Studiile etnologice şi potenţialul lor axiologic
În contextul culturii postmoderne, pe care Steven Conner o descrie ca fiind o cultură a întreruperilor - o cultură mozaicată, fragmentată în segmente care interferează constant şi o fac (mai) greu de analizat, realizarea cercetărilor în domeniul etnologiei a căpătat valenţe noi, identitare şi complementare, indicând cu fiecare înfăptuire în parte atât viabilitatea tradiţiilor, cât şi capacitatea lor de a stabili relaţii sincretice cu modernitatea. În această actualitate sensibilă, demersul lui Sorin Mazilescu este asumat şi binevenit, un demers cu caracter exploratoriu, care îmbină în mod fericit informaţia bibliografică şi cea de teren, totdeauna bogată în resurse şi mai ales în interferenţe surprinzătoare care pot (con)duce spre observaţii noi, revelatorii. Materializată prin cumul de articole, studii, comunicări, prezentări specifice, intervenţii oficiale din partea Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, precum şi fragmente de curs universitar, "Studii etnologice..." este o carte bazată pe observaţia minuţioasă şi pe munca descriptivă, de selecţie şi de transcriere a unor date esenţiale, menite să conducă la înţelegerea temeinică a caracteristicilor, a structurii şi a evoluţiei etnozonei Argeş-Muscel. Câştigul acestor examinări se cuantifică şi în plan imediat prin faptul că înlesnesc explicarea formelor multiple de manifestare a tradiţiei din stratul de suprafaţă al realităţii, forme moştenite care au la bază însă motivaţii adânci, rezistente şi probate în/de timp, după modelul plantelor ale căror rădăcini nevăzute, neînfăţişate realităţii, sunt sursele lor de existenţă (singurele), care le fixează în sol şi prin care absorb substanţele necesare vieţii. Studiile propuse de Sorin Mazilescu includ şi o parte de interpretare şi de valorificare a informaţiilor, mai ales în zona de etnologie unde materialul cules este analizat şi serveşte unor sinteze teoretice: "Cultura tradiţională, spune acesta, comportă simultan, mediate sau nemijlocite, fenomene interconexate de ordin psihologic, lingvistic, filosofic, etic, estetic, pedagogic, terapeutic, tehnologic, economic, juridic, politic etc. Această profundă şi abundentă diversitate este amplificată în plan sociologic de multiplicitatea cadrelor sociale care o susţin (individ, grup - de vecinătăţi, rudenie, prieteni, sex, vârstă, îndeletniciri, comunitate, colectivitate, societate), iar în plan ontologic, de necesitatea pentru cercetare, de a aborda toate faptele într-o dublă perspectivă: obiectivă, purtând asupra obiectelor însele, şi subiectivă, respectiv intersubiectivă, purtând asupra reflexului acestora în conştiinţa purtătorilor".
Rigorile şi ariile vaste ale etnologiei şi ale etnografiei nu necesită doar pregătirea ştiinţifică necesară, pretind o abordare complexă, pluridisciplinară, investigarea trebuie să fie pasionată în teren şi detaşată în teoretizare. Cercetarea actuală trebuie să înglobeze semnificaţiile celor două direcţii ale secolului trecut, când etnografia şi etnologia erau privite distinct, fie din perspectivă istoric-culturală, fie ca o ramură (comună) a ştiinţelor naturale, a etnopsihologiei sau a disciplinelor sociale, pentru că tipurile de cultură sunt plurivalente. Mai mult, terenul se mişcă, formele de cultură contemporană sunt diverse, unele înfloresc (estetic), altele nu, dar coexistă şi se intersectează, după cum notează şi autorul: "S-a constituit o cultură savantă, academică sau majoră propusă de profesionişti şi învăţată în şcoală, înnoitoare, individuală, subiectivă, a cărei condiţie de existenţă este originalitatea, noutatea. Proliferează în zilele noastre o cultură mediatică de consum. Este ofensiva unui nou model cultural". Este firesc, prin urmare, să susţinem o cultură de rezistenţă, care să lucreze după binecunoscuta sintagmă maioresciană în contra direcţiei culturii de consum.
Cartea este structurată în trei secţiuni care focalizează detalii din spaţiul etnologiei, al etnografiei şi al meşteşugurilor, iar în final autorul inserează câteva semnale primite dinspre publicaţiile culturale. Tradiţiile româneşti sunt încă ofertante cultural, mai ales în spaţiul rural, dar şi aici există o dinamică mai intensă în zilele noastre, şi aici s-au produs mutaţii în mentalitatea oamenilor şi în stilul lor de viaţă, satul românesc în genere (îşi) revendică schimbarea şi capătă un alt mod de gândire. Prin urmare, întreg spaţiul etnologic investigat are sincretism şi dinamică, merită să fie revalorizat şi nuanţat, ajutat de disciplinele conexe, pus în valoare, iar informaţiile lui multiple pot servi la rândul lor reflecţiilor antropologiei culturale care tinde tot mai mult să devină un domeniu integrator. Este şi motivul pentru care Sorin Mazilescu se află mereu în posesia unui adevăr care se află treptat, un adevăr care rămâne în urma zilei de azi, a zilei prezentului, şi trebuie căutat cu răbdare. Totuşi, acest adevăr din urmă, vis a tergo (forţă din spate - José Orega y Gasset) există sedimentat în manifestările care ţin de mentalitatea colectivă unde credinţa, opinia şi prejudecata individului condiţionează percepţia realităţilor şi determină în bună măsură comportamentul social de grup. Autorul preferă uneori expectativa generalizărilor, a concluzionărilor şi evită pronosticurile sumbre cu care operează alţi specialişti când este vorba de evoluţia ulterioară a subiectelor sale, dar nu îşi ascunde convingerea că acele valori care vin din vechime ne caracterizează cu adevărat, ne individualizează şi ne pot face prezenţi în cultura europeană dacă acest lucru este receptat şi promovat aşa cum trebuie. Metodele de cercetare şi tehnicile adecvate conferă autorului un stil propriu, alert, lapidar, concentrat, datorat pe de-o parte bagajului lingvistic al specialităţii şi pe de altă parte implicării afective în terenul etnologic.
Aspectele cercetate sunt multiple, varietatea subiectelor şi amploarea lor devin elocvente pentru zonele investigate. Supuse analizei, capătă semnificaţie toate mărturiile veteranilor (care păstrează în memoria lor un fond etnologic, spune autorul, al cărui conţinut arhivează cântece de cătănie, doine de dor, folclorul taberelor militare); războiul are amploare teoretică (un context genetic al unor structuri narative, atât populare, cât şi culte) - accentuează latura psihologică a povestitorului, componenta tranzitivă care pierde teren în favoarea celei reflexive; sunt pline de înţeles obiceiurile calendaristice de peste an, sărbătorile receptate între profan şi sacru (prilej de revelaţie spirituală, dar şi de simplă petrecere); simbolurile vieţii creştine (îndeosebi rurale, cum sunt semnificaţiile etnoculturale ale Zilei Crucii), iar moartea este privită ca un ritual complex, care implică elemente străvechi de credinţă şi practici menite să-l conducă şi să-l apere pe om în trecerea sa prin porţile dintre cele două lumi. Despre cea mai veche formă de mitologie, cea a morţii, cercetarea arată că ea rezidă inclusiv prin legătura sacră cu celelalte momente esenţiale din viaţa omului, receptate în gnoză religioasă, dar înregistrările actuale semnalează mutaţiile certe ale ceremonialului înspre spectacular. Autorul este interesat în mod evident de tradiţiile care reuşesc să se menţină în formă nealterată, dar este atent şi la schimbările survenite în domeniu, la disponibilităţi multiple de manifestare a tradiţionalului între formă şi fond, la pierderile survenite în timp şi la achiziţiile fireşti, (in)voluntare ale satului românesc. Pentru că trăim un secol capricios, în care schimbările de paradigmă (postmodernitatea şi postmodernismul artelor, globalizarea, cultura media, multiculturalismul, cultura de consum) obligă la activarea unei conştiinţe critice târzii care are datoria să identifice, să salveze şi să conserve specificitatea şi autenticitatea românească, proprie în eonul naţionalităţilor despre care ne vorbea Mircea Eliade.
Cunoscut deja ca exeget al substratului cultural din Valea Râului Doamnei, Sorin Mazilescu oferă şi în acest volum date etnologice şi etnografice preţioase, care vorbesc despre obiceiuri, tradiţii, ritualuri, datini urmărite în spaţiul menţionat, legende care dau rost realului (recuperate şi receptate ca valori de grup). El aduce în completare informaţii despre îndeletniciri vechi, recognoscibile de altfel în întreg spaţiul românesc (olăritul, dogăritul, arhitectura tradiţională), dar sesizează şi procese recente, etno-sociologice, care nu scapă abordării reflexive: fenomenul migrării populaţiei rurale spre zonele industrializate, manifestare extinsă în zilele noastre spre piaţa de muncă din UE; familia transnaţională, un nou tip de formă socială de bază, cu alte caracteristici şi creată în alte condiţii. Pagini generoase sunt alocate costumului popular şi atuurile sale artistice, cu detalii, nuanţe, diferenţe de la o microzonă la alta; ceremonialul nunţii este studiat cu minuţiozitate, receptat ca o mixtură între arhaic şi contemporaneitate; balada românească este pusă în evidenţă prin raportul intrinsec între istoric şi poetic. Sunt aduse în prim-plan biserica din Jupâneşti, cu limbajul secular al stâlpilor de lemn; opiniile diferiţilor istorici asupra personajului misterios care a fost Negru-Vodă (devenit în timp personaj simbol al începuturilor statului feudal); legenda etiologică, cea care tinde să comenteze şi să explice fenomenele vieţii rurale din perspectiva mentalităţii populare (a etiologiilor popular-legendare care au valoare de adevăr); descântecele resimţite de comunitatea arhetipală ca secvenţe ritualice ezoterice, transmise ca nişte secrete dintr-o generaţie în alta (mărcile lor distinctive, sincretismul magico-religios, dar şi poetica inconfundabilă).
Pentru un cercetător pasionat de ceea ce face, nu există practic teren etnologic care să nu-i poată oferi surpriza resurselor teoretice. Trebuie doar să treci neobservat, fiind mereu prezent, cum afirmă Claude Lévi-Strauss în Tristes Tropiques, ceea ce echivalează cu o ikebana a calităţilor unui specialist: abilităţi de comunicare, discreţie, politeţe, subtilitate de abordare a interlocutorului şi peste toate acestea răbdarea şi insistenţa delicată pentru a scoate la suprafaţă materialul de care ai nevoie. După acest scenariu apar inclusiv micile povestiri din volum, culese de la diferiţi preoţi, veterani de război sau de la localnici simpli care deţin amintiri cu valoare etnologică: explicaţii date anumitor întâmplări, credinţele moştenite despre locuri şi personaje istorice concrete, (des)cântece, scenarii ale ritualurilor rurale etc. Apar povestioare cu farmec şi tâlc, îndeosebi din zonele Dragoslavele, Rucăr, Coşeşti, care captează cu uşurinţă interesul cititorilor şi care deschid perspective suplimentare, istorice, sociologice, psihologice. Nu lipsesc nici abordările monografice, tipice unor astfel de cercetări, tratate cu o mai mare responsabilitate, fiind necesară pe de-o parte documentarea riguroasă şi pe de altă parte puterea de sinteză a datelor adunate. Sorin Mazilescu operează monografic asupra Văii Râului Doamnei şi comunei Coşeşti, la care adaugă un studiu panoramic despre Constantin Rădulescu-Codin şi monografiile locale, mijloace de tezaurizare a unei informaţii în continuă schimbare. Alte preocupări speciale ale autorului sunt aprecierea şi promovarea artei populare, a sculpturii în lemn, văzută deopotrivă ca artă şi ca muncă de bază (ornamente, decoraţiuni, artă expoziţională, dar şi biserici din lemn sau obiecte cu funcţie practică), şi a portului popular, ca formă de cultură tradiţională în Argeş-Muscel. El mărturiseşte: "Strategie de bază, conservarea culturii populare înseamnă practic un demers sistematic şi coordonat pentru protejarea patrimoniului cultural". Din această convingere selectează şi câţiva meşteri populari pe care îi promovează, oameni care pun în mişcare taina din viaţa lemnului şi cărora autorul le imprimă biografii artistice gravate cu răbdare pe/în biografia concretă. Regăsim şi consideraţii asupra unor lucrări de folclor, din perspectiva încrederii în varietatea şi în bogăţia stilistică a tuturor genurilor acestuia. Întâlnim pagini dedicate folclorului muzical (cu dihotomia tradiţie şi inovaţie); muzicii lăutăreşti şi poveştilor din breaslă, precum şi o imagine a localităţii Conţeşti, cuib al lăutarilor de renume.
Subiectele sunt numeroase şi atractive, discursul etnologic îmbinat cu cel etnografic are abilitatea de a vâna sâmburele esenţial şi/sau simbolic al lucrurilor/întâmplărilor, urmărind cu fineţe chintesenţa unui spaţiu sau a unui mod de gândire. Argeş-Muscel este o zonă tradiţională autentică, o etno-geografie încărcată de simbolistică, expresivă, care poate să fie oricând un model preferat în tabloul valorilor autentice naţionale.
Avem, aşadar, în cartea lui Sorin Mazilescu nu numai o incursiune interesantă în cea mai mare arhivă culturală a poporului român, dar şi un prilej de revalorizare a matricei Argeş-Muscel, a prezentului şi trecutului, de focalizare a valenţelor etnologice în lumina benefică a reflectoarelor atenţiei. Reglementând printr-un metabolism propriu raporturile mai noi cu civilizaţia, cultura tradiţională apare ca fiind (încă) o cultură stabilă, fecundă, chiar dacă supratensionată între diversitate şi unitate, între identitate şi diferenţă. Viziunea textuală şi interpretativă a autorului pare să confirme, în ansamblu, una dintre cunoscutele teorii ale culturii actuale care apreciază postmodernitatea inconsecventă ca fiind (doar) o altă faţă a modernităţii, în care fluxul cultural apare diversificat şi polimorfic, iar abordarea lui reflexivă trebuie să deţină inclusiv intenţia de a salva mărcile distinctive şi de a le transmite cu responsabilitate firească generaţiilor care vin. Cercetarea etnologică îşi propune în acest sens, cu fiecare subiect, să selecteze şi să accentueze capacitatea de simbolizare a depozitarului etnic (care este în general un numitor comun al formelor de cultură) - noi suntem simboluri, spune Ralph Waldo Emerson, şi trăim în interiorul simbolurilor.
Graţie funcţiilor pe care le prezintă (de translatare a experienţei, informative, educative, integrative şi reglementatoare), tradiţiile sunt un mod de viaţă cu potenţial axiologic, credinţa şi tradiţia fiind la rigoare graficul perfect pentru integritatea şi rezistenţa oricărui grup uman. Lecturând cu această convingere Studiile etnologice semnate de Sorin Mazilescu, le vom putea asimila ca pe o confirmare a mesajului inspirat cuprins în maxima lui Alberto Lleras Camargo: un popor fără tradiţii este un popor fără viitor.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
