Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
smbt 18 aprilie 2026 23:35

"Cântece de iubire", la Filarmonica Piteşti 

 Vineri, Filarmonica Piteşti organizează, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncţional, recitalul cameral "Cântece de iubire", solişti: soprana Irina Iordăchescu, mezzosoprana Cristina Iordache şi tenorul Mario Vasiliu. Acompaniază, la chitară, Bogdan Mihăilescu. În program, pagini muzicale semnate de John Dowland, Henry Purcell, Giovanni Paisiello, Antonio Cesti, Johann Sebastian Bach, Wolfgang Amadeus Mozart, Heitor Villa-Lobos, Giulio Caccini, Georg Friedrich Händel, Alessandro Scarlatti,  Fernando Sor, Fernando Obradors, Girolamo Frescobaldi, Giuseppe Giordani, Franz Schubert, Jules Massenet, Vicente Emilio Sojo,  Salvatore Cardillo, Johannes Brahms şi Jacques Offenbach.  

"Cântece de iubire" este o colecţie cu cele mai frumoase melodii de dragoste din toate timpurile: Anglia elisabethană, Italia secolelor XVI-XVII, baroc germană. Proiectul este un  recital de muzică de cameră în formaţiune de cvartet, în care trei voci cu timbru şi coloristică diferite (soprană, mezzosoprană şi tenor) sunt acompaniate de chitară. 

Născută în Bucureşti, într-o familie de artişti, soprana Irina Iordăchescu a absolvit Academia de Muzică din Bucureşti la clasa sopranei Maria Slătinaru Nistor şi la clasa de lied/oratoriu a baritonului Dan Iordăchescu. A interpretat în producţii de operă şi în concerte cu orchestre din Europa, Asia, America. A fost aplaudată pe scenele muzicale din Italia, Anglia, Austria, SUA, Spania, Bulgaria, Grecia, Rusia, Franţa, Belgia şi Norvegia. A cântat în "Traviata", "Rigoletto", "Don Pasquale", "Flautul fermecat", "Văduva veselă", "Elixirul dragostei". A fost invitată să cânte alături de filarmonicile din ţară, în 26 lucrări vocal-simfonice. A fost solistă în concert cu orchestre din Germania, Luxemburg, Polonia, Turcia, Maroc, Israel, Bulgaria, Franţa, Spania, Armenia, Grecia şi Rusia. A colaborat cu dirijori de talie internaţională în ţară şi în străinătate, cu regizori străini şi cu artişti de prestigiu. 

Absolventă a Academiei de Muzică Bucureşti, la clasa profesor Arta Florescu, mezzosoprana Cristina Iordache a susţinut concerte în România (Ateneul Român, Opera Română, Muzeul Cotroceni, Sala Radio, Institutul Cultural Francez, Muzeul George Enescu, Academia de Muzică Bucureşti) şi în străinătate (Filipine, Italia, Germania, SUA, Canada). A interpretat sub bagheta unor dirijori prestigioşi precum Cyrill Diederich, Dafydd Bullock, Milen Nachev, Nicolas Astrinidis, Iosif Conta, Gheorghe Costin, Tiberiu Soare sau Iosif Prunner. Are înregistrări pe CD alături de sora sa, soprana Irina Iordăchescu şi de tatăl său, baritonul Dan Iordăchescu.

Repertoriul tenorului Mario Vasiliu cuprinde roluri şi piese din creaţii ale compozitorilor de operă, dar şi de operetă şi musical. A studiat cu mari nume ale liricii româneşti: Viorel Ban, Pompei Hărăşteanu şi Kaludi Kaludov. După absolvirea Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, şi-a perfecţionat studiile la Sofia şi Zurich. A colaborat cu filarmonicile din ţară, cu Teatrul Naţional de Operetă "Ion Dacian" din Bucureşti, dar şi în concertele organizate de Societatea Română de Radiodifuziune. 

Bogdan Mihăilescu a studiat vioara la Liceul "Dinu Lipatti" din Bucureşti şi chitara clasică la şcolile de artă din Bucureşti şi Cluj-Napoca. În urma câştigării Marelui Premiu la Concursul Naţional de Chitară Clasică de la Sinaia, a urmat o intensă activitate concertistică şi pedagogică în România, Germania, Marea Britanie şi Africa de Sud. Are înregistrări în studiourile de radio şi televiziune din ţară. Şi-a perfecţionat studiile la Londra, la Royal Academy of Music. Bogdan Mihăilescu cântă pe o chitară "Ramirez Especial" clasa I, pe care a selectat-o de la Madrid, în 1995, de la atelierul celebrului lutier. 

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l acum şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It