VEDERE DE PE DEALUL OLARILOR - Dus-întors, pe Drumul Mătăsii (IV)
China se modernizează în ritm... chinezesc. Cu paşi uriaşi, cu viteză aşijderea - mă întreb chiar dacă nu o face prea în grabă. (Las deoparte întrebarea ce înseamnă „modernizare”, pentru că e clar, nu la nivelul Chinei, ci în general, că am făcut un fetiş din cuvinte gen evoluţie, progres, modernizare, creştere, au devenit scop în sine, nu ne mai gândim la costuri, la limite, la nevoi - discuţie lungă şi importantă, o amân.) Sunt tradiţia chinezească, confucianismul, inerţia identitară suficient de puternice pentru a contracara zornăiala şi sclipiciul publicitar cu care se revarsă dinspre „lumea civilizată” tentaţiile consumiste, superficiale, „vinerile negre” care ţin tot anul? Bătrân cum sunt (nici nu pun ghilimele, 66 se citeşte de deasupra 99, poate de aici pesimismo-cinismul meu...), înclin spre răspunsul negativ. Am în minte şi „modernizarea/americanizarea” Rusiei în vremea lui Boris Elţîn, în mare măsură scăpată de sub control - sau măcar aşa părea, aşa pare acum, la vremea Ţarului cel nou.
Am în minte mai ales... Halloween-ul 2016, întâlnit într-un hotel cu 35 de etaje, din centrul Chengdu-ului (oraşul leneş-jucăuşilor urşi panda, printre altele). Aluminiu, beton, sticlă, ascensoare silenţioase, dar de mare viteză, stăteam la etajul 29, dacă trăgeam perdelele era în regulă, altfel mă simţeam într-un acvariu, ferestrele erau verzui, afară se vedeau... ceaţa, cerul, alte clădiri cu zeci de etaje. Trotuarele, strada erau departe, nu distingeam dacă pe trotuare mişună bărbaţi sau femei. Mă întrebam atunci, mă întreb şi acum, cum se vor simţi chinezii care au trăit o viaţă întreagă cu picioarele în iarbă, eventual cu ele în apa orezăriilor, cum vor trăi ei la etajul 29 sau 39 sau mai sus, în apartamente cu geamuri verzui, ca de acvariu, departe de iarbă, de greieri, de broscuţele cu ochii mici şi gura mare din orezării. Psiho-sociologia (de fapt, socio-psihiatria) va avea de lucru în China, atunci când „se va da drumul” la mutarea de la sat la oraş.
Revin la Halloween. Restaurantul la care luam cina era la etajul al şaptelea, din lift dădeai direct în el. Lumina micşorată, chelneriţe cu corniţe luminoase, leduri şi baterii, chelneri cu frac negru pe care le era pictat scheletul, fluorescent. Zâmbitori ca totdeauna, unul din şapte vorbind un pic de engleză, când nu înţelegi, o soluţie este să zâmbeşti. Dincolo de ei... Prin ciorbă pluteau degete sângerând la capătul tăiat, tortul avea forma unei căpăţâni descăpăţânate, cu un ochi zdrobit meseriaş-artistic, prin paste se strecuraseră urechi, nasuri, degete şi aici, de deasupra „cişmelei” cu oranjadă - din portocale roşii, desigur - rânjea convingător un craniu... Evident, ingredientele halouinice era fie comestibile, fie din plastic, dar chiar şi aşa am avut un şoc, două şocuri, multe şocuri, care mi-au cam tăiat pofta de mâncare. Şi, nimic care să dea un pic de curaj, o votcă, de pildă, un maotai. Mi-am făcut curaj fără votcă, m-am strâmbat la mizeriile din mâncare cât am putut de expresiv şi de vizibil - nu cred că prin asta am întârziat măcar cu o secundă „modernizarea” Chinei - şi am supravieţuit...
A nu se crede că era un hotel pentru străini. Avea nume englezesc, nu-l spun, nu-i fac reclamă, dar eram singurul nechinez de acolo. Poate erau prin jur chinezi de prin lume, cu treburi prin Chengdu - pentru că am văzut asta, mai ales prin universităţi: se întorc chinezii acasă, ţin conferinţe, îi învaţă pe cei rămaşi, cum să scrie, cum să publice, cum să se insereze în comunitatea ştiinţifică internaţională. Mi se pare sistematică preocuparea, este clar că e, dacă nu dirijată, măcar încurajată. Şi de mare folos va fi. În câţiva ani, vom auzi multe - de bine! - despre ştiinţa chinezească. Să fie Halloweenul, şi tot ce presupune el, preţul care trebuie plătit pentru asta?!...
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
