Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
smbt 18 aprilie 2026 23:18

TABLETĂ DE SCRIITOR - ADAPTAREA SPERANŢELOR DE VIAŢĂ LA REALITATEA IMEDIATĂ

 Orice om speră într-o viaţă mai bună, în împlinirea unor idealuri, în ascensiunea sa materială şi culturală. A spera înseamnă a-ţi oferi mai multe şanse, a crede în forţele tale şi în victoriile tale, în bătălia cu greutăţile vieţii. Dar speranţele nu se nasc în gol, ci pe baza unor considerente anterioare, a unor împliniri prezente şi a unor presupuneri viitoare. Cu cât sunt mai temeinice speranţele, cu atât au şanse mai mari să fie împlinite; ele seamănă cu nişte făclii care ne luminează cotloanele existenţei şi ale sufletului, alungând întunericul şi sădind lumina, învingând opoziţiile şi oferindu-ne noi şanse.

Speranţele trebuie armonizate cu ofertele imediate ale vieţii. Nu e bine să avem speranţe deşarte; nu trebuie să depăşim limitele realului cu speranţe pe care nu le putem împlini. Numai adăpându-ne speranţele la prezentul imediat al faptelor, putem fi convinşi de împlinirea lor. Trebuie să stabilim o concordanţă perfectă între ceea ce vrem şi ceea ce putem. Astfel, speranţele reprezintă un pas înainte pe drumul pe care deja am pornit cu succes!

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It