a se dedica în întregime calului şi reuşeşte prin muncă, răbdare şi perseverenţă să-şi ducă visul la îndeplinire - acela de a avea un cal de curse fericit şi cu potenţial, în ciuda familiei mediocre şi deloc promiţătoare din care se trage bietul animal oropsit. Chirică nu se lasă doborât de criticile celor rău-voitori, de descurajările care îi vin din toate părţile, ci îl ţine pe Faraon la repaos, îl hrăneşte şi îl îngrijeşte ca pe sine. Rezultatul este acela că în final animalul se transformă total, îşi revine din starea lui rea şi începe să câştige cursă după cursă, aducându-i proprietarului o faimă răsunătoare şi mulţi fani. Personajul merge până într-acolo că nu pune preţ pe bani şi îi împarte cu cei doi prieteni ai săi, îşi iartă soţia şi pe toţi cei care nu au crezut în el şi calul său. Mesajul transmis de poveste încurajează omul din zilele noastre să aibă tăria de caracter, dorinţa şi puterea de muncă pentru a-şi realiza orice vis, indiferent de conjunctură şi de ce spun oamenii din jur. Dan Tudor joacă rolul omului modest, blând, pasionat, cu trăiri interioare complexe, care primeşte împăcat toate loviturile vieţii, îşi astupă urechile în faţa tuturor descurajărilor şi nu renunţă niciodată şi pentru nimic în lume la visul său.
Un public însetat după teatru
Emoţia trezită în rândul spectatorilor a fost dublă: în primul rând, bucuria pe care a adus-o simplul fapt că s-a jucat o piesă de teatru la Curtea de Argeş, după o lungă pauză, iar în al doilea rând - povestea spusă absolut superb, într-un mod care nu avea cum să lase pe cineva indiferent. Altfel, actorii nu ar fi fost răsplătiţi cu prelungi ropote de aplauze. Desigur, faptul că unii nu şi-au închis telefoanele - deşi s-a lansat încă de la început această rugăminte - şi nu s-au sinchist să vorbească în gura mare în timpul spectacolului, deranjând şi forţându-i pe ceilalţi să asculte cu totul altceva decât pentru ce veniseră şi, totodată, creând un disconfort pentru actorii care aveau nevoie de linişte pentru a se putea concentra - poate fi pus pe seama faptului că nu prea sunt obişnuiţi cu astfel de acte de cultură şi nu ştiu ce conduită ar trebui să adopte. Ori, posibil, nu au fost instruiţi la vremea potrivită. "Vă mulţumim din suflet că aţi ales să veniţi la teatru! Am fost atenţi să nu vă dezamăgim, am avut emoţii ştiind de câtă vreme nu aţi mai venit la un astfel de spectacol. La teatru, ca şi în Biserică, dacă toată lumea se roagă, se întâmplă minunea. Ori, dacă sună telefonul, este dureros pentru cei care sunt foarte atenţi", a explicat Dan Tudor. Regizorul i-a prezentat pe toţi colegii săi, păstrându-l la final pe Tudorel Filimon, care exact în această zi a împlinit frumoasa vârstă de 63 ani. Drept urmare, în public s-a dat startul şi toţi i-au cântat actorului un "La Mulţi Ani!" din suflet, fapt ce l-a emoţionat profund pe sărbătorit.
Dintre cei pe care i-am abordat la ieşire, majoritatea s-au arătat impresionaţi de prestaţia actorilor şi au mărturisit că abia aşteaptă un nou spectacol, iar câţiva dintre ei chiar şi-au exprimat dorinţa ca la noi în oraş să existe un teatru. "Mi s-a părut foarte frumos şi mi s-ar părea o iniţiativă grozavă să fie mai des un asemenea spectacol la Curtea de Argeş. Piesă frumoasă, actori foarte buni... S-ar putea face chiar un stadion. Măcar o stagiune de vară, dacă nu se poate tot timpul anului", ne-a declarat Cornelia Mantu. Prezent la spectacol, omul de afaceri Aurel Ilea şi-a exprimat vădit bucuria că în municipiul nostru se mai întâmplă şi asemenea lucruri: "Vreau să vă spun că am venit pe fugă, sperând să mai găsesc un bilet. Am văzut spectacolul ăsta în urmă cu mulţi ani. Eram elev la Sighişoara, prin 1946... Atunci era o lume pregătită pentru teatru. Era altă viaţă, deşi era imediat după război... Aici s-a mers în jos după Revoluţie şi un eveniment precum cel de astăzi ar trebui repetat, repetat, repetat... pentru că lumea ar trebui să mai vadă şi altceva. Să ştiţi că s-au săturat oamenii să tot vadă la TV comedii care nu spun nimic. Parcă se mai vrea şi altceva, şi nu numai pentru cei de vârsta mea, ci şi pentru cei tineri. Dacă se va reveni cu spectacole la Curtea de Argeş, vom vedea şi sală plină, iar ca medie de vârstă, nu vor mai fi nu mai din aceştia învechiţi, căci tinerii caută şi ei aşa ceva. Se vor înmulţi! La următorul spectacol, îmi veţi da dreptate. De data asta a fost o experienţă şi sunt convins că este reuşită".
Concluzia finală ar fi aceea că da, în Curtea de Argeş era nevoie de teatru, iar un astfel de spectacol era de mult timp aşteptat, numai că nimeni nu mai îndrăznea să-l ceară. Aproape că argeşenii uitaseră cum este să vadă actorii evoluând pe scenă, să trăiască emoţiile cu ei într-un suflet, să jubileze şi să simtă înfrigurare la mesajul pe care-l transmite o piesă de teatru jucată de profesionişti. Fiindcă aici este vorba de profesionalism - la Curtea de Argeş au venit oameni care ştiu cu adevărat să facă teatru, spectacol, poveste!
P.S. Vom reveni în ediţiile viitoare cu trei interviuri cu totul incitante - cu Marius Bodochi, Andrei Duban şi Tudorel Filimon, precum şi cu o concluzie din partea regizorului Dan Tudor, după discuţia purtată cu edilii-şefi ai municipiului vizavi de înfiinţarea unui teatru în urbe.
