TABLETĂ DE SCRIITOR - NELINIŞTILE UNUI ALTEREGO
Îmi veţi spune că aţi bănuit de la început că acel alter-ego sunt chiar eu şi că - în acest caz - nu pot scrie lucruri prea interesante despre această dedublare. Vă voi răspunde: da, tot despre mine e vorba, dar dedublarea mea, ca o a doua persoană inclusă în dialogul-monolog, are o importanţă deosebită, fiindcă, vorbind eu cu mine însumi, judecându-mă eu (celălalt) pe mine (cel care am greşit), nu pot aborda decât o deplină sinceritate, deoarece mă cunosc prea bine în ambele ipostaze şi nu m-aş amăgi în nici-un fel.
Atunci ce rost are dedublarea? - îmi veţi pune o a doua întrebare. În felul acesta pot executa un gest sublim de purificare, într-o situaţie care mi-ar fi mai greu s-o împărtăşesc altcuiva. Vi s-a întâmplat şi vouă să vorbiţi la persoana a doua cu voi înşivă: e un fel de monolog, cu întrebări şi răspunsuri, la fel ca în cazul biblicului Iona, transformat într-un personaj al singurătăţii, de Marin Sorescu, în piesa cu acelaşi nume. Acest dialog cu el însuşi, în faţa lui Dumnezeu, strigându-se din când în când pe silabe: IO-NA! s-a purtat până la dispariţia unei silabe, Na!, pe care n-o mai auzea, dându-şi seama nu că şi-a înjumătăţit personalitate, ci că el - şi alter-ego, au redevenit o singură fiinţă: Io! adică Eu, de la început, cel care fusese mai înainte de a încerca să fugă de porunca lui Dumnezeu - şi pe care, în cele din urmă, Înaltul Părinte l-a iertat, redându-i unitatea fiinţei salvate, prin bunăvoinţa Sa.
Aşa se întâmplă uneori şi cu mine şi cu voi: purtăm un dialog dublu, până când dilema se lămureşte - şi atunci ne acordăm iertarea, chiar dacă aceasta nu vine întotdeauna de la Forţa Divină. Încercaţi acest exerciţiu de purificare şi binele din sufletul vostru va ieşi triumfător, cu condiţia ca eu să fie mai puternic decât alter-ego!
