OBŞTILE SĂTEŞTI de pe valea Râului Doamnei, judeţul Argeş, între secolele XIV-XVIII
Editarea şi lansarea lucrării de doctorat a prof. dr. George Baciu, "Obştile săteşti de pe valea Râului Doamnei, judeţul Argeş, între secolele XIV-XVIII" (Editura Bibliostar, Rm. Vâlcea, 2016) reprezintă, fără îndoială, un eveniment cultural de larg interes pentru cititorii argeşeni şi musceleni. S-au scris cărţi, cu deosebire monografii, care au prezentat istoria cu toate laturile ei: sociale, economice, agricole. N-au existat însă preocupări privind viaţa şi activitatea "obştilor săteşti", aşa-zisele "romanii populare", după cum le numea marele savant Nicolae Iorga. "Obştile săteşti" sunt acele forme de organizare colectivă de la sate, specifice orânduirii feudale, adică acele asociaţii de gospodării familiale ţărăneşti constituite pe baza unui teritoriu stăpânit în comun şi prin îmbinarea proprietăţii private cu cea colectivă. Importanţa istorică a obştii săteşti constă în faptul că este prima formă de organizare a poporului nostru, înainte de diferenţierea socială şi erau formate din sate asociate între ele şi organizate în devălmăşie. Ca moşnean argeşean, cu origini în satul Stăneşti, prof. dr. George Baciu şi-a luat această sarcină grea, de a aduce, cu îndrăzneală, la lumina zilelor noastre, o lume din secolele XIV-XVIII, prin stăruitoare cercetări asupra trecutului "obştilor săteşti" organizate şi statornicite în localităţile de pe valea Râului Doamnei - "o zonă puternic ancorată în istoria Ţării Româneşti", cu deosebire "în identitatea statală a primei cetăţi de scaun a Basarabilor".
Aşa cum frumos creionează autorul în "Argumentul" cărţii, este vorba despre o lume "ridicată ca o coloană a infinitului între muscelele din jurul Curţii de la Argeş". Dacă urmărim harta de pe prima copertă a cărţii, precum şi schiţa de pe coperta a patra, unde sunt consemnate satelor înşirate, de o parte şi de alta a Râului Doamnei, vom observa imaginea grafică a "Coloanei brâncuşiene", într-un relief foarte variat, cu zonă muntoasă, dealuri şi văi, cu plaiuri împădurite şi izvoare, care se deschid larg spre câmpii, cu grădini şi holde, până spre inima judeţului Argeş. De la munte spre şes, în direcţia curgerii râului cu numele Doamnei, vom recunoaşte localităţile: Nucşoara, Corbi, Poenărei, Corbşori, Stăneşti, Domneşti, Pietroşani, Coşeşti, Dîrmăneşti, un spaţiu care a contribuit din plin la plămădirea "statalităţii româneşti". Truditorii de pe aceste plaiuri mioritice au lăsat moştenire valori inestimabile, tradiţii locale şi particularităţi încărcate de legende "cu parfum de istorie, cu nobleţea mărului domnesc" (vorba poetului George Baciu), valori ajunse astăzi "literă de carte prin silaba bunicii sau povaţa bunicului" Baciu din Corbşori. Ca într-o ladă de zestre, s-au adunat în cartea "Obştile săteşti" strădania de veacuri a moşilor şi strămoşilor care şi-au împodobit destinul cu "lacrima dorului şi valul râului ce poartă în albie urma sărutului domnesc"...
Cartea este structurată în patru capitole importante: Cap. I: "Instituţia obştii săteşti", în care sunt tratate 15 teme foarte importante privind evoluţia acestei forme de organizare: de la obşti săteşti la ţări; consideraţii generale; obştea la români şi în Europa; satul devălmaş (prin "devălmăşie" înţelegem stăpânirea în comun a unor bunuri); despre gospodărie şi familie; câteva caracteristici ale obştii săteşti (teritoriul agrar şi principiul de neam); normele de conduită în cadrul obştilor săteşti; semnificaţii ale satului; categorii de sate; organizarea administrativă etc. Cap. II: "Instituţia proprietăţii" (Instituţia Domniei; Dregătorii publice: Banul, Vornicul, Logofătul, Vistierul, Spătarul, Pârcălabul, Aprodul, Armaşul, Portarul, Hatmanul); Dregătorii de curte (Postelnicul, Medelnicerul, Paharnicul, Stolnicul, Jitnicerul, Pitarul, Clucerul, Slugerul, Comisul, Ciohodarul, Şetrarul, Serdarul); Dominium eminens; Dominium utile aparţinea feudalilor şi ţăranilor liberi (unde găsim explicaţii privind proprietatea domnească, cea boierească sau nobiliară, cea mânăstirească şi proprietatea ţărănească, adică a celor grupaţi în obşti, precum şi a celor care nu fac parte din obşti, ţăranii liberi sau aserviţi. Cap. III: "Obştile săteşti de pe valea Râului Doamnei" reprezintă partea cea mai consistentă a lucrării, obştile fiind analizate, pe localităţi, din multe puncte de vedere: consideraţii generale, toponimie, aşezare geografică, relief, climă, hidrografie, vegetaţie, faună, resurse naturale, viaţa economică, ocupaţii, cultivarea pomilor, creşterea animalelor, păstoritul, meşteşuguri, industria casnică, modul de viaţă, locuinţa, portul popular, folclorul, atestări scrise privind satele, documente privind activitatea obştilor, venirea "Ungurenilor" de peste munţi şi statornicirea lor pe aceste meleaguri etc. Cap. IV: "Destrămarea obştilor săteşti de pe valea Râului Doamnei": aspecte generale, feudalizarea satelor devălmaşe, cauzele destrămării obştilor săteşti. Ineditul acestui capitol constă în abordarea istorică a cauzelor care au dus la destrămarea obştilor săteşti, începând cu sec. XIII. Autorul precizează că s-au dizolvat lent, atât prin cauze interne (fărâmiţarea pământurilor prin acte de moştenire, vânzări, acaparări de pământuri etc.), cât şi prin acţiuni ce afectează obştea din afara ei (pătrunderea străinilor în obşte prin înfrăţire sau zălogire de bani, prin vânzare, plata unor datorii prin pământuri, pătrunderea mânăstirilor în obşte, sărăcirea datorită creşterii birurilor etc.). Cel mai dur proces de distrugere a obştilor a fost procesul cooperativizării şi industrializării agriculturii, săvârşit de regimul comunist, în baza Legii nr. 187 din 23 martie 1945, pentru înfăptuirea reformei agrare (v. Doc. 46, p. 313). Au rămas însă şi zone necooperativizate care au păstrat până astăzi "simbolistica obştilor de odinioară", păstrând încă satul tradiţional, cu ocupaţiile şi tradiţiile sale milenare. După evenimentele din 1989 chiar s-au reînfiinţat unele obşti săteşti, precum Obştea "Dobroneagul" a brătienilor şi poenărenilor. Autorul este optimist în privinţa refacerii obştilor săteşti şi revigorarea agriculturii, ceea ce ar duce la creşterea prestigiului României ca ţară agrară în Europa.
La "fereastra de dinspre suflet" (cum spune poetul George Baciu) încă se mai aud bocete şi se preling lacrimi amare din amintirile oamenilor, ale truditorilor de veacuri pe aceste meleaguri. De aceea spunem că această carte de suflet este scrisă cu sufletul, ca un omagiu adus ţăranului erou, care şi-a mângâiat ogorul cu dorul umblând desculţ prin roua acestor plaiuri mioritice... Oamenii aceştia se manifestau liber şi nu totdeauna cu supunere... Au avut parte însă şi de frământări, de procese celebre, conflicte istorice cu stăpânirea, cu cei care acaparau moşii prin mijloace necinstite... Cartea este binevenită, pentru că salvează de la uitare istoria locală a oamenilor cu infinite rădăcini înfipte în inima Ţării. Este o carte de autor elaborată ştiinţific, îndelung şi mult documentată, este rodul cercetărilor făcute paralel cu activitatea zilnică şi al experienţei acumulate ca profesor de ştiinţe sociale la catedră. Marele talent al autorului este brodat pe înalte simţăminte patriotice, pe care le demonstrează în toate cărţile sale.
Răsfoind filă cu filă cartea "Obştile săteşti", redescoperim istoria acestor locuri şi prin anexe: 46 documente, hărţi, imagini foto semnificative, tabele, procese verbale şi o bogată bibliografie, privind izvoare inedite şi edite, lucrări generale şi monografii, lucrări special, dicţionare şi reviste (v. p. 263-394). Prof. dr. George Baciu redactează de fapt în cartea sa pildele trecutului îndepărtat, cu grija ca "ocina strămoşească" să rămână ca o carte de învăţătură pentru generaţiile de azi şi de mâine…
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l acum şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
