VEDERE DE PE DEALUL OLARILOR - Puţină scientometrie
Am uneori un sentiment amestecat, de stupoare-neputinţă-vinovăţie, pus în faţa unor situaţii suprarealiste, absurde de fapt, când caraghioşi locali, cu totul incompetenţi în subiectul discutat, judecă - negativ, desigur, că de-asta sunt caraghioşi - instituţii de rangul Academiei Române, personalităţi istorice sau contemporane sau, cu voia dumneavoastră ultimul pe listă, pe subsemnatul. Fără argumente, doar cu epitete bălos folosite, manifestare a frustrării, prostiei, a dorinţei de a se băga în seamă. De aici, stupoarea.
Vine însă la rând neputinţa: îmi dau seama că ipochimenii cu pricina nici nu au cum să înţeleagă ceva, cu atât mai puţin să argumenteze. Pentru a înţelege au nevoie de o minimă instruire, de un limbaj în care să formuleze argumentele dorite. Tabula rasa. Ei au hălăduit pe alt orbital, ca să folosesc un termen din chimie, a discuta serios cu ei, de pildă, despre indicatori de calitate ai activităţii ştiinţifice, despre impact, e nu numai un dialog al surzilor, ci o încercare de a descrie un sextant unui boşiman care n-a trecut niciodată dincolo de tufişurile printre care s-a născut. Plus că boşimanii noştri sunt şi blocaţi mintal de un talibanism rudimentar, intransigent, comunistoid, fără fisură, incurabil.
Şi apoi, vinovăţia. Multiplă. Am greşit stând de vorbă cu ei, sperând că sunt recuperabili, pe unii i-am şi ajutat, iar asta e o vină majoră (în lumea lor), greşesc luându-i acum în seamă şi, peste toate, greşesc (în termeni creştineşti - contextul e menit să-i înfurie, desigur...) pentru că nu am încercat şi nu încerc să-i îndrept, să le explic, poate, cine ştie... Aşa a apărut „vederea” de faţă. Aşadar:
Un cercetător în ştiinţele zise exacte (nu se aplică decât în mult mai mică măsură la umanioare), dacă nu lucrează la o companie sau, la limită, pentru armată, deci „la secret”, trebuie să publice articole în reviste de specialitate şi să participe cu comunicări la conferinţe internaţionale de profil. În felul acesta, este validat de comunitate, este citit, urmat, citat. O lucrare fără citări este o lucrare fără interes. La Philadelphia, SUA, există un Institute for Scientific Information, ISI pe scurt, care numără lucrările, numără citările, pe baza lor calculează factori de impact - ai revistelor, ai lucrărilor - iar pe baza factorilor de impact se ierarhizează cercetătorii şi universităţile (în cazul acestora de pe urmă se iau în seamă şi alţi indicatori) din întreaga lume. În particular, ISI a definit o categorie a cercetătorilor foarte mult citaţi, „highly cited researchers”. Sunt incluşi în această categorie cei mai citaţi 0,5% dintre autorii unui domeniu. ISI consideră 21 de domenii, informatica este unul dintre ele. Mai este mult folosit aşa-numitul indice H, „indicele Hirsch”: un cercetător are indicele H egal cu n dacă are n lucrări care sunt, fiecare în parte, citate de cel puţin n ori. Numere, nu sunt importante zecimalele, ci ordinele de mărime.
Înţelege oare un boşiman ce-am încercat să spun mai devreme? Să-i explic mai „la firul ierbii”. O carieră ştiinţifică sau universitară de succes se poate baza pe 50-60 de articole, cu un total de câteva sute de citări, dând un indice H în jur de 10-12. Particularizez la subsemnatul (nu e laudă de sine, e exactitate asortată cu dispreţ sictirit la adresa caraghioşilor pomeniţi la început): peste 550 de articole (de matematică, nu de ziar sau revistă) în jur de 20.000 de citări (cu peste 2.000 de autori care mă citează), indicele H „stratosferic” (formularea nu-mi aparţine), între 50 şi 70, în funcţie de baza de date folosită, şi, în consecinţă, singurul informatician român inclus de ISI în categoria highly cited (în total, doar doi români suntem acolo, mai e şi un chimist), părintele unui domeniu care mi-a preluat iniţiala pentru a numi un model, sistemele P, subiect al unui Handbook la Oxford University Press (iarăşi caz unic în România), patru titluri de doctor honoris causa, două în ţară, două prin lume, cărţi traduse (din engleză) în japoneză, chineză, rusă - şi mai am, dar mă opresc. Oricum, un creier netezit n-are cum pricepe... Neputinţă? Vinovăţie?...
