VEDERE DE PE DEALUL OLARILOR - Identitate naţională, instituţii identitare
Am spus că serialul de faţă a fost declanşat de atacul unui caraghios local la adresa Academiei Române. Două lucruri mi se par de neacceptat, mult dincolo de bunul-simţ, în gestul respectiv. Atacul vine din partea unui profesor de limba română, plătit pentru a-i învăţa pe copii una dintre componentele fundamentale ale identităţii noastre ca neam. Iar prin lege, tradiţie şi competenţă, limba română este definită, normată şi îngrijită de Academia Română, care a decis, după Revoluţia din 1989, printre altele, revenirea la scrierea dinainte de modificările ortografice impuse de comunişti, prin anii '50 - în particular, scrierea "cu â din a" (acolo unde este cazul, nu intru în amănunte). A scrie "Romînia" în loc de "România" este ilegal şi imoral, o răzvrătire comunistopată, un semn de acnee cerebrală puştească sau de senilitate. În general, a continua să scrii "cu î din i" e un puştism. Deloc dovadă de personalitate, ci invers, de îndărătnicie neputincioasă, de lene. Cu atât mai inacceptabil din partea unui profesor de limba română. E ca şi când un profesor de matematică ar avea într-o bună zi revelaţia ("poetică", nu-i aşa?) că 1+1 nu mai fac 2 şi ar pretinde asta şi elevilor...
Apoi, atacul la adresa Academiei Române e un atac la adresa României, a neamului.
Atunci când o naţiune are o ţară şi devine stat, statul respectiv trebuie să-şi constituie, pe lângă parlament, armată, guvern, şi o biserică naţională, o bibliotecă naţională, un teatru naţional, o bancă naţională, asociaţii naţionale ale scriitorilor şi pictorilor, vor mai fi fiind şi altele - şi o academie naţională. România şi le-a format pe multe dintre acestea pe la jumătatea secolului al XIX-lea, unele pe vremea lui Cuza, altele pe vremea lui Carol I. Academia Română a aniversat anul acesta 150 de ani de la înfiinţare. "150 de ani în serviciul Naţiunii Române" se intitulează o broşură publicată cu acest prilej de Editura Academiei. Fraza de început: "Academia Română este cel mai înalt for ştiinţific şi cultural al României, care reuneşte personalităţi marcante din ţară şi străinătate, din toate domeniile ştiinţei, artei şi literaturii". For suprem de consacrare, reunind cele mai reprezentative nume ale culturii române (includ ştiinţele), nume legendare ale cărţii de citire, ale cărţilor de istorie, matematică, ale bibliotecii. Ziditorii de identitate. O muncă neîntreruptă, asiduă, eroică adesea, titanică uneori. Să amintesc Gramatica Limbii Române, Istoria României, Atlasul Geografic al României, toate în multe volume, Colecţia de Opere Fundamentale, cu aproape 200 de titluri apărute deja? Să amintesc grija pentru colecţiile sale, inclusiv manuscrisele eminesciene, implicarea în marile probleme ale ţării, legăturile cu academiile altor ţări? Nicio altă instituţie nu poate face ceea ce face Academia. O instituţie fundamentală pentru naţiunea română.
La fel ca Biserica, şcoala, sănătatea, la fel ca Domnul Eminescu, o instituţie în sine, la fel ca istoria, originile, tradiţia. Să fie întâmplător că TOATE acestea au fost ţinta "demitizărilor" şi diversiunilor în ultimul sfert de secol? Amintiţi-vă vorba lui Galtung: dacă vrei să "ucizi" o ţară... Eminescu a fost prima "victimă", Eminescu a ieşit întărit. Reformele şi parareformele din şcoală au făcut prăpăd, dar vârfurile, dascăli şi elevi deopotrivă, au rămas, revirimentul e previzibil. Sănătatea a fost sărăcită, furată, descurajată - sunt însă semne recente de "vindecare". Biserica tace şi încasează - inclusiv lovituri mizerabile, jenante, cum sunt cele ale ipochimenului din primul rând al textului de faţă. Academia este sufocată de "academii" paralele, derizorii, maimuţăreli ridicole unele, menite să banalizeze termenul - Academia îşi vede de lucrarea ei. În serviciul Naţiunii Române! (Va urma, desigur!)
