Naum Râmniceanu (1764-1838/1839) (II)
"O, patrioţii noştri niciodată n-au işit din hotărele patriii noastre Valachiei, carea din Marea Neagră începându-se, şi, până în apa Tisa, întinzându-se, coprinde în mijlocul acestei părţi: Transilvania, Banatul, ţinuturile Craiovei, Ţara Românească şi Moldova." (Naum Râmniceanu)
Context european
Deşi situaţia internă din Ţara Românească reprezintă principala direcţie a analizei întreprinse de către autor, Naum Râmniceanu încearcă sporadic recompunerea peisajului politic european, insistând asupra Imperiului Otoman cu convingerea că patria sa nu poate fi disociată de contextul geografic atât de plastic imaginat de el, prin înfăţişarea Europei sub chipul unei femei având capul în Spania şi braţele în Italia şi Anglia, iar, în zona unuia dintre braţe, fiind plasată Ţara Românească.
Înspăimântat de mişcările revoluţionare ce zguduiau Europa, Naum Râmniceanu respinge a priori ideile considerate anarhice. Pentru el, Voltaire este "mergătorul înainte al celui de pe urmă Antihrist, înşelătoriul de lume, cel cu totul varvar la cele dumnezeieşti, filozoful întunericului pierzării, văzutul diavol, urâciunea pustiirii". Deşi îl contestă, îl citează, totuşi, atunci când filozoful francez oferă un suport credibil propriilor sale idei. Astfel, susţinând originea latină a creştinismului în Dacia, Naum Râmniceanu îl invocă pe Voltaire, care confirma, în "Viaţa lui Petru", că "marele şi întâiul împărat al creştinilor, sfeti Costandin (carele au fost cu mulţi ani în urma lui Auriliian) au botezat pe părinţii noştri râmleni, care se află aici moştenitori acestui pământ al Dachiii."
"Zavera" din 1821
Deşi profund protestatare faţă de nedreptatea socială, ideile sale se dovedesc extrem de confuze, cronicarul opunându-se modificărilor de structură din societate. De aceea, în "Istoria Zaverei în Valahia", contestă utilitatea şi oportunitatea atât a Eteriei, cât şi a mişcării de eliberare conduse de către Tudor Vladimirescu. Tendinţa eroului mişcării de la 1821 de "a stăpâni singur, cu deplină putere, toată Ţara Românească, fiindcă este pământean şi s-a străduit pentru dreptăţile patriei", o consideră lipsită de motivaţie. De altfel, poema în versuri "Pentru eteriştii crai greci" este revelatorie în relevarea adversităţii faţă de eterişti - heterogeni prin componenţa lor: "Neamuri multe adunate,/ pribegiţi din altă parte,/ leimongii şi bragagii,/ arnăuţi şi simigii,/ slugile de la boieri,/ ţigani, meşteri cujniceri,/ copii de la cojocari,/ popi, călugări rasofori/ cu nume de mavrofori.../ Mai în scurt câtă crăime/ au fost răsipiţi în lume/ şi câţi calici ticăloşi,/ nevoiaşi şi păduchioşi.../ Toţi aceştia venise,/ cu Ipsilant să unise".
Săgeata unei ironii vitriolate ţinteşte dăscălimea greacă din componenţa Eteriei: "Terchea-berchea/ scurge oale,/ grămada două parale,/ şapte-opt la o para,/ de aceia nu-ntreba/ ce cu a lor procopseală/ ce era din sfânta oală,/ când începea să arate/ ale lor vitejeşti fapte/ n-avea pace Odisseus,/ nici viteazul Achileus".
Xenofobismul stihuitorului care nu intuia scopurile politice de eliberare socială şi naţională ale Eteriei este semnificativ, el reducând Zavera la o acţiune direcţionată exclusiv spre jefuirea de către aceasta a ţării: "Grecii cu elefterie/ dezbrăca de anterie", deşi aceleaşi "idealuri" sunt atribuite şi mişcării conduse de Tudor Vladimirescu, pandurii săi despuind, la rându-le, populaţia: "Ai lui Tudor cu Zavere/ îi dezbrăca de giubele"...
Controversată sub raportul paternităţii, "Tânguirea Ţării Valahiei asupra jafului şi dărăpănărei ce i-au fost străinii tâlhari greci" - apărută în tipografia din Buda, în anul 1825, sub titlul "Plângerea şi tânguirea Valahiei asupra nemulţumirii streinilor ce au derăpănat-o" se circumscrie xenofobismului manifest al lui Naum Râmniceanu, "tonului bisericesc" al acestuia, deşi Ion Eliade Rădulescu atribuia aceste versuri poetului Barbu Paris Mumuleanu: "Nemernicii barbari - observa autorul - au silit să se despartă/ mumă, tată de fecior,/ au înstrăinat departe/ chiar pe frate de-a sa sor,/ au batjocorit fecioare/ şi femei între bărbaţi,/ au necinstit orice stare,/ lăsându-i goi, dezbrăcaţi".
Intrigat de jefuirea bisericilor, protosinghelul stihuitor aruncă anatema sa asupra "nemernicilor barbari": "Nu-şi găsească un'să şadă/ câtuşi de puţintel loc./ Fă ca cerul să nu-l vadă/ şi să ploaie pe el foc!", cerând domnitorului ţării pedepsirea lor exemplară: "Măria Ta să-i urmeze/ veri pe ce locuri vor sta,/ frică dă-le să se teamă/ şi frunza când s-o mişca,/ priveghind să bage seamă/ chiar de vânt când va sufla!"
Structurată în patru părţi: "Plângerea şi tânguirea patriei"; "Blestem pentru nelegiuirea lor"; "Rugăciune"; "Sfătuiri către pământeni" - poema este o elegie cu accente satirice antieteriste, dar şi cu un pronunţat caracter de manifest social, îndemnând, în partea finală, la unitatea pământenilor, cărora le recomandă "să fie laolaltă şi uniţi"... Preocupat de "viaţa moralicească" a poporului, Naum Râmniceanu fixează - într-o traducere liberă din limba greacă a "Hristoitiii" lui Antonie Vizantios - norme ale unui comportament civilizat în societate, prin Buna obicinuinţă neaoşă: "Mustaţa nu-ţi răsuci des cu degetele tale./ Nici în palme să nu baţi fără nici o pricină./ Buzele nu ţi le roade cum fac cei lipsiţi de minte".
Autor de poezii religioase concepute în stilul colindelor, Naum Râmniceanu versifică simplu, într-o manieră naivă: "Astăzi, eu mă străduiesc/ cum să vă heretisesc/ pentru Sfânta Naştere/ nouă spre prefacere./ Taina cea de veci ascunsă/ şi de îngeri neştiută..." Protosinghelul poet se manifestă liric chiar şi sub influenţa filozofiei luminilor: "Pământul s-au luminat/ şi cerul s-au minunat,/ capiştele s-au surpat,/ biserici s-au ridicat./ Adevărul s-a ivit/ şi idolii s-au zdrobit".
În "Tratat important" [1822], ideile iluminismului prind contur, deşi autorul rămâne tributar formării sale intelectuale, prins în chingile unei concepţii de viaţă dominant ecleziastice.
***
A-l "clasa", cu suficient subiectivism, pe Naum Râmniceanu, în "tagma reacţionarilor" - aşa cum procedează sentenţios George Călinescu - înseamnă a-i releva exclusiv umbrele, fără a-i discerne luminile operei şi vieţii sale de slujbaş devotat credinţei strămoşeşti şi de desţelenitor de căi în ogorul atât de puţin fertilizat, la vremea sa, al literaturii naţionale. De aceea, în aprecierea obiectivă a contribuţiei lui Naum Râmniceanu la dezvoltarea culturii româneşti, se cuvine să rememorăm adevărurile rostite de un contemporan al său, cărturarul iluminist Dinicu Golescu: "Şi cel ce va aduce folos patriii un bulgăre de aur şi cel ce va aduce numai un grăunţ de mei, tot trebuie să fie cinstiţi mai mult decât cei ce în urmă vor scrie, ca nişte începători ai acestui sfânt lucru şi ca nişte înlesnitori la cei din urmă..."
- Opera: "Despre originea românilor" şi "Cronicul protosinghelului... de la 1768-1820", în Erbiceanu C. - "Cronicarii greci carii au scris despre români în epoca fanariotă", Bucureşti, 1888; "Poeziile protosinghelului... asupra zaverei", Bucureşti, 1890; "Izbucnirea şi urmările zaverei din Valahia", în Erbiceanu C. - "Istoricul zaverei în Valahia, Biserica Ortodoxă Română", XXIII, 1899-1900; "Cuvântul adevăratului român către fraţii săi români", în Erbiceanu C. - Documente, Arhiva, V, 1894; "Cronica inedită de la Blaj a protosinghelului...", Cluj-Sibiu, 1944
- Referinţe critice: Călinescu George - "Naum Râmniceanu - Studii şi cercetări de istorie literară şi folclor, Bucureşti", IX, 1960; Constantinescu Grigore - Naum Râmniceanu, "Studii şi comunicări. Muzeul Curtea de Argeş", 1992, vol. IV; Erbiceanu C. - "Viaţa şi activitatea literară a protosinghelului Naum Râmniceanu", Bucureşti, 1900.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l acum şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
