Neagoe Basarab (1481-1521) (I)

 "Judecă pe fiecare cu dreptate după faptele lui, că de aceea eşti domn care trebuie să fie un izvor nesecat ce dă tuturor aceeaşi apă, iar nu unora dulce, iar altora amară." (Neagoe Basarab)

Ascendenţe domneşti

Neagoe Basarab, "Os" din "os domnesc", a fost fiul nelegitim al voievodului Basarab cel Tânăr - zis Ţepeluş, domnul Ţării Româneşti [1477-1481], el însuşi descendent din familia domnitoare a Basarabilor întemeietori de ţară, şi al Neagăi, viitoarea soţie a vornicului Pârvu Craiovescu. Era - după cum se exprimă eufemistic istoricul Constantin Gane - "fiul din păcate domneşti al lui Vodă Ţepeluş... Numele său de Neagoe venea, deci, atât de la mamă-sa, Neaga, cât şi de la bunicul Neagoi Craiovescu".

Adoptat de către vornicul Pârvu, Neagoe - din filiera Dăneştilor a neamului Basarabilor - va fi pregătit în taină de Craioveşti pentru domnie. Devenind "socotitor" (un soi de secretar) al patriarhului Nifon, Neagoe - considerat "fiul spiritual al ierarhului a cărui învăţătură şi hrană spirituală dorea întotdeauna s-o primească", urcă pas cu pas scara dregătoriilor feudale.  Ajuns vătaf de vânători, alungă, în Transilvania, pe Mircea, fiul lui Mihnea Vodă cel Rău, pe care îl învinsese lângă Mănăstirea Cotmeana din Argeş, în februarie 1510.

Deşi este ridicat la rangul de comis, cu sprijinul Craioveştilor, sub Vlad cel Tânăr, ascensiunea sa spre domnie fiind previzibilă, voievodul îi obligă pe susţinătorii lui Neagoe să jure că acesta n-ar fi "os domnesc", sub crunta ameninţare că, dacă atestă o asemenea origine, vor fi pedepsiţi prin tăierea nasului sau scoaterea ochilor... După ce jurară formal, pentru a se putea, astfel, salva, boierii Craioveşti scoşi din Divan fug peste Dunăre şi, revenind cu oastea turcească a paşei de la Nicopole, Mehmed-beg, îl înfrâng pe Vlăduţ la Bucureşti şi-l decapitează, înscăunându-l ca domn al Ţării Româneşti pe Neagoe Basarab în anul 1512.

Domn şi ctitor

Stăpânitor "înţelept şi evlavios", care îşi va adăuga, ca voievod, numele dinastiei Basarabilor, Neagoe Basarab se dovedeşte extrem de generos: "Neagoe vodă a făcut numeroase daruri şi îmbunătăţiri mănăstirilor din întreg Orientul creştin; numele lui se pomenea în mai multe locaşuri bisericeşti, la Ierusalim, la Muntele Sinai, la Constantinopol, în Asia Mică, în Grecia şi, mai ales, la Muntele Athos... În toate laturile, de la răsărit până la apus şi de la miazăzi până la miazănoapte, sfintele biserici le ajutora şi multă milă pretutindeni da, şi mai vârtos spre cei ce se înstrăinau prin pustiu, şi prin  peştere, şi prin schituri, făr' de nici o scumpete îi hrănea şi nu numai către creştini fu bun, ci şi către păgâni...".  

Numele lui Neagoe Basarab este, însă, intim asociat cu biserica nepereche a neamului, Mănăstirea Curtea de Argeş - capodoperă a arhitecturii medievale româneşti aureolată de mitul creaţiei prin jertfă din nemuritoarea baladă a meşterului Manole -, ctitorită de voievod între anii 1512–1517, pe locul catedralei mitropolitane zidite de Vlad Dracul. Mărturisirea de credinţă a voievodului cărturar încrustată pe lespedea pisaniei slavone de pe peretele vestic al bisericii se constituie într-un document autentic de o mare vibraţie spirituală: "Având către acest dumnezeiesc templu şi locaş pe care l-am găsit domnia mea şi la Curtea de Argeş dărâmat şi neîntărit şi prin darul dumnezeiesc şi cu îndemnarea prea curatei Maici a lui Dumnezeu, s-au deschis ochii inimii noastre şi am hotărât acest mai sus pomenit hram din nou să-l clădim şi să-l înălţăm şi să-l întărim şi am dăruit sate şi aţigani şi bălţi cu peşte şi vămi şi vase de aur şi de argint şi mărgăritare şi pietre nepreţuite". 

Deşi controversate, informaţiile în limba greacă prin care se atribuie proiectarea inegalabilului edificiu de către însuşi ctitorul său par, totuşi, să aibă un suport real, întrucât Neagoe Basarab fusese iniţiat în tainele arhitecturii la curtea sultanului Selim, din însărcinarea căruia, ar fi construit împreună cu meşterul Manolli din Niaesia o splendidă geamie la Constantinopol, probabil, "fundaţia lui Bayazet". Neagoe Basarab a conceput această "doină în piatră" a plaiurilor româneşti, conferindu-i o valoare de simbol al forţei creatoare a poporului său, pentru a-şi spori prestigiul într-o lume dominată de semiluna otomană.

Preocupat continuu de consolidarea rolului Bisericii Ortodoxe - sprijin incontestabil al domniei, Neagoe Basarab reconstrui, în aceeaşi perioadă, Mănăstirea Snagov - "edificiu de tip atonit cu o remarcabilă decoraţie de cărămidă aparentă" - şi, desăvârşind lucrările începute de către voievodul Radu cel Mare la Mitropolia din Târgovişte, mută scaunul mitropolitan de la Curtea de Argeş în reşedinţa sa domnească, iar, într-un ostrov al Oltului, la Călimăneşti, ctitori modesta biserică "Naşterea Maicii Domnului".

Din porunca voievodului, Gavriil Protul - conducătorul comunităţii călugărilor de la Athos, invitat de Neagoe Basarab la sfinţirea bisericii de la Curtea de Argeş -, va scrie "Viaţa şi traiul sfinţiei sale părintelui nostru Nifon, patriarhul Ţarigradului" - operă hagiografică, dar cu un pronunţat caracter politic, care constituie un panegiric al domniei lui Neagoe Basarab, privită comparativ cu domniile voievozilor: Radu cel Mare, Mihnea cel Rău şi Vlad al V-lea. Prin tiradele moralizatoare şi expresiile artistice conţinute, "Viaţa patriarhului Nifon" reprezintă o inspirată operă literară.

Neagoe Basarab s-a "osârduit" pe deplin pentru tipărirea "Evangheliarului slavon al lui Macarie", în anul 1512, convins fiind de rolul instructiv, pentru poporul său, al cărţilor religioase. Dovedind un rafinament artistic de excepţie, îşi comanda podoabele pentru strălucitoarea sa ctitorie de la Curtea de Argeş la faimoasele ateliere din Braşov şi din Sibiu. Era de notorietate, în epocă, refuzul categoric al voievodului de a accepta improvizaţiile în artă. Astfel, deşi se declară satisfăcut de lucrările anterioare ale argintarilor sibieni Johann şi Celestin, Neagoe Basarab atacă vehement superficialitatea lui Celestin în executarea unei cădelniţe de argint inspirate de pe modelul unui turn al cetăţii din Sibiu: "Sfârşind numitul acest lucru al nostru, nicidecum nu ne-a plăcut, fiindcă era o lucrare făcută ad modum ciganorum... Avem noi, în ţară, destui meşteri - preciza voievodul, la 18 decembrie 1518, în scrisoarea adresată, din Piteşti, Consiliului municipal Sibiu - care ar fi putut să ne facă ceva mai frumos decât ne-a făcut acesta"...

O cronică din perioada domniei confirmă preocupările artistice remarcabile ale voievodului cărturar: "Neagoe Vodă bătut-a însuşi cu cuişoare un măr de aur curat împodobit cu mărgăritar şi cu pietre scumpe pe o icoană a Sfântului Mucenic Gheorghe din Mânăstirea Nucet". Voievodul se îmbrăca întotdeauna cu gust: pe mantia din brocart roşu, era cusut cu fir de aur un vultur bicefal bizantin; purta coroană de bazileu, impunându-se, astfel, şi prin vestimentaţie. Maximos Trivalis - poet grec de la curtea domnească - îl socotea un "olimpian divin"...

Dincolo, însă, de imaginea "consacrată" a unui domn evlavios, Neagoe Basarab se înscrie, prin adversitatea manifestată faţă de oponenţii săi, pe coordonatele autoritarismului voievozilor anteriori: hotărăşte să fie decapitat Bogdan, intrigantul de la curte care a determinat izgonirea de către Radu cel Mare a mitropolitului Nifon; îl călugăreşte pe logofătul Blagodescu - împotriva voinţei acestuia -, iar, pe un boier care îşi ridicase ochii spre domnie, îl însemnă la nas, pentru a se asigura, astfel, că îi va pieri pofta de tron... Spânzura fără milă pe hoţi şi, folosind metoda atât de eficientă a tatălui şi a bunicului său, îi trăgea în ţeapă pe negustorii necinstiţi. Dorea să se ştie, de către vecinii din Ardealul pretendenţilor la domnie, că nu acceptă intrigile lor şi-i prevenea pe un ton ferm, ultimativ, care nu lăsa loc nici unui dubiu asupra represaliilor sale. Sibienilor le atrăgea, cu aroganţă, atenţia: "O să vedeţi că sânt domnitor destoinic şi are ţara aceasta domnitor", iar, pe braşoveni, îi ameninţa la fel de tăios: "Voi face Ţara Bârsei aşa, că nu i se va mai cunoaşte nici locul!". Iată, aşadar, reversul medaliei "liniştitei" domnii a lui Neagoe Basarab, care fascinează şi acum prin mărturiile unei cârmuiri înţelepte, orientate spre binele unei ţări mici, dar care impunea respect în lume, prin extraordinara capacitate constructivă a oamenilor săi şi prin racordarea temeinică pe plan spiritual la Renaşterea europeană.

Doamna Despina - un reazim de nădejde

Instabilitatea domniilor însoţită de vânătoarea continuă a pretendenţilor la tron terminată, deseori, prin uciderea fără şovăire a acestora, îl purtase şi pe boierul craiovean Neagoe - duşman declarat al lui Mihnea Vodă cel Rău - pe drumul de pribegie al Transilvaniei. Pe aceleaşi cărări ale refugiului ardelenesc se aflase şi mitropolitul Maxim al Ţării Româneşti - sârb de origine şi nepot de fiu al ultimului despot al sârbilor, Gheorghe Brancovici, care fusese alungat de turci.

Mitropolitul intrase în istoria ţării, prin actul curajos pe care îl săvârşise în anul 1507, la Retezani lângă Râmnic, când, călugăr fiind în oastea lui Radu cel Mare, se dusese în tabăra vrăjmaşă pentru a-l ruga pe domnul Moldovei, Bogdan Orbul, să se împace cu voievodul muntean, "fiind ei creştini de acelaşi neam" şi punându-i, apoi, să se jure pe Evanghelie că vor rămâne în pace între hotarele lor. Împrietenindu-se cu posibilul viitor domn, fostul mitropolit plănui şi înfăptui o înrudire, prin nepoata sa, Miliţa-Despina, fiica fratelui lui, Ion Brancovici, care deveni, astfel, soţia lui Neagoe şi-l însoţi pe drumul spre scaunul domniei, când, la 23 ianuarie 1512, intră victorios în Târgovişte.

Cuplul voievodal dovedi o osmoză spirituală rar întâlnită: "Viaţa împreună a acestor doi soţi  care s-au înţeles şi care s-au iubit a fost închinată bisericii şi artei - observa istoricul Constantin Gane. Protectori ai artei, Neagoe şi Despina au strâns, în timpul domniei lor, o întreagă comoară: evanghelii de aur, căţui de argint, sfeşnice, cruci, inele, paftale, ceşti, toate podoabele ce se puteau culege sau face la noi sau aiurea. Dar, din câte au strâns şi din câte au făcut, podoaba cea mai măreaţă a rămas biserica Curtea de Argeş...". Intrată în legendă pentru sublimul gest de a-şi vinde toate bijuteriile moştenite de la casa domnitoare a Serbiei, ca să poată desăvârşi lucrările la măiastra ctitorie de la Argeş, Doamna Despina nu va simţi bucuria împlinirilor, deoarece, după ce îşi îngropă pe fiii săi - Ion, Petre şi Anghelina - morţi în fragedă vârstă, rămânea văduvă tânără cu un fiu, Theodosie şi două fete, Stana şi Ruxandra, care vor deveni, la rându-le, soţii de domni: Stana - soţia voievodului Moldovei, Ştefan cel Tânăr, iar Ruxandra - soţia domnului Ţării Româneşti, Radu de la  Afumaţi.

La 15 septembrie 1521, "fericitul întru pomenire Neagoe Basarab părăsi - precum glăsuieşte cronica - priveliştea lumii aceştiia şi se înmormânta în lăuntrul bisericii sale", sub o lespede de piatră, pe care este săpată inscripţia în limba slavonă: "† Răposat-a robul lui Dumnezeu, Ion Neagoe voievod şi domn a toată Ţara Românească şi al Podunaviei; luna septembrie, 15 zile, în anul 7029, crugul soarelui 26, crugul lunii 15, temelia 18; a domnit  9 ani şi jumătate. Şi rog pe cel pe care Dumnezeu va vrea să vină după noi, să păzească acest mic adăpost şi lăcaş al oaselor mele, ca să fie nestricat." Theodosie urmă la domnie tatălui său pentru o perioadă extrem de scurtă: 15 septembrie - decembrie 1521, sfârşind, deşi era copil, în jocul nefast al rivalităţii pentru ocuparea tronului: "Theodosie încă copil, pus sub epitropia lui Pârvu Craiovescu, e alungat din ţară de către altă rudă a lui, Radu de la Afumaţi, şi, fugind peste Dunăre la Constantinopol, îşi află acolo moartea, pusă probabil la cale de către partizanii lui Radu" - consemna, în "Trecute vieţi de doamne şi domniţe", istoricul cu fermecător talent literar, Constantin Gane.

Cărturar şi diplomat

După moartea prematură a celor trei copii, întreaga grijă paternă a lui Neagoe Basarab s-a îndreptat spre fiul său, Theodosie, pe care intenţiona să-l iniţieze în tainele atât de sofisticate ale conducerii statului şi ale diplomaţiei. Conjunctura politică internaţională favorabilă determinată, în special, de orientarea expansionistă, sub domnia sultanului Selim I Iavuz [1512-1520], a Imperiului Otoman spre Asia Mică şi nordul Africii, a impus voievodului Ţării Româneşti iniţierea unei campanii diplomatice intense, urmărind crearea unei alianţe europene cu profund caracter antiotoman, pentru obţinerea independenţei depline a ţării faţă de Semilună. 

Deşi emisarii săi diplomatici sunt primiţi cu pompă la Roma şi la Veneţia, unde dogele - care fusese dăruit cu un cal în valoare de 200 de ducaţi - acordă solului român rangul de cavaler; deşi stabileşte relaţii diplomatice cu Ungaria şi Polonia, participând, în anul 1519, la proiectul unei cruciade antiotomane conceput de papa Leon al X-lea, şi se declară pentru alianţa "perpetuă" cu biserica romană, Neagoe Basarab intuieşte, însă, fragilitatea capacităţii militare a creştinătăţii europene în raport cu Semiluna şi se asigură, în consecinţă, de linişte, din exterior, acceptând suzeranitatea Porţii Otomane, spre a-şi putea desăvârşi opera - în interiorul ţării - pentru sporirea prestigiului acesteia în lume.

Contemporan cu perioada de maximă înflorire a Renaşterii, voievodul contribuie, prin geniul său, la înscrierea Ţării Româneşti în aria culturii şi civilizaţiei renascentiste europene. Neagoe Basarab va fi sedus, poate, de concepţia optimistă despre demnitatea şi măreţia omului; poate, de filozofia care proclama puterea individului de a-şi făuri singur destinul, dar, cu certitudine, învăţăturile instruitului patriarh Nicodim al Constantinopolului - devenit mitropolit al Ţării Româneşti - i-au imprimat norme de conduită urmate cu sfinţenie şi împărtăşite cu deplină convingere urmaşului său la tron, Theodosie.

Intrată în legendele populare, scurta domnie a voievodului Neagoe Basarab rămâne, în istoria neamului, prin durarea unui monument pentru eternitate: fascinanta bijuterie în piatră de la Curtea de Argeş, Biserica-necropolă "Adormirea Maicii Domnului" şi prin cea mai importantă operă a literaturii române în limba slavonă, "Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său, Theodosie".

- Va urma -

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l acum şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!