VEDERE DE PE DEALUL OLARILOR - Naţionalismul, precum colesterolul...
Există o listă destul de lungă de cuvinte-etichetă-negativă, construită tenace şi insidios de (mai corect: în) mass-media noastră din ultimele decenii (includ şi cartea), adesea şi cu ajutorul unor oameni de cultură (snobi? modernisto-deconstructivişti inocenţi? altceva?), cuvinte care corespund unor concepte şi atitudini care se vor incriminate, împinse în derizoriu de simpla pronunţare hlizită a respectivelor cuvinte. În capul listei stau „naţionalism”, „patrie”, „patriotism”, „românism”, „scenarită”, „teorie a conspiraţiei/conspiraţionită”, trecând la agresiv-neelegantele „dacoman/dacopat” şi ajungând până pe solul noroios al politicii personalizate, de pildă, la „băsism”.
La urma-urmei, poate fi interpretat ca un semn de democraţie (nu foarte experimentată), dar mă pun serios pe gânduri, ba chiar mă sperie uneori, câteva aspecte.
Mai întâi, direcţia în care bat mai toţi aceşti termeni. Prea par a avea o ţintă unică (evident, ignor de-acum ultimul „ism”). Vorba lui Alex Ştefănescu la o emisiune TV: nu putem dovedi premeditarea, dar, privind statistic şi evaluând urmările în timp, pare o operaţiune pusă la cale... (Sunt total de acord cu criticul, dar nu insist, cum să susţină cineva aşa ceva fără să fie diagnosticat ca suferind de scenarită?... Drept care se accentuează conotaţia negativă a termenului, pentru a descuraja orice încercare de analiză într-o asemenea direcţie.)
Apoi, nesincronizarea cu istoria curentă, vizibil îndreptată spre naţionalism. Am mai spus asta. După nivelarea internaţionalist-globalizatoare a secolului XX (de la Comintern la corectitudinea politică, sugerată hollywoodean sau impusă prin directive comunitare), Europa revine la naţionalism. Sunt prea multe exemple recente, din Urali până-n... Brexit, nu le mai repet, doar mă gândesc că noi „iar rămânem la urmă”, ne trezim mai târziu. Spre bine sau spre rău? - rămâne de văzut.
Adaug şi vă reamintesc, dându-mi şi mai mult de gândit, rapiditatea şi vehemenţa cu care a fost „executat” Marian Munteanu, aproape exclusiv pe motiv de naţionalism, atunci când s-a anunţat candidat la Primăria Capitalei. Nu competenţă, nu momente obscure sau discutabile din biografie, ci - am urmărit presa - pentru că vorbeşte cu admiraţie despre Ştefan cel Mare şi Matei Basarab!... Îl imita oarecum pe Eminescu, eu i-aş imita pe amândoi fără să-mi fie deloc ruşine, ba chiar dimpotrivă.
Funcţionează în toată această zonă o mare diversiune, pe care încerc s-o veştejesc prin comparaţia din titlu. Există colesterol bun (HDL) şi există colesterol rău (LDL). Primul trebuie crescut (cu anumite limite), al doilea trebuie scăzut (idem). E la fel cu naţionalismul - şi cu multe altele. Există un naţionalism bun, întors spre sine, constructiv, al privirii pozitive spre trecut, prezent şi viitor, al grijii, admiraţiei şi dragostei (căci dacă dragoste - de ţară - nu e, nimic nu e, vorba apostolului şi a lui... Marin Preda), şi există un naţionalism rău, agresiv, îndreptat spre afară, funcţionând ca un mecanism de respingere spre Celălalt. Mişcările bun-naţionaliste construiesc, cele rău-naţionaliste creează conflicte, la extremă - distrug. Medicii disting uşor colesterolul bun de cel rău, din păcate nu există un laborator care să indice graniţa dintre un naţionalism şi celălalt, dar o fac termeni precum „patriotism” şi „xenofobie”, există şi alţi „markeri”, confundarea celor două feţe ale monedei este inadmisibilă, nu se poate face decât cu rea intenţie. Iar propaganda curentă (nu numai la noi, dar, din naţionalism, numai cazul nostru mă interesează aici...) tocmai asta încearcă, scăderea deopotrivă a colesterolului bun şi a celui rău... Spre îmbolnăvirea pacientului(?). (Am pus semnul de întrebare între paranteze ca să diminuez bănuiala de conspiraţionită...)
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l acum şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
