VEDERE DE PE DEALUL OLARILOR - În apărarea Guvernului tehnocrat
Trec repede peste terminologie. Pe de o parte, termenul „tehnocrat” are un înţeles precis în politologie, unul compromis de aproape un secol de o doctrină americănească potrivit căreia un guvern de ingineri, obişnuiţi cu cifrele şi cu termenele, ar fi mai potrivit decât unul politic. Prea restrictiv, desigur, un eşec în practică, deşi, „mai bun decât un guvern politic” nu este o performanţă prea dificil de atins. Pe de altă parte, atât de sistematic-profesionist se hlizesc la televizor un număr de „formatori de opinie” atunci când pronunţă cuvântul, că chiar au reuşit să-l facă nesuferit, indiferent ce ar mai putea însemna „tehnocrat”. De aceea, aş căuta un alt termen - „guvern nepartinic” este probabil cel mai potrivit.
Pentru că aceasta este esenţa/diferenţa, subliniată din plin de continua sforţare a partidelor de subminare şi compromitere a Guvernului. Folosind cele două mijloace care le stau la îndemână: mass-media aservită şi Parlamentul controlat.
La ora când scriu aceste rânduri, situaţia este aproape obscenă (de obicei, folosesc cuvântul „neruşinat”, dar pare depăşit). Ministrul de acum al Învăţământului, de departe cel mai potrivit fişei postului dintre toţi miniştrii postrevoluţionari de resort (au fost unii cu care este o impietate să-l compari, nu dau nume, accidente politice care nu merită nici măcar amintite), a anunţat că vrea să pună în practică o iniţiativă demarată de mai bine de un an, anume alegerea directorilor de şcoli prin concurs, operaţiune care nu s-a mai făcut de vreo opt ani, între timp, directorii fiind numiţi de partide, după alegeri sau după schimbările de guvern. Drept care în Parlament a şi fost anunţat un amendament la Legea educaţiei care amână cu un an orice alegere de directori... Iar graba şi deruta partinică au fost atât de mari că, se spune la TV, propunerea de amendament este girată de o... semnătură falsă!... Nu intru în amănunte, stau ca ţăranul în faţa girafei şi nu-mi vine să cred că aşa ceva este posibil. Nu ştiu ce se va întâmpla până la urmă (până la apariţia acestui text în ziar), însă am speranţa că Parlamentul nu se va mai face încă o dată de râs, şi încă atât de explicit.
De fapt, cam asta au făcut partidele, deci Parlamentul, imediat ce s-au trezit că au acceptat, în siajul catastrofei de la Clubul Colectiv, un guvern „tehnocrat” - nepartinic, un guvern care dovedea că sunt inutile. Amintiţi-vă, de pildă, câte hotărâri risipitoare de bani a luat Parlamentul, lăsând apoi Guvernul să caute fonduri.
Revin însă la titlu. Nu a făcut minuni Guvernul Cioloş (i se reproşează asta, ca şi când aşa ceva ar fi posibil!), dar a făcut sau doar pornit multe, de la simplificarea birocraţiei la eforturile de a face ordine în sănătate, de la modul de a comunica la proiectele de infrastructură, de la relaţiile cu Europa la flexibilitatea echipei guvernamentale, de la încurajarea celor care se angajează la fonduri pentru diverse programe. Plus absenţa oricărui scandal de corupţie. Imaginaţi-vă ce ar fi putut face, în bine şi în rău, un guvern al unui partid şi va fi clar în favoarea cui este comparaţia.
Un exemplu în plus: tinerelul propus la începuturi ca ministru al Sănătăţii. Ce mai freamăt, ce mai zbucium s-au pornit de la „pătrăţelele” lui exhibate public!... Nu zic că ar fi fost un bun ministru, am şi eu încredinţarea că nu, dar semnalez un detaliu: propunerea a fost schimbată într-o noapte. Gândiţi-vă că ar fi fost susţinut de un partid... Ar fi durat o lună până i se găsea înlocuitor: datorii, promisiuni, presiuni, discuţii... În media, episodul a fost folosit ca argument împotriva Guvernului („n-au oameni, uite pe cine au adus!”), eu vă propun să privim întâmplarea ca dovadă că un guvern „tehnocrat” are avantaje evidente. Imaginaţi-vă că am avea şi un parlament „tehnocrat”!...
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l acum şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
