VEDERE DE PE DEALUL OLARILOR - Caracterul criminal al comunismului
La un sfert de secol de la măturarea comunismului din Europa, mai există oameni "încremeniţi în proiect", cum se spune elevat, fosile comunistopate, cum ar fi diagnosticul precis, care încă îşi mai fac un ţel din steagul roşu şi din faimoasa-infama alăturare a secerii cu ciocanul (interpretare pe care o ştiu din copilărie - iar folclorul are totdeauna dreptate: "cu ciocanul îţi dau în cap şi cu secera îţi taie gâtul..."), spre deliciul turiştilor contrariaţi de ce văd prin unele balcoane locale. Iar noi tolerăm neruşinarea aceasta agresivă, anacronică şi caraghioasă, eventual acoperindu-ne lipsa de reacţie (să-i spun laşitate?) sub consideraţii de genul "da, dar câte lucruri bune a făcut comunismul!..."
Corect. Nu trebuie să fii discipolul lui Confucius pentru a ştii că în orice rău există şi un bine, iar în orice bine există şi un rău. Aşa e peste tot, în toate şi dintotdeauna. Da, de pildă, comunismul a construit (uneori aiurea, dar asta e o altă discuţie), toată admiraţia şi recunoştinţa pentru constructorii "marilor şantiere ale socialismului", cum suna unul dintre clişee. Dar comunismul a şi ucis! Din motive ideologice, programatic, sistematic. Nicio construcţie nu poate să justifice uciderea unui om, pentru idei, cu bună ştiinţă. Cu atât mai puţin uciderea "de clasă", a unei categorii de oameni. O crimă este o crimă, o ideologie care-şi ia crima drept cale de acţiune este principial criminală. Punctum! ar încheia Eminescu.
Vă reamintesc câteva exemple, imaginaţi-vă sângele, gloanţele, suferinţa care stau în spatele fiecăruia: Revoluţia Bolşevică şi anii care i-au urmat, uciderea Romanovilor, Stalin, masacrul de la Katyn, Siberia, gropile comune, basarabenii împuşcaţi pentru că vorbeau/scriau româneşte, Aiud, Craiova, Piteşti şi câte alte închisori, canalul şi Bărăganul, toate create pentru a distruge elita politică, militară, nobiliară şi, parţial, intelectuală românească imediat după război. Exemple mai recente? Colaborarea cu Carlos Şacalul, femeile care au murit riscând întreruperi de sarcină improvizate, revoluţionarii de la Timişoara, împuşcaţi şi apoi arşi, cu cenuşa aruncată, mia de tineri ucişi la Revoluţie în Bucureşti. Cei de pe urmă au murit strigând "Jos comunismul!", pentru o lume din care să dispară partidul care le ştie pe toate, iar în numele acestuia, secretarul general, din care să dispară lupta de clasă, revoluţia permanentă şi alte sintagme principial criminale.
Posibil să mi se spună că acestea sunt exemple dintr-o implementare greşită a "filosofiei" marilor gânditori marxist-leninişti. Răspunsul mi-e la îndemână: Nici vorbă! Răsfoiţi "Manifestul Partidului Comunist"! Nu e o operă teoretică, ci un program de acţiune. Din prima frază face apologia luptei de clasă, imorale şi primejdioase până la ceruri: societatea este împărţită în două tabere, care trebuie să aibă ca scop anihilarea reciprocă, una fiind privilegiată, proletariatul. Prin violenţă - citez din ultimul paragraf al "Manifestului": [Comuniştii] "declară făţiş că ţelurile lor pot fi atinse numai prin doborârea violentă a întregii orânduiri sociale de până acum. Să tremure clasele dominante în faţa unei Revoluţii Comuniste". Simptomatic, nu? Rasism social, în termenii lui Nicolae Steinhardt.
Mi se mai poate spune că şi alte aberaţii ale istoriei au ucis sistematic categorii de oameni (Inchiziţia, conchistadorii, ghilotina Revoluţiei Franceze, nazismul) - da, dar o crimă nu justifică şi nu micşorează o altă crimă. Da, dar toate cele dinainte sunt deja la coşul de gunoi al istoriei - acolo unde este şi locul comunismului rudimentar, violent, fundamentalist. Acolo unde acesta se şi află, de fapt, spre jalnica derută a fosilelor comunistopate. Stafii care încă mai umblă prin Europa... genială premoniţia din prima frază a preambulului "Bibliei" lor...
