VEDERE DE PE DEALUL OLARILOR - Despre academii şi „academii”
Spre informarea cititorului, încep cu câteva precizări privind funcţionarea Academiei Române. Prin lege şi statut, are cel mult 181 de membri, dintre care cel mult jumătate sunt membri titulari; ceilalţi se numesc membri corespondenţi. Toţi aceştia trebuie să fie cetăţeni români. Există şi membri de onoare, români sau străini. Aproape totdeauna, există un număr de locuri libere, de obicei peste zece. Primirea în Academie se face, în ultima vreme, ca membru corespondent (MC), titularizarea survenind, mai curând, mai târziu sau niciodată, după ce/dacă apare un loc liber de membru titular. Există 14 secţii, prima de filologie şi literatură, ultima de ştiinţa şi tehnologia informaţiei (cea al cărui membru sunt: MC din 24 octombrie 1997, titularizat la 24 octombrie 2012, cu discursul de recepţie rostit la 24 octombrie 2014 - prima potrivire a fost întâmplătoare, ultima este provocată...). Cel mult jumătate dintre membrii fiecărei secţii sunt titulari. Primirea în Academie presupune un proces destul de îndelungat: depunerea unui dosar de activitate, însoţit de recomandarea unui membru al Academiei şi/sau din partea unei instituţii, examinarea dosarului şi votarea în secţie, aprobarea în Prezidiul Academiei, votul în Adunarea Generală (AG). Poate dura câţiva ani. La toate cele trei niveluri, secţii, Prezidiu, AG, „examinarea” este extrem de dură, pentru că şi competiţia este acerbă. Nu există o mare diferenţă între membrii corespondenţi şi cei titulari, dar numai cei de pe urmă îşi pot adăuga particula „acad.” în faţa numelui. Prin urmare, numai cel mult vreo 90 de români. De asemenea, numai membrii titulari pot susţine un discurs de recepţie. Nu e obligatoriu, e doar o tradiţie, pierdută în comunism, cu discursuri celebre înainte, o tradiţie regăsită în ultimele decenii. Pentru ştiinţele exacte e o mică temeritate, pentru că discursul trebuie să fie, în principiu, inteligibil tuturor secţiilor, de aceea puţini sunt cei care-şi susţin discursul. Mi-am asumat această temeritate, cu subiectul „Căutând calculatoare în celula biologică. După douăzeci de ani”. Răspunsul la discurs a fost rostit de acad. Solomon Marcus. Ambele texte se găsesc pe web şi, conform uzanţei, au fost tipărite de Editura Academiei într-o broşură.
Criteriul principal de evaluare a unui candidat este impactul asupra domeniului. Altfel spus, opera, nu numai activitatea. Cum se evaluează impactul, voi explica altădată.
Colegiul Naţional „Vlaicu Vodă” a dat trei membri ai Academiei, doi titulari, subsemnatul (n. Cicăneşti, 1950) şi filosoful Vasile Tonoiu (n. Corbeni, 1941) şi un membru corespondent, fizicianul Dumitru Mihalache (n. Vâlcelele, 1948). Trei „băieţi de la ţară”... La primire am fost unul dintre cei mai tineri membri ai Academiei, dar, fugit irreparable tempus...
Mai toate ţările au academii naţionale, unele de mai îndelungată tradiţie decât Academia Română. Cea mai veche este cea ateniană.
Există şi o Academie a Europei (Academia Europaea), înfiinţată în 1988, cu sediul la Londra. Primirea se face pe baza unei nominalizări din partea a doi membri, dintre care cel puţin unul trebuie să fie din altă ţară decât nominalizatul. Urmează apoi o evaluare într-un comitet de selecţie. Criteriul de bază este recunoaşterea în domeniu, impactul, ca şi în Academia Română. La ora aceasta, dintr-un total de aproape 4.000 de membri, numai 12 suntem români, iar subsemnatul sunt singurul informatician (ales în 2006).
Pentru cei care nu pot dormi de grija altora, adaug că mai sunt membru a două academii internaţionale, specializate (de informatizare şi de chimie matematică), dar nu detaliez. Voi reveni săptămâna viitoare cu discuţia despre academiile între ghilimele...
