Obiectul lunii la Muzeul Municipal
În luna septembrie va ocupa această poziţie o ploscă din lemn, care face parte din expoziţia de etnografie a instituţiei. Obiectul datează din prima jumătate a secolului XX, având o greutate 0,940 grame, o înălţime de 32,7 cm, o lungime de 22,5 cm şi o lăţime de 12,5 cm. Plosca se prezintă în culoarea maron-trandafiriu, este sculptată în cercuri concentrice şi este decorată cu motive vegetale pe toate părţile. Totodată, are şi un dop de lemn, uşor deteriorat pe alocuri. Întreagul ansamblu de decoraţii are, fireşte, şi o simbolistică. Astfel, cercurile concentrice sunt reprezentative pentru ierarhiile omului, iar cercul în sine sugerează încă din antichitate perfecţiunea, infinitul şi unitatea. Pe suprafaţa obiectului se regăsesc ciorchini de struguri coloraţi în albastru de Prusia şi buchete de flori de culoare roşu aprins. Plosca este prinsă într-un ham de piele în care este încrustată o floare cruciformă, fapt ce trimite la legenda potrivit căreia meşterii româneşti ar fi furat meseria de la însuşi Dumnezeu. Totodată, fiindcă în contextul popular, oala de lut sau de lemn erau termeni de comparaţie pentru trupul şi sufletul omului, componente din anatomia omului erau stilizate şi împrumutate obiectelor respective, acestea având gură, buză, gât, pântec, mănuşă (toartă), mână şi picior.
Simbol al nunţii tradiţionale, plosca era un laitmotiv pe toată durata nunţii, în toate zonele din România. În primul rând, în Muntenia avea un rol important în peţit, atunci când părinţii fetei erau invitaţi de către peţitori şi staroste să bea rachiu din acest vas. Dacă beau, este semn că ei sunt de acord cu nunta. Dacă fata nu vrea să se mărite cu băiatul respectiv, ei vor servi peţitorii cu tot atâta rachiu cât au băut din ea. Pe lângă obieceiul de a invita nuntaşii cu plosca, acest vas era folosit şi pentru alegerea naşilor. Primirea obiectului echivala cu acordul dat pentru a fi naşi.
