TABLETĂ DE SCRIITOR - LIBERTATEA DE A VEDEA PRIN IMAGINAŢIE
Toma necredinciosul nu a fost convins de învierea lui Iisus decât atunci când a văzut palmele Lui, cu urmele piroanelor şi a pipăit coastele Lui, străpunse anterior de suliţa unui ostaş. Pentru a-l convinge Iisus i s-a arătat ca persoană lumească, dar apoi a rostit: "Fericiţi cei care cred şi nu văd!"
Ideea că unele adevăruri trebuie acceptate, fără a mai fi verificate, aparţine şi artei. Niciun cititor nu poate controla întâmplările prezentate de Homer în "Iliada", nici măcar cele relatate într-un roman scris de un autor contemporan. Libertatea de a vedea prin imaginaţia creatorului şi cea de a o accepta, a cititorului, este una dintre convenienţele exprimării artistice. Iar eu, ca scriitor, recunosc faptul că nu tot ceea ce povestesc s-a întâmplat chiar aşa, aievea. Există şi un adevăr imaginat prin care creatorul, înzestrat cu forţa divină a plămădirii unei realităţi paralele are puterea de-a reda unele fapte mai veridic decât s-au petrecut ele în realitate, într-o formă acceptată - aceasta oferind adevărul artei, care corectează adevărurile posibile ale vieţii.
Iar timpul care trece, cu cât se îndepărtează mai mult, cu atât devine mai credibil, stabilind uneori adevărul creatorului deasupra celui petrecut de personajele care l-au trăit. Poate fi considerată această armonizare ca un nonsens? Nicidecum; dimpotrivă: există un adevăr logic, prin care-l corectăm, prin creaţie, pe cel deja trecut, ori îl completăm pe cel dorit. Este una dintre marile convenţii prin care oamenii pot să fie mai buni, mai generoşi şi mai credincioşi, transferând o parte a percepţiei creştine în domeniul artei - a nemuritoarei arte - înnobilată prin credinţă.
