VEDERE DE PE DEALUL OLARILOR - Rezistenţa prin băşcălie
Remarcabila sintagmă din titlu nu-mi aparţine, am citit-o la pagina 162 a volumului al doilea al romanului (în trei volume) „Şeitanii”, al profesorului universitar, student al lui Alexandru Graur, Ion Coja (Editura Aevea, Bucureşti, 2015). „Un lingvist român, publicist şi scriitor, militant politic ultranaţionalist”, îl prezintă Wikipedia pe autor. Cele trei volume au fiecare câte un subtitlu („Vin americanii, Paris by night, Lepădarea de Satan”) şi câte un mic text pe pagina a patra; le reiau, ca semnal de carte, abia acum o citesc, nu pot face o prezentare propriu-zisă.
(I) „M-auzi, madam Bădescu? Să mă chemi la spiritismul dumitale, dar ştii când? Numai când or veni americanii! M-auzi?... Atunci să mă chemi! Când or să vină! Că or să vină ei americanii! Să ştiu şi eu de acolo că au venit americanii să-i gonească pe ruşi!... Atunci să mă chemi!” (Vorbeşte bunica, pe patul de moarte.)
(II) „Nu spuneai tu că ai să mori prost, că niciodată n-ai fost la un bordel? Eşti nebună! Eu nu... Easy, easy, mon amour! Nu te las singur! Hai! ...Nu merg nicăieri! Ai înnebunit, ce glumă-i asta?! Iubitule, nu ţi-e dor de mine? Dar avem hotel pentru... E atât de departe hotelul! Nu trece tot avântul! Al meu, nu! Al meu, da!...” (Discuţie între autorul-personaj şi Svetlana, la Paris.)
(III) „Legionarii au ucis, slavă Domnului cât au ucis, nu s-au jucat! Dar au făcut-o cu încrâncenare, cu gravitate, cu încordare sufletească, cu multă economie de mijloace, iar nu din sau cu uşurătate! Nu ar fi luat la mişto viaţa unui om, i-ar fi luat-o, dacă era cazul, dar nu i-ar fi luat-o în bătaie de joc!... Cum au făcut NKVD-iştii ăia cu Nicolae Iorga, în pădure! Şi nici în pădure nu l-ar mai fi târât...” (Nu ştiu cine-când spune asta, n-am ajuns la volumul al treilea.)
Cartea nu se citeşte uşor - e adevărat că nici ochii nu mă mai ajută, protestează după două-trei capitole. Peste 1.400 de pagini, personaje multe, Şeitani, politicieni reali, legionari în exit, de la Europa Liberă, personaje fictive, din Constanţa copilăriei lui Oane-Ion Şeitan/Coja, la New York, Paris, Viena, Bucureşti înaintea revoluţiei, o scriitură extrem de bogată, oral-mintală, cu continuiri imprevizibile, inserţii colocviale, uneori frust-colocviale, în engleză, franceză, rusă (Sve[tlana] e născută evreică rusoaică, din tată român, află ea la Paris, în hotelul Mossad-ului), germană, italiană, întâmplările de suprafaţă, unele de gravitatea revoluţiei, ascund veritabile eseuri istorice, geopolitice, filologice, mai toate spectaculoase, răsturnând ipoteze şi explicaţii comune, cu argumente şi argumentări plauzibile, chiar dacă literare, ca pentru personajele cărţii.
Aşa şi cu „rezistenţa prin băşcălie”, ilustrată în carte prin „deprecierea semantică a termenilor volens-nolens veniţi din limba cotropitorilor”. În primul „sezon” de „vederi”, am comentat un număr de cuvinte ruseşti, ajunse „nerod”, „mojic”, „năuc” în româneşte, dar cu origini pozitive în rusă, fără să-mi dau seama ce treabă serioasă era la mijloc. Şeitanul-profesor ilustrează cu limba turcă, un alt „prieten de veacuri”, cum se spune că ar fi spus Ceauşescu la o vizită în Turcia. Hazna, mahala, marafet, dandana înseamnă tezaur, cartier, artă, paradă militară în limba „lor”. Şi (este invocat Lazăr Şeineanu) „această degradare semantică este suferită de mai toate cuvintele turceşti intrate în limba română ca efect al cotropirii turceşti”. Importantă precauţia cu cotropirea: ciorbă, halva, baclava ne-au plăcut, le-am preluat ca atare, la fel cadână, bragă, ciubuc (inclusiv ăla de lângă peşcheş), şi câte vor mai fi, pentru că le-am luat de la turcaleţii de rând (observaţi simpatia diminutivării), nu de la Suleymanii sulemeniţi...
Mă întreb cum stă cazul şi cu alte limbi vecine şi prietene (precum maghiara)...
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
