Vedere de pe Dealul Olarilor - Dus-întors, pe Drumul Mătăsii (III)
Încheiam data trecută cu o întrebare, mai degrabă retorică, parte a unei întrebări generale: de unde vine eficienţa Chinei? Nu e locul, nu e spaţiu, nu-mi stă în puteri, vin doar cu observaţii personale.
Istoria complexă, de multe ori solicitantă, cu urcuşuri şi coborâşuri, e cadrul - asta educă, formează caractere. Îi invocam pe Confucius şi pe Mao - cu bună dreptate pe amândoi (Johan Galtung ne spune, în revistă - nici n-o numesc, că doar una este... - că Mao era într-o bună măsură un confucianist). Trebuia adăugat, desigur, Deng Xiaoping, cel genial. Respectul pentru familie şi pentru ierarhie, pentru maestru şi pentru reguli. Pentru conducători. Vital pentru un „stup” de complexitatea societăţii chinezeşti. Flexibilitatea, dând, ca în artele marţiale, tărie. Sentimentul de mare naţiune, de mare cultură, dând stabilitate, rezistenţă, inerţie - împotriva ismelor moderniste, a mofturilor şi sabotajelor corectitudii politice. Marele Zid e şi o metaforă, un simbol al dorinţei de a fi lăsaţi în pace. Şi, repet obsesiv: China joacă GO (weiqi pe limba lor), nu şah - restul lumii, în mare măsură, încă tropăie cu caii, cu nebunii, omoară regi...
Revin pe pământul din jurul Wuhanului.
Autostrăzi cu şase şi opt benzi, cu maşinile curgând şuvoaie. Bineînţeles, consum de carburanţi, poluare. Combinaţia cu umezeala lacurilor şi uriaşului Yangtze acoperă Wuhanul în ceaţă. Trebuie făcut ceva - sunt convins că se va face. Trenuri de mare vizeză, pe distanţe uriaşe, până pe Tibet. La 300 de kilometri pe oră acum, se lucrează şi la trenuri de viteze mai mari, mult mai mari. Apoi, ciorchinii de blocuri înalte, nu chiar zgârie-nori, dar în mod curent de 30-40 de etaje. Peste tot, grupuri masive, multe în lucru, multe terminate - dintre acestea, multe... goale. Dacă investiţia în infrastructură se va amortiza curând, cea în clădiri pare, la prima vedere, stranie. A încercat China doar să împingă criza spre viitor, dând de lucru, construind, amânând scadenţa, sau are un plan? Preţul apartamentelor este ţinut încă foarte sus, mi se spune, pentru a evita un exod de la ţară la oraş. S-au mai relaxat regulile privind numărul de copii, dar nu cred că pe această cale se vor umple „cvartalele” încă disponibile.
Deşi, populaţia Chinei pare tânără. Nu am la îndemână statisticile (Google nu mă ajută, este aproape prohibit aici - zic „aproape”, pentru că studenţii de la universitate îmi deschid laptopul spre net din câteva mişcări, sunt convins că se ştie că ei ştiu să facă asta, dar sunt lăsaţi în pace, poate pentru a se antrena...), dar aşa se vede în jur, nu numai în campus, ci în tot oraşul.
Şi Marx mai vine cu o explicaţie: „acumulările cantitative duc la salturi calitative”. Cuplat cu o altă investiţie masivă a Chinei, în educaţie şi cercetare, urmările sunt spectaculoase. De ani de zile, China produce - inclusiv unicate de ultimă oră: se proiectează în SUA (până şi cipuri pentru calculatoare noi) şi se produce în China, ieftin şi rapid. Există, deci, aici tehnologie de vârf. De un număr de ani, China a început însă şi să proiecteze! A trimis deja rachete pe Lună, are cele mai mari portavioane din lume, drone, roboţi. Imită, dar nu (mai) copiază. Creează, cercetează, inovează, lucrează deja pe „frontieră”. Din inginerie la... calculabilitate celulară. De-asta am şi ajuns acum aici... La Wuhan, Xian, Chengdu, trei dintre cele mai puternice grupuri de cercetare în sisteme P pe care le ştiu. Mai sunt şi altele, dar nu le-am vizitat. Încă.
Păcat că nu sunt mai tânăr cu zece ani... Ce combinaţie ar fi: România, Spania, China!...
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
