Cartea lui George Baciu, un veritabil tratat de istorie locală!


Ultima întâlnire literară "Gânduri la început de seară" pe acest an a fost, într-adevăr, apoteotică. Evenimentul de lansare a cărţii-document "Obştile săteşti de pe Valea Râului Doamnei, judeţul Argeş, între secolele XIV-XVI", al cărei autor este prof. dr. George Baciu, a adus laolaltă peste 40 de iubitori de cultură, la care s-a adăugat şi un număr impresionant de colindători. Invitaţii avut ocazia să asculte colinde autentice din zona Argeşului şi să afle informaţii mai puţin cunoscute despre obiceiurile de Crăciun şi Anul Nou în spiritualitatea românească, dezvăluite prin vocea domoală de povestitor a prof. Constantin Voiculescu. Au vestit naşterea Mântuitorului Iisus Hristos elevii de la Liceul Tehnologic "Petre Ionescu Muscel" şi Cristian Vlăduţ Marcu, de la C.N.V.V., cu toţii pregătiţi de prof. Cristian Matei, dar şi un grup folcloric de copii de la Arefu îmbrăcaţi în costume populare, coordonat de prof. Constantin Jubleanu. Surpriza serii a venit din partea interpretului arefean, prof. Graţian Bădescu şi a tatălui său, care au adus un grup de colindători din Arefu - Ansamblul "Muntişorul" - cu un sistem unic de colindare, existent numai în acest sat. Prof. Cezar Bădescu a explicat că acest tip de colindare ce seamănă cu un soi de lălăială se bazează pe sistemul antifonic: pe ultima silabă a unei strofe intră cea de-a doua grupă de cântăreţi şi tot aşa. Cei nouă bărbaţi grupaţi "pe mese" au interpretat astfel colindul "Domnului Domn", ale cărui versuri cu greu se înţelegeau - un colind de suflet, cântat pe vremuri de tineri holtei neprofesionişti, care doreau să se bucure împreună. La rândul său, rapsodul Graţian Bădescu a prezentat două colinde speciale - unul din zona Muscelului şi un altul din Ardeal - exprimându-şi dorinţa ca invitaţii să redescopere şi să dea valoare acestor elemente străvechi din spaţiul românesc. Drept mulţumire pentru aceste frumoase daruri spirituale, dar şi pentru urări, colindătorii au fost răsplătiţi de col. (rtg.). Laurenţiu Domnişoru şi prof. dr. George Baciu cu portocale şi covrigi.
Autorul le-a relatat oaspeţilor în câteva cuvinte cum a parcurs drumul anevoios prin această migăloasă cercetare care s-a materializat într-o carte ce îşi propune să fie o fărâmă de istorie locală: "Informaţiile pe care le-am găsit au fost puţine, dar am vrut să demonstrez că istoria naţională are la bază istoria locului. Am încercat să îmi pun o întrebare: <<De ce s-a format primul stat românesc la Curtea de Argeş?>>, la care tot eu am căutat răspuns. Şi este acesta: pentru că aici era zona în care un singur voievodat - cel al lui Seneslau - a rămas liber şi n-a putut fi cucerit de coroana maghiară. Prin urmare, obştile aceastea libere care au rămas aici au văzut pericolul care era aproape şi au cutezat la întemeierea primului stat românesc, liber şi independent. De asemenea, am tratat în ultima parte a cărţii şi cauzele care au dus la destrămarea şi dispariţia obştilor."
După ce a avut ocazia să citească rezultatul muncii lui George Baciu chiar în manuscris, prof. Cezar Bădescu a realizat o cronică succintă a cărţii, cu o analiză minuţioasă pe capitole, pentru ca viitorii cititori să aibă dinainte o schemă bine fixată în minte, care să-i ajute la înţelegerea şi asimilarea textului, altfel greoi de parcurs din pricina complexităţii documentare şi a bogăţiei de informaţii şi date istorice. Astfel, participanţii la întâlnire au aflat că lucrarea păstrează structura celei de doctorat, însă cele patru capitole au mai fost dezvoltate şi adăugite. În prima parte, autorul prezintă rădăcinilie obştii încă din societatea dacică şi îi urmăreşte evoluţia - accentuând faptul că afirmarea deplină a acestei obşti are loc după Retragerea Aureliană din anii 271-274 d.Hr., până la apariţia formaţiunilor prestatale, a cnezatelor şi voievodatelor. În capitolul doi sunt abordate formele de proprietate din cadrul obştii - domnească, boierească şi bisericească şi cea ţărănească, dar şi instituţia domniei, cu toate detaliile specifice. Capitolul al treilea prezintă obştile săteşti de pe Valea Râului Doamnei, cu cele 20 de sate de aici, care au făcut parte din fostul judeţ Muscel. Fiecare sat în parte este analizat şi îi sunt precizate elementele de specific local (port, obiceiuri etc.), dar şi de relief - hidrografie, vegetaţie şi faună, pentru mai buna înţelegere a îndeletnicirii oamenilor. Ultima parte a cărţii tratează destrămarea obştilor săteşti, prin analiza celor 13 cauze identificate de George Baciu.
Ar mai fi de precizat că, pentru o susţinere corectă a celor descoperite, cadrul istoric este uneori părăsit de-a lungul cercetării pentru elemente specifice Dreptului. Informaţii despre carte a oferit şi editorul George Rotaru, istoric din Rm. Vâlcea, care a insistat asupra faptului că este imperios necesar să ne cunoaştem istoria şi să luptăm pentru menţinerea acestei discipline în şcoli, fiindcă doar aşa ne putem salva ţara de la această hoţie de proporţii. De altfel, a promis că va avea grijă ca un exemplar al cărţii să ajungă la cei din conducerea ţării, exprimându-şi speranţa că vor fi cumva mişcaţi şi vor lua măsuri pentru a opri vânzarea pădurilor de pe meleagurile noastre. Acestea fiind spuse, cartea reprezină o veridică pastilă de istorie pentru toţi românii, nu doar pentru argeşeni, fiindcă în ea se regăsesc informaţii exprem de valoroase cu privire la originea noastră şi la modul în care, de-a lungul timpului, s-a intervenit pentru ştergerea acestor urme spre o uitare nefastă, dar interesată.
După cum vă spuneam la început, cel care a revenit la atmosfera de sărbătoare a fost prof. Constantin Voiculescu, printr-o frumoasă dezbatere asupra originii şi etimologiei toponimelor şi toponimiilor întâlnite în textele colindelor româneşti. Dintre acestea, cu toţii au fost surprinşi să afle că formele corecte ale expresiilor cel mai des întâlnite în repertoriul de colinde româneşti sunt "Lerui ler" şi "Linui lin", fără o cratimă care să sugereze că ar fi vorba şi despre verbul "a fi", căci acestea se traduc din ebraică prin "Păstorul păstorilor" şi, respectiv, "Noaptea nopţilor".
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
